/

Carne de tun: Putin a semnat decretul de încorporare a peste 134.000 de recruți

Putin a semnat decretul de încorporare a peste 134.000 de recruți Foto: Twitter

Președintele Vladimir Putin a semnat decretul de încorporare în armata rusă a peste 134.000 de recruți, ca parte a proiectului anual de primăvară al Rusiei. Ministerul Apărării a anunțat însă că încorporarea nu are nimic de-a face cu războiul din Ucraina, scrie Reuters.

Ordinul a venit la cinci săptămâni de la invazia Rusiei, care s-a lovit de o rezistență acerbă ucraineană. Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat marți că niciunul dintre cei chemați nu va fi trimis în „puncte fierbinți”.

Putin a semnat decretul de încorporare a peste 134.000 de recruți

„Majoritatea personalului militar va urma o pregătire profesională în centre de formare timp de trei până la cinci luni. Permiteți-mi să subliniez că recruții nu vor fi trimiși în niciun punct fierbinte”, a spus Șoigu.

Însă mai multe relatări din Ucraina arată că în zonă au fost trimiși și soldați în termen care nu știau unde vor ajunge.

Proiectul militar anual de primăvară, care se desfășoară între 1 aprilie și 15 iulie, vizează bărbații ruși cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, se arată în decretul lui Putin.

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie în ceea ce a numit „o operațiune militară specială” de „demilitarizare” și „denazificare” a țării. Războiul a ucis mii de oameni și a strămutat milioane de ucraineni.

Citește și: Noi povestiri ale soldaților ruși către familii: tanchiștii au violat o fată de 16 ani și au mâncat un câine, fiindcă erau sătui de rațiile militare

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local
12:44În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente
12:14Mielul și ouăle s-au scumpit cu 30-50% față de perioada de dinaintea Paștelui de anul trecut
11:41Ce sumă a câștigat Piedone în mod onest, muncind la pușcărie. Restul averii sale uriașe, donată copiilor
08:47IKEA nu a fost sancționată de Garda Forestieră după ce compania a fost acuzată de două ONG-uri că exploatează ilegal păduri din România
18:50Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită (analiză)
16:59Colac de salvare pentru Buzatu din Vaslui: o judecătoare a eliminat din dosar mai multe înregistrări. Procurorii DNA trebuiue să se decidă dacă mențin trimiterea în judecată
15:08Guvernul bagă 175 de milioane de euro în două stadioane, deși propriile estimări arată că nu mai sunt bani de pensii și salarii
12:47Misterioasa dispariție a candidatului Piedone: două zile de când nu a mai postat pe rețelele sociale și nu a mai apărut la TV. Retragerea sa ar ajuta-o pe Firea, și ea o apropiată a lui Voiculescu
12:03Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite: vrea să fie europarlamentar, primar al Capitalei și consilier local. Nici Șoșoacă nu a reușit această performanță