/

FOTO & VIDEO Zelenski la Casa Albă și în Congres, prima ieșire a președintelui de la Kiev din Ucraina de la începutul invaziei ruse, un semnal foarte puternic al SUA pentru Putin

Zelenski la Casa Albă, în Congres
Zelenski la Casa Albă, în Congres (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)

Zelenski la Casa Albă, în Congres. Statele Unite vor „continua să consolideze capacitatea Ucrainei de a se apăra”, a promis preşedintele american Joe Biden în timp ce l-a primit miercuri, la Casa Albă, pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.

Zelenski la Casa Albă, în Congres

După 300 de zile de război, preşedintele Volodimir Zelenski întreprinde prima sa vizită în străinătate în ţara care este cel mai important furnizor de asistenţă al Ucrainei.

În Biroul Oval, preşedintele american l-a asigurat, de asemenea, că sprijină aspiraţia Kievului pentru o „pace justă”. Ucrainenii „rămân o sursă de inspiraţie pentru lume”, a subliniat preşedintele SUA.

La rândul său, preşedintele ucrainean, aflat într-o vizită istorică la Washington, şi-a exprimat „recunoştinţa profundă” pentru sprijinul acordat de Statele Unite, care au oferit Kiev-ului arme în valoare de miliarde de dolari pentru a se apăra în conflictul cu Rusia. „Mulţumesc din partea cetăţenilor noştri obişnuiţi cetăţenilor voştri obişnuiţi, americanii”, a spus şeful statului ucrainean îmbrăcat, ca de obicei, în pantaloni şi pulover kaki şi purtând ghete.

Medalie de la un căpitan ucrainean

El i-a comunicat preşedintelui Joe Biden „aprecierea din suflet” pentru rolul „conducător” pe care l-a avut în modul în care comunitatea internaţională a reacţionat la invadarea Ucrainei.

Volodimir Zelenski i-a oferit apoi drept cadou omologului său o medalie încredinţată cu o zi înainte pe front de un soldat ucrainean pe care l-a descris drept un „adevărat erou”, explicând că este vorba despre un căpitan care operează un lansator de rachete american HIMARS. „Mi-a spus <Dă-i-o preşedintelui>”, i-a spus preşedintele ucrainean lui Joe Biden, înmânându-i acestuia decoraţia prezentată într-o cutie căptuşită cu catifea.

Preşedintele Biden i-a răspuns că este o „mare onoare” să primească acest cadoul şi că doreşte, la rândul său, să îi ofere militarului ucrainean o medalie americană.

SUA trimit sistemul Patriot în Ucraina

După întrevederea cu preşedintele Joe Biden, şeful statului ucrainean a susţinut o conferinţă de presă alături de omologul său american (VIDEO), apoi s-a adresat Congresului, care se pregăteşte, la rândul său, să voteze un nou pachet de asistenţă pentru Ucraina în valoare de aproape 45 de miliarde de dolari.

Miercuri, secretarul de stat Antony Blinken a anunţat că SUA vor furniza Ucrainei sistemul lor de apărare antiaeriană cel mai sofisticat, Patriot, în momentul în care preşedintele ucrainean urma să aterizeze la Washington.

Citește și: EXCLUSIV Dronele cumpărate de MApN s-au scumpit în doi ani cu peste 100 de milioane de euro, până la 384 de milioane de euro fără TVA

Sistemul de apărare antiaeriană Patriot face parte dintr-un nou pachet de asistenţă militară în valoare de 1,85 miliarde de dolari. Din această sumă, un miliard de dolari sunt destinaţi furnizării către Ucraina de „capabilităţi de apărare antiaeriană şi de lovire de precizie extinse”, iar 850 de milioane de euro vor fi utilizaţi pentru asistenţă de securitate.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

5 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006