Rusia, în criză mare de rachete. Rusia a trimis o baterie de rachete antiaeriene S-300 din Siria într-un port rusesc în apropiere de Crimeea, potrivit unei companii israeliene de imagistică prin satelit, într-o tentativă aparentă a Moscovei de a-şi consolida apărarea antiaeriană în războiul cu Ucraina, relatează Reuters.
Rusia, în criză mare de rachete
Imaginile realizate de ImageSat International (ISI) arată prezenţa bateriei antiaeriene S-300 la Masyaf (Siria), în aprilie, şi locul gol lăsat la 25 august după ce bateria de sisteme S-300 fusese expediată în portul Tartus.
Imagini separate arată componente ale bateriei pe un doc la Tartus între 12 şi 17 august. Către 20 august acestea fuseseră expediate, ISI concluzionând că au fost transferate pe o navă rusă, Sparta II, care a plecat din Tartus spre portul rusesc Novorossiisk.
Datele Refinitiv Eikon arată că Sparta II a ajuns deja la Novorossiisk, după ce a trecut prin strâmtoarea Dardanele, controlată de Turcia.
Ministerul rus al Apărării a refuzat orice fel de comentariu despre aceste informaţii.
Imagini ISI
Rusia dispune de o prezenţă militară în Siria din 2015, anul în care a intervenit în războiul civil din această ţară de partea preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Dacă se confirmă, această relocare ar releva o iniţiativă semnificativă a Rusiei de a-şi consolida apărarea antiaeriană în apropierea teatrului de război din Ucraina, unde forţele sale au fost supuse unor atacuri devastatoare în ultimele săptămâni.
Într-un astfel de incident, opt avioane de luptă ruseşti au fost distruse luna aceasta intr-o serie de explozii la o bază aeriană din Crimeea. Ucraina a refuzat să spună dacă ea este la originea acestor atacuri şi să precizeze modul în care le-a efectuat.
Conform imaginilor ISI, radarul bateriei S-300 de la baza Masyaf a fost transportat separat la baza aeriană Hmeimim, pe coasta siriană, la nord de Tartus.
Analiştii companiei israeliene de imagistică prin satelit estimează că, din cauza dimensiunii şi greutăţii sale, radarul nu a putut fi transportat pe cale maritimă, de aceea s-ar putea să fi fost trimis înapoi în Rusia cu un avion-cargo de tip Iliuşin-76 de la Hmeimim.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Rusia, în criză mare de rachete: a relocat o baterie de antiaeriene S-300 din Siria în Crimeea, u… […]