/

Prima tranșă de ajutor militar american a ajuns la frontiera Ucrainei

Arme noi pentru Ucraina
Arme noi pentru Ucraina (sursa: Twitter/@PetriKrohn)

Arme noi pentru Ucraina. Primele încărcături din noua tranşă de ajutor militar american pentru Ucraina au ajuns deja la frontierele ţării pentru a fi predate armatei ucrainene, a indicat luni Pentagonul, notează AFP.

La sfârşitul săptămânii trecute, „patru zboruri au sosit din Statele Unite în regiune, cu diverse echipamente”, a declarat un înalt responsabil din Departamentul american al Apărării, sub protecţia anonimatului.

Arme noi pentru Ucraina

Un al cincilea zbor este aşteptat să sosească în următoarele 24 de ore, „adică cinci zboruri în tot atâtea zile” de când noua tranşă de 800 de milioane de dolari de ajutor militar pentru Ucraina a fost anunţată miercuri de preşedintele Joe Biden, a subliniat el.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că primul transport a sosit la 48 de ore după semnarea ordinului executiv de autorizare a transportului de arme, o rapiditate „fără precedent”, potrivit Agerpres.

Citește și: Ofensiva disperării lui Putin: peste 60.000 de militari au fost masați în sudul și estul Ucrainei pentru asaltul de totul sau nimic. Miza: cordon terestru spre Crimeea

Purtătorul de cuvânt a spus că soldaţii desfăşuraţi pe flancul estic al NATO de la începutul invaziei ruse vor începe „în zilele următoare” să antreneze militari ucraineni în manevrarea tunurilor M777 Howitzer, piese de artilerie de ultimă generaţie pe care Statele Unite au decis să le predea pentru prima dată armatei ucrainene.

Aceste antrenamente „vor avea loc în afara Ucrainei”, a subliniat el. „Un număr mic de ucraineni vor fi instruiţi în folosirea tunurilor Howitzer şi după aceea vor fi trimişi înapoi în ţara lor pentru a-şi pregăti colegii”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Chiar dacă manevrarea lor nu este fundamental diferită de a celor din artileria cu care armata ucraineană este familiarizată, aceste tunuri utilizează obuze de 155 mm, folosite de ţările din NATO, în timp ce Ucraina are în continuare numai obuze de 152 mm de fabricaţie rusă.

Cele mai moderne armamente folosesc cipuri electronice, ai căror principali producători sunt Taiwanul şi Coreea de Sud, două ţări aliate ale Statelor Unite care au încetat să exporte aceste produse în Rusia, în conformitate cu sancţiunile americane decretate după invadarea Ucrainei. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:41Șoșoacă cere fanilor ei să nu-l voteze pe Călin Georgescu și explică cum poate fi ea votată: „Facem cu toții pătrățel”
18:24Slovacia: Administraţia prezidenţială a încetat plata indemnizaţiei către ex-preşedintele condamnat pentru fraudă fiscală
16:16Mai mult de un sfert dintre locuitorii Bistriței, inclusiv fostul primar, nu-și achită taxele de salubritate, susține actualul primar
15:46Cum face AUR jocurile Rusiei: se opune înzestrării Armatei Române, dezvoltării NATO și susținerii pentru Ucraina
12:35Răspunsul penibil al lui Ciolacu, întrebat dacă a fost în Franța pe banii Nordis: „Ciolac” înseamnă ciung de mână dreaptă
10:55Grindeanu se leapădă de aeroportul primarului Băluță: nu figurează nici în Master Planul de Transport, nici în Planul Investițional 2021-2030
10:26IT-iștii au câștiguri mari, dar au și cheltuieli: o parte din bani se duc pe ședințe de fizioterapie
10:15Noi semne ale prăbușirii economice: industria auto a căzut cu aproape 7%, cea electronică cu 10%
10:14Anvelopele all-season pot produce surprize neplăcute în iernile din România în condiții de gheață și zăpadă
10:00Anvelopări în bătaie de joc: geamuri care nu se închid, luni de zile fără ferestre, apartamente inundate
23:26Hainele vechi pot ajunge mobilier sau materiale de construcții mai ieftine decât OSB sau PAL
23:15Când intră banii pe cardurile sociale, ultima tranșă pe 2024, și care este suma primită. La nivel național sunt 2,6 milioane de beneficiari
23:06Care sunt cele mai cunoscute diete și regimuri alimentare și care dintre acestea sunt cu adevărat benefice
22:01Zâmbete și voie bună între Trump și Biden la Casa Albă, dar președintele ales nu a dezvăluit, după întâlnire, ce strategie are în legătură cu Ucraina
21:48Un celebru chef rus care se opunea invaziei rusești din Ucraina, găsit mort la Belgrad. Alexei Zimin (53 de ani) s-a stabilit la Londra după ce Rusia a anexat Crimeea