Rușii amenință Bosforul; pretext: minele ucrainene. Rusia a avertizat sâmbătă cu privire la ceea ce consideră a fi pericolul reprezentat de deriva minelor depuse de forţele navale ucrainene în Marea Neagră după declanşarea invaziei ruse în Ucraina. Rușii au adăugat că minele ar putea ajunge în Strâmtoarea Bosfor sau chiar în Marea Mediterană, relatează FP.
Rușii amenință Bosforul; pretext: minele ucrainene
„După debutul operaţiunii militare ruse (24 februarie), forţele navale ucrainene au instalat bariere de mine în largul porturilor Odesa, Otceakov, Cernomorsk şi Iujnii”, a declarat serviciul de securitate rus (FSB) într-un comunicat. FSB a mai spus că este vorba despre mine „perimate”, fabricate în prima jumătate a secolului XX.
Din cauza furtunilor, cablurile ce leagă minele de ancore au început să se rupă, a adăugat FSB.
În acest fel, „afectate de vânt şi curenţi, minele sunt în derivă în mod liber în partea de vest a Mării Negre”, potrivit FSB, care a evocat „starea tehnică nesatisfăcătoare” a minelor.
Armata rusă a lansat în 24 februarie o ofensivă de amploare împotriva Ucrainei, invadând această ţară din mai multe direcţii. Occidentul a reacţionat, Uniunea Europeană, SUA şi Regatul Unit impunând sancţiuni economice dure contra Moscovei.
Rusia îşi numeşte agresiunea sa în Ucraina drept „operaţiune militară specială” pentru „denazificarea” ţării vecine.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Rușii amenință siguranța maritimă în Bosfor invocând mine ucrainene în derivă […]