/

Maia Sandu laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori: „Cu ajutorul României, vom deveni și noi parte a familiei europene”

Maia Sandu laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori Foto: Facebook

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori: „Cu ajutorul României, vom deveni și noi parte a familiei europene și ne vom asigura, astfel, că Republica Moldova nu va mai fi niciodată izolată și că cetățenii noștri vor avea același nivel de viață, venituri și libertate de circulație ca toți cetățenii Uniunii Europene”, a scris ea, pe Facebook.

Citește și: Publictate electorală pentru Firea, la Antena 3: pe un solo de pian, soțul Pandele, cu vocea gâtuită de emoție, îi face declarații soției, pe care o ține de mână

Maia Sandu laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori

„Podul de Flori care a unit oamenii de pe cele două maluri ale Prutului în 1990 a fost, de fapt, un Pod al libertății și al «căderii» zidului dintre neamuri.

Înainte de anii ‘90 erau rupte de un râu familii întregi, rude, prieteni, o întreagă cultură, iar podul dintre Moldova și România era, de fapt, un zid. Azi conexiunea noastră cu România este firească și puternică, iar podurile s-au transformat din ziduri în căi de legătură. Ne unesc cu România 6 poduri funcționale, un pod de pontoane construit recent la Leova-Bumbăta și altele 2 reparate de curând. Republica Moldova exportă în România produse în valoare de peste 1.4 miliarde de dolari, peste 35% din toate exporturile. România este principalul investitor și partener comercial al nostru. Cu România construim conexiuni în sectorul energetic și de gaze. Vorbim la telefon la același tarif pe ambele maluri ale Prutului.

Azi trec Prutul nu doar flori, ci oameni, produse, donații, expertiză, energie electrică, apă potabilă, investiții și proiecte culturale. Cu ajutorul României, vom deveni și noi parte a familiei europene și ne vom asigura, astfel, că Republica Moldova nu va mai fi niciodată izolată și că cetățenii noștri vor avea același nivel de viață, venituri și libertate de circulație ca toți cetățenii Uniunii Europene”, a arătat Maia Sandu.

Primul Pod de Flori

Primul „Pod de Flori” avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acțiunii, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără pașaport și viză.

De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca–Costești, Iași–Sculeni, Ungheni–Pod Ungheni, Albița–Leușeni, Fălciu–Țiganca, Oancea–Cahul și Galați–Giurgiulești.

La eveniment se estimează că au participat aproximativ 1.200.000 de oameni.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 comentarii

  1. Și-a amintit diva de podul de flori? Acum doi ani, nu sufla o vorbă despre asta, in schimb îi omagia pe fb pe veterani de război ai armatei roșii. Într-o postare in limba rusă, desigur. Limba pe care a folosit-o și in mesajul de Paște. Ce președinte de stat mai folosește limba ocupantului?

    • Sunt cetățeni moldoveni care nu știu limba română, președinta Maia Sandu face foarte bine ca se adresează si lor, astfel acei cetateni simt ca nu sunt excluși ci ca fac parte din colectiv!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu