CNATDCU verifică plagiate fără șef. Conducerea Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) este incertă în acest moment. Instituția ar trebui să verifice și doctoratul premierului Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza sa. Săptămâna aceasta a expirat
Medici suspendați în Italia: aproape 2.000 de medici şi dentişti au fost suspendaţi din activitate vineri pentru că au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19, a indicat vineri asociaţia naţională profesională FNOMCeO, transmite dpa. Medici suspendați în Italia Aceşti 1.913 de medici
Statul trebuie să plătească un miliard euro pentru concedii medicale acordate bolnavilor anul trecut. Multe dintre concedii au fost cauzate de pandemia de COVID-19. Un miliard euro pentru concedii medicale Creșterea este uriașă față de anul precedent, cu aproximativ 40 de procente.
Ambițiile de putere globală ale Chinei nu mai sunt doar intenții. În ultimele trei decenii, imperiul condus de Xi Jinping s-a extins pe toate continentele, într-o formă sau alta. Iar economia a jucat un rol major. Care sunt afacerile Chinei în România
Gabriela Firea își ia Bucureștiul înapoi și are o susținere puternică pentru atingerea acestui obiectiv. Există însă și personaje politice care o ajută indirect. Scopul lor este doar să distrugă șansele lui Nicușor Dan de a fi reales. Din 2000, Firea este
Iohannis n-a rostit nici un cuvânt despre criza facturilor la energie, din octombrie. O căutare pe site-ul Administrației Prezidențiale arată că șeful statului n-a mai pronunțat acest cuvânt, “facturi“, de la 22 octombrie. Site-ul consemnează toate declarațiile publice ale lui Iohannis. Iohannis,
Mama ministrului Vîlceanu, afaceri cu statul. Poate chiar în timp ce citiți aceste rânduri, mai încheie un contract. Fiul ei este secretar general al PNL, fost ministru de Finanțe și, acum, ministru al Proiectelor Europene. Presa scrie de mai mulți ani de
Legea plafonării și compensării facturilor la energie nu a produs efectul scontat de politicienii care au votat-o la finalul lunii octombrie 2021. Facturi uriașe, haos, lipsa garanțiilor și un viitor nesigur, acestea au fost efectele legii. „În primul rând, funcționăm pe o
Marcel Ciolacu a întreținut televiziunea PSD din reședința de județ a Buzăului inclusiv cu fonduri ale primăriilor din județ. Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus) Când banii de la aceste primării au fost
Cine protejează consumatorii de facturile umflate: PSD l-a retrimis la conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) pe Horia Constantinescu. Acesta a mai condus ANPC în guvernarea Dăncilă. Averea sa a sporit considerabil în perioada în care a deținut diferite funcții de