/

Aproape 2.000 de medici, suspendați în Italia: nu sunt vaccinați anti-COVID

Medici suspendați în Italia
Medici suspendați în Italia: nu s-au vaccinat anti-COVID (sursa: Agerpres)

Medici suspendați în Italia: aproape 2.000 de medici şi dentişti au fost suspendaţi din activitate vineri pentru că au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19, a indicat vineri asociaţia naţională profesională FNOMCeO, transmite dpa.

Medici suspendați în Italia

Aceşti 1.913 de medici şi dentişti nu au introdus până acum într-un registru naţional dovada de vaccinare, a precizat asociaţia.

În luna noiembrie fuseseră suspendaţi 1.656 de medici şi dentişti din acelaşi motiv.

În baza unei legi intrate în vigoare în aprilie, personalul medical are obligaţia de a se vaccina împotriva COVID-19.

Evidenţele asociaţiei arată că mai mult de 33.500 de medici din Italia nu sunt vaccinaţi cu schema completă. Printre ei se numără şi cei care au trecut prin boală şi aşteaptă să se vaccineze, cei care s-au vaccinat în afara ţării şi cei care nu se pot vaccina din motive medicale.

În jur de 6.000 de asistente, infirmiere şi alte cadre de îngrijire au fost de asemenea suspendate pentru că nu s-au vaccinat. Un număr similar de angajaţi nu este prezent la muncă din cauza infectării cu coronavirus sau pentru că se află în carantină.

Restricții înăsprite

Creşterea rapidă a numărului de infectări zilnice consemnat de la începutul anului a determinat guvernul să înăsprească şi mai mult restricţiile.

Începând de joi, italienii sunt obligaţi să prezinte un test negativ pentru a putea intra într-o frizerie sau într-un salon de înfrumuseţare, spre exemplu.

În cursul acestei luni, Italia a introdus şi măsura controversată a obligaţiei de vaccinare pentru persoanele peste 50 de ani. Potrivit datelor oficiale, numărul de vaccinări în rândul acestei categorii de vârstă a crescut ulterior semnificativ, arată Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:52Unul din cei mai mari dealer-i de Fentanil și Oxicodonă din București lucrează la lanțul de farmacii Catena. DIICOT l-a prins în flagrant
20:54Constanța și Varna au devenit principalele porți de intrare în Europa de sud-est a cocainei, heroinei și drogurilor sintetice după începerea războiului în Ucraina. UE, epidemie de droguri
19:28Nicușor Dan anunță că raportul ANI în care era acuzat de incompatibilitate a fost anulat de Curtea de Apel
18:11George Simion, fan declarat al lui Dorinel Umbrărescu: „Cine contestă, condamnat penal pentru sabotaj”
15:48Ciolacu și Grindeanu, vizită, la 12.09, în punctul de pe autostrada A7 unde s-a produs explozia conductei Transgaz. Presiune pe constructor, care pare să fi ignorat cerințele Transgaz
13:52Medicii șpăgari de la Marius Nasta luau haina de pe pacienți sau cuponul de pensie – surse presă. Se primeau și sticle de alcool, vândute apoi la barul din satul natal
13:09Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care trece pe lângă conducta Transgaz, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu
11:14Începe schimbul de acuzații în legătură cu explozia de pe autostradă: Transgaz spune că UMB n-a respectat avizul, prefectul de Vrancea – conducta nu era suficient de adânc îngropată
11:09Pescobar („Taverna Racilor”) se umflă singur: susține că are 300 de angajați, dar firmele care pretinde că sunt ale lui nu au decât 44, și vorbește de „compania mea”, dar nu e asociat în nici o firmă
10:15Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, crescut și conexat la PSD. Pro Infrastructura: „S-au întins mai mult decât le e plapuma!”
07:34Șefii de birouri din instituțiile publice, funcții care se vor desființa, au început goana după găsirea unei soluții de păstrare a statutului
07:26DIICOT se face iar de râs: a dus la arestare nouă persoane dintr-o fabrică autorizată de produse din cânepă, judecătorii i-au trimis acasă
19:54Baronul PSD de Tulcea face zeci de milioane de la primăriile pe care le controlează. Conflict de interese evident, ANI nu-l deranjează pe baron
17:47VIDEO Șoșoacă și Simion și-au spus adevărul în față: „Pleacă de aici, susținător de violuri”/ „Pesedisto…Du-te, pupă-l pe Ciolacu!”
15:23În Gorj, PNL și PSD își fură primarii. Marți, patru primari social-democrați au devenit liberali. Miercuri, primarul PNL din Târgu Jiu a dezertat la PSD