/

VIDEO Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani

Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani. Vladimir Putin a preluat, azi, pentru a cincea oară, funcția de președinte al Rusiei. Într-un discurs către ruși, Putin a mulțumit „eroilor operațiunii militare speciale” și a dat asigurări că siguranța poporului rus ar fi pentru el mai presus de orice. La inaugurare au venit reprezentanții a șase țări din Uniunea Europeană.  Citește și: Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR: în primul trimestru din 2024, a atras doar 9,3% din cât își programase. Dezastru și la cheltuirea banilor europeni Patriarhul

/

Șeful CIA se implică în negocierile dintre Hamas și Israel pentru încetarea ostilităților din Gaza. Discuții la Doha

Şeful CIA, în negocierile Hamas – Israel. William Burns este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor. Şeful CIA, în negocierile Hamas – Israel Sursa, care a solicitat anonimatul, a declarat că Burns se afla în drum spre capitala Qatarului pentru discuţii cu premierul Mohammed bin Abdelrahmane Al Thani, a cărui ţară a fost implicată în eforturile de mediere a unui armistiţiu în Fâşia Gaza şi a eliberării ostaticilor. Citește și: Actele antisemite la nivel mondial, cifre-record mai ales

/

Viktor Orban, liderul naționalist de la Budapesta, începe să aibă probleme electorale înaintea scrutinului pentru PE. Alocațiile mici pentru copii, temă de campanie

Viktor Orban, probleme cu alocațiile copiilor. Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, duminică, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie. Peter Magyar, concurent redutabil? Peter Magyar, un fost membru al guvernului considerat de unii observatori ca fiind prima ameninţare serioasă din ultimii ani la adresa lui Orban, a organizat mitingul la care au participat aproximativ 10.000 de persoane în oraşul Debreţin din estul ţării, un bastion al partidului de guvernământ Fidesz. Citește și: În timp ce Putin participa la slujba de Înviere, rachete și drone

/

Actele antisemite la nivel mondial, cifre-record mai ales în ultimele șapte luni, după atacul terorist al Hamas în Israel de la 7 octombrie 2023

Actele antisemite, în creștere masivă mondial. Liga Anti-Defăimare (ADL) a tras un semnal de alarmă duminică – în raportul său global anual – asupra „nivelului fără precedent” al acţiunilor antisemite înregistrate în 2023, războiul între Hamas şi Israel alimentând un „incendiu care era deja scăpat de sub control”. Tendința, vizibilă înainte de 7 octombrie 2023 „Dacă tendinţa actuală continuă, cortina va cădea asupra posibilităţii de a duce o viaţă evreiască în Occident: purtarea unei stele a lui David, frecventarea sinagogilor şi a centrelor comunitare, trimiterea copiilor în şcoli evreieşti, frecventarea unui club evreiesc într-un campus sau comunicarea în limba ebraică”,

/

În timp ce Putin participa la slujba de Înviere, rachete și drone rusești ucideau și răneau ucraineni care se îndreptau spre biserici

Putin ucide ucraineni și de Înviere. Preşedintele rus Vladimir Putin şi zeci de credincioşi din Moscova au participat sâmbătă seara la slujba de Înviere, oficiată de capul Bisericii Ortodoxe din Rusia, patriarhul Kirill, un susţinător fervent al liderului rus şi al războiului său în Ucraina. Președintele rus, mulțumiri pentru Kirill Putin, într-un costum de culoare închisă, cămaşă albă şi cravată roşu închis, a fost filmat în principala biserică din capitala rusă – Catedrala Hristos Mântuitorul – alături de primarul Moscovei, Serghei Sobianin, fiecare ţinând în mână o candelă roşie aprinsă, după cum se vede într-o înregistrare video de la slujbă.

/

Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente

Puterea georgiană vrea legea „agentului străin”. Mii de manifestanţi au ieşit în stradă miercuri seară în Georgia pentru a protesta contra proiectului de lege controversat privind „influenţa străină”, adoptat în a doua lectură de parlament în pofida mobilizării masive a opozanţilor săi în ultimele săptămâni. Puterea georgiană vrea legea „agentului străin” Mărul discordiei îl constituie o lege, similară celei din Rusia, care clasifică ONG-urile ce primesc fonduri din străinătate drept agenţi străini. Citește și: În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case

/

AUR-ul Germaniei, AfD, cercetat penal pentru spionaj în favoarea Rusiei și Chinei. Șeful AfD, plătit de Rusia și controlat de asistentul său chinez

AUR-ul Germaniei, spionaj pentru Rusia, China. Săptămâna trecută, șase suspecți au fost arestați. AfD, partidul de extrema dreaptă, este în centrul scandalului: cu câteva săptămâni înainte de alegerile europene, liderul AfD, Maximilian Krah, este anchetat. Krah este suspectat că a primit bani din China și Rusia. În decurs de câteva zile, șase persoane, suspectate că ar fi spionat în favoarea Chinei și Rusiei, au fost arestate în Germania. Doi bărbați au fost arestați în Bayreuth. Dieter S. și Alexander J. au dublă cetățenie, germano-rusă. Aceștia sunt acuzați că au transmis informații Moscovei pentru a pregăti acțiuni de sabotaj la instalații

/

TikTok, la un pas să fie interzis în SUA dacă nu întrerupe legătura cu compania-mamă Byte Dance din China

TikTok, interzis în SUA, foarte probabil. Camera Reprezentanţilor a adoptat sâmbătă un proiect de lege care lansează un ultimatum către TikTok, ce prevede interzicerea aplicaţiei în Statele Unite, cu excepţia cazului în care reţeaua de socializare întrerupe legăturile cu compania-mamă ByteDance şi, în sens mai larg, cu China. TikTok, interzis în SUA, foarte probabil Platforma video este acuzată de oficialii americani că a permis Beijingului să-i spioneze şi să-i manipuleze cei 170 de milioane de utilizatori din Statele Unite. Această interdicţie trebuie acum validată de Senat. Citește și: Nicuşor Dan, tricou cu mesajul ”Ştim toţi!”, ca replică la tricoul prezentat

/

Europa, bombardată cu știri false răspândite de Rusia. Scopul: influențarea alegerilor europene

Rusia bombardează Europa cu știri false. Franţa şi alte ţări europene sunt „bombardate de propaganda rusă” odată cu apropierea alegerilor europene din 9 iunie, a avertizat ministrul francez delegat pentru afaceri europene, Jean-Noël Barrot, într-un interviu publicat sâmbătă pe site-ul cotidianului Ouest France. Rusia bombardează Europa cu știri false „Suntem bombardaţi de propaganda Rusiei lui Vladimir Putin şi a curelelor sale de transmisie”, şi-a exprimat îngrijorarea Barrot în acest interviu. Citește și: Nicuşor Dan, tricou cu mesajul ”Ştim toţi!”, ca replică la tricoul prezentat de Cristian Popescu Piedone cu mesajul ”Şi eu sunt interlop” „Nu trece o săptămână fără ca Franţa

/

SUA au deblocat 61 de miliarde de dolari în ajutor militar vital pentru Ucraina, după luni de zile de negocieri între democrați și republicani

SUA au deblocat ajutorul pentru Ucraina. După lungi şi dificile negocieri, Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat sâmbătă un uriaş plan de ajutor pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, susţinut de aleşi ai ambelor partide. SUA au deblocat ajutorul pentru Ucraina Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat imediat o asistenţă militară şi economică care „va salva mii de vieţi”, în timp ce liderul american, Joe Biden, şi-a exprimat satisfacţia după adoptarea unui pachet de „ajutor crucial” pentru Ucraina şi Israel, la „întâlnirea cu istoria”. Citește și: Nicuşor Dan, tricou cu mesajul ”Ştim toţi!”, ca replică la tricoul prezentat de Cristian Popescu Piedone