/

Vloggeriţa Ana Morodan, trimisă în judecată pentru conducere sub influenţa drogurilor şi cu permisul suspendat

Vloggeriţa Ana Morodan, trimisă în judecată Foto: Inquam/Sabin Cirstoveanu

Vloggeriţa Ana Morodan a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru conducere sub influenţa drogurilor şi cu permisul suspendat. Ea este cunoscută sub numele de „contesa digitală”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Ana Morodan mai este acuzată şi de săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Dosarul a fost înregistrat în urmă cu două zile la Judecătoria Sectorului 1, însă Parchetul nu a făcut un anunţ privind trimiterea în judecată.

Vloggeriţa Ana Morodan, trimisă în judecată

La sfârşitul lunii martie, un echipaj de la Poliţia Rutieră a făcut semn regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul căruia se afla Ana Morodan.

Şoferiţa nu s-a conformat, şi-a continuat deplasarea, moment în care a intrat în coliziune cu două autovehicule, în urma accidentului rezultând pagube materiale.

„După stabilirea identităţii conducătoarei auto, poliţiştii i-au solicitat să fie testată atât pentru stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat, cât şi pentru stabilirea preliminară a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive cu aparatura din dotarea Brigăzii Rutiere, însă a refuzat”, transmitea la acea vreme Brigada Rutieră.

Ca urmare, vloggeriţa a fost condusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, dar ea a refuzat şi de această dată.

În consecinţă, poliţiştii i-au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Ulterior, în aceeaşi zi, Ana Morodan a fost oprită din nou în trafic de poliţişti, care au constatat că femeia figura cu permisul de conducere reţinut ca urmare a primei abateri.

Poliţiştii au procedat la testarea ei cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, s-a relevat prezenţa în organism de substanţe psihoactive.

Ana Morodan a fost reţinută pentru 24 de ore, însă a fost eliberată după o zi şi pusă sub control judiciar.

Morodan cere să fie îmbrățișată

După ce a fost eliberată, Ana Morodan a recunoscută că a făcut o greşeală conducând maşina cu permisul suspendat. Ea a negat că ar fi consumat droguri şi susţinea că a luat un medicament, în baza unei reţete prescrise de medic.

„Pentru copiii şi tinerii care mă urmăresc şi care visează să fie şi ei influenceri. Nu faceţi că mine. Să nu vă credeţi mai puternici decât viaţa, să nu va lăsaţi seduşi de celebritate şi să riscaţi totul pentru asta. Să nu va faceţi că zâmbiţi şi că sunteţi fericiţi când nu mai e niciun pic de soare în viaţa voastră. Nu merită. Pentru toţi ceilalţi, am greşit, îmi pare rău că v-am dezamăgit şi sunt recunoscătoare că n-am făcut şi mai mult rău. Am vrut doar să fiu o fată iubită şi fericită. Acum mi-aş dori să fie posibilă o lume ca într-o poveste pe care am auzit-o odată.

Într-o comunitate din Africa, când un om greşeşte, tot satul vine şi îl mângâie şi îl îmbrăţişează. Ei cred că toţi suntem buni şi avem nevoie mai mult ca oricând de înţelegere şi dragoste umană, atunci când greşim. Fiind blânzi cu cel care a greşit, îl ajută să se reconecteze la natura lui adevărată, cea bună. Aveţi grijă de mintea şi sufletul vostru”, scria la acea vreme Ana Morodan într-un mesaj pe Facebook.

Citește și: Pandele se plânge în direct la RTV că Sebastian Ghiță îl jupoaie pentru aparițiile la acest post TV. El spune că a fost „o glumă” după lamentările lui Ciutacu

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:09Pentru mandatul de premier, Ciolacu și-ar da ceva mai mult decât a luat la presupusul examen de bacalaureat
20:55Migranții din Germania, pe punctul de a arunca țara în haos: opoziția cere respingerea azilanților, guvernanții sunt de acord doar să-i dea afară din țară pe cei intrați ilegal
20:46Nu se mai impozitează nici pensiile speciale ale militarilor decât de la 3.000 de lei în sus, potrivit unui proiect al Finanțelor
20:37Ieșirea temporară din Schengen a Germaniei cutremură UE. Polonia reclamă un comportament „inacceptabil”
20:32Spital nou de lux pentru pensionarii speciali ai Internelor. Valoarea totală: două miliarde de lei – un miliard din PNRR, celălalt miliard – de la bugetul public al României
20:15Judecătorii i-au permis unei ieșence accesul timp de 20 de zile în apartamentul unei vecine pentru a face curat. Șobolanii, ca la ei acasă
20:04Cum pot fi mărite pensiile în a doua etapă de recalculare. Foștii angajați care și-au câștigat deja drepturi în instanță nu se pot aștepta la mare lucru
19:46Ministerul Agriculturii nu mai are bani pentru programul antigrindină, acesta a fost oprit anul acesta cu o lună mai devreme
17:22Ieșirea de facto din Schengen a Germaniei, deși temporară, îngrozește Comisia Europeană: Aceste măsuri trebuie să fie „necesare şi proporţionale”
17:15Sinner se plânge că nu dormea nopțile din cauza dosarului său de dopaj. Dar Halep nu a dormit aproape un an
17:08Viitor pensionar special, un comisar-șef făcea afaceri imobiliare ilegale folosindu-se de resursele Poliției. DNA i-a găsit aproape un milion de euro
17:01Washingtonul nu crede în lacrimile de crocodil ale Teheranului și impune noi sancțiuni după ce Iranul a trimis rachete Rusiei
16:52Hrăpărețul Havrileț a încasat un milion de lei ilegal: deși avea interdicție la afaceri cu energie după ce a condus ANRE, nu s-a abținut
16:45Ambasada Iranului la București infirmă că Teheranul ar fi livrat Moscovei rachete balistice și spune că militează pentru „o rezoluţie paşnică prin dialog şi mijloace diplomatice”
16:39În scandalul dronelor rusești care survolează România nestingherite, Parlamentul abia se urnește: face consultări cu Ministerul Apărării