S-a redeschis circulația pe Podul Grant, pe sensul Crângaşi – Turda, după o consolidare de 50 de milioane de lei. Potrivit primarului Bucureștiului, Nicușor Dan, vor continua lucrările de consolidare, dar fără ca traficul să fie afectat.
S-a redeschis circulația pe Podul Grant
„Suntem pe Podul Grant, am promis că pe 31 martie dăm drumul la circulaţia pe acest sens, ne-am ţinut de cuvânt. Mulţumesc administraţiei străzilor şi constructorului. În plus, dăm drumul şi pe bretelele de acces, din punctul de vedere al traficului şi am dat drumul deja pe cele două linii de tramvai. Din punctul de vedere al traficului nu mai există restricţii”, a precizat Nicușor Dan, într-o conferinţă de presă organizată pe Podul Grant.
El a adăugat că lucrarea a costat 50 de milioane de lei şi a menţionat că urmează să se efectueze lucrări la structura de rezistenţă a podului, fără a fi afectat traficul rutier.
„O lucrare care costă cu totul 50 de milioane de lei. Mai avem de făcut dedesubt, pe structura de rezistenţă, dar lucrări care nu afectează deloc traficul. Lucrările se vor termina în august, anul acesta, cu un an mai devreme decât era prevăzut în contract. Ăsta este avantajul de a lucra cu firme private, în loc de companii municipale care, chiar dacă vor, nu au expertiza şi experienţa de a face tipul ăsta de lucrări”, a afirmat Dan.
Edilul Capitalei a mai anunţat că, cel mai probabil, anul acesta vor începe lucrări de reabilitare la pasajele Lujerului, Obor şi la podul de la ieşirea spre Ploieşti.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.