/

Vicepreședinte al CSM, atac dur la codurile penale susținute de Predoiu: „Modificări succesive aşa cum dictau interesele unor lideri urmăriţi penal”

Atac dur la codurile penale susținute de Predoiu Foto: Facebook

Un vicepreședinte al CSM, Daniel Horodniceanu, fost șef al DIICOT, a lansat un atac dur la modificările la codurile penale, inclusiv cele susținute de actualul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu. Horodniceanu a mai spus că viitori șefi ai parchetelor, care urmează să fie desemnați în această primăvară, vor fi numiți politic.

Atac dur la codurile penale susținute de Predoiu

„Deşi sunt prezent la tribună în calitate de vicepreşedinte al CSM, perioada de referinţă, şi anume 2022, m-a prins ca procuror de execuţie în cadrul DIICOT. În această calitate, m-am confruntat mai întâi cu proiectele, apoi cu modificările legislative din ultimii ani, încheind cu cele din decembrie 2022. Asistăm, din păcate, de o lungă perioadă de timp, la modificări succesive ale legilor Justiţiei în formele lor cele mai variate, aşa cum, în principiu, la un moment dat, conveneau celor care le modificau.

Am asistat la modificări succesive ale Codurilor penale şi de procedură penală aşa cum dictau interesele unor lideri urmăriţi penal, intrigaţi de faptul că atunci când săvârşeşti o infracţiune ai putea să şi răspunzi penal”, a declarat Horodniceanu la prezentarea activităţii Ministerului Public (parchete) pe anul 2022, unde a asistat şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Vicepreședintele CSM a criticat și Curtea Constituțională, despre care a spus că este „legiuitor pozitiv”. El s-a referit la secția specială de investigare a infracțiunilor din Justiție, arătând că „au fost create şi folosite instituţii din Justiţie împotriva Justiţiei înseşi, cu consecinţa unui asalt făţiş asupra unor magistraţii incomozi”.

El a vorbit, cu multă neîncredere, și despre viitori șefi ai Parchetelor.

Citește și: Efectele unui cutremur considerat mic-moderat pe scara Richter: coșuri ale primăriei au căzut, clădirile s-au fisurat, primarul vorbește despre un „cutremur foarte mare”

„Un stat debil se sabotează singur”

Urmează noi proceduri de numire a procurorilor şefi ai parchetelor cu numiri politice. S-a motivat că s-a aşteptat adoptarea noilor legi ale Justiţiei. Dacă este foarte bine aşa, urmează să constatăm. Legea şi-a dorit un procuror general cu atribuţii mult lărgite, atât în ceea ce priveşte posibilităţile sale de delegare în toate funcţiile de execuţie, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea de infirma soluţiile tuturor procurorilor, care au devenit nelimitate.

Vom avea deci un super procuror general, care va trebui însă se înţeleagă că o putere atât de mare trebuie să fie însoţită de o responsabilitate la fel de mare. Un procuror general care va trebui să înţeleagă că sistemul judiciar trebuie reformat, că este timpul pentru proiecte mari, că trebuie să vadă tabloul complet al sistemului. Să se ridice deasupra carenţelor de sistem care l-au parazitat pe acesta, atât de mult timp. Mă întreb însă cam ce strategii faci când Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează în acest moment doar cu 45% din personal„, a arătat Horodniceanu.

Vorbind despre numărul uriaș de dosare aflate acum la Ministerul Public – 1,7 milioane – vicepreședintele CSM a criticat dur modul în care funcționează statul român: „Un stat disciplinat, bine organizat, acţionează concertat, adoptă măsuri logice, integrate. Numai un stat debil se sabotează singur, prin propriile instituţii”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu