/

Un celebru istoric, fost deputat și ambasador, umilit la un spital de stat: „Prin atitudinea lui grosolană și infatuată, acest doctor era să-mi provoace o afecțiune mult mai gravă”

Un celebru istoric, Tasin Gemil, umilit la un spital de stat Foto: Facebook

Un celebru istoric specializat în relațiile româno-tătare, Tasin Gemil, fost deputat și ambasador în Azerbaidjan și Turkmenistan, relatează pe Facebook cum a fost umilit la un spital de stat, respectiv la secția de primiri-urgențe de la controversatul Spital Județean de Urgență Constanța. El arată că toți cei trei copii ai săi sunt medici în Suedia, iar în această țară „ofensa adusă unui pacient de un cadru medical este infracțiune”.

Citește și: Playboy rupe legăturile cu actrița porno Mia Khalifa, pentru postările ei pro-Hamas. „Playboy are mai multă integritate decât Harvard”, scriu comentatorii pe Facebook

Tasin Gemil, care are 80 de ani, relatează că a ajuns la spital, la secția de urgențe minore, pentru o inflamație care creștea. El a încercat să se trateze la o clinică privată, dar aceasta nu avea un medic specialist care să se ocupe de acest caz și l-au trimis la „Spitalul Mare”.

Un celebru istoric, umilit la un spital de stat

„Era pentru prima oară când ajungeam la acest spital ca pacient. După mai bine de două ore, pe la orele 13.30-14.00, am fost introdus în secția de Urgențe Minore. Asistentele de aici m-au tratat cât se poate de normal.

După o vreme, a venit un doctor tânăr, de circa 30-35 de ani, probabil medicul de gardă. În timpul consultului, mi-am permis să-i zic «dragă dle. doctor», cu intenția de a crea o legătură amiabilă, dat fiind faptul că acest medic afișa o mină prea severă.

Atât mi-a trebuit! Doctorul a ținut să mă sancționeze imediat, spunându-mi cu un ton răstit: «Nu sunt dragă cu dv., să vă adresați cu „dle doctor”».

«Îmi pare rău dacă v-am deranjat – i-am răspuns -, dar am 80 de ani și am fost profesor, fiind obișnuit cu acest apelativ față de tinerii care m-au înconjurat».

«Aici nu sunteți profesor, ci doar pacient, iar eu sunt doctor!», mi-a replicat el tăios, cu un ton agresiv și de superioritate vădită”, a scris fostul ambasador pe Facebook.

Citește și: Circarul lui Firea, ex-viceprimarul Aurelian Bădulescu, trimis în Curtea de Conturi, ca să păzească banii statului. Potrivit ultimei declarații de avere, în 2022 era fără ocupație

„Ofensa adusă unui pacient de un cadru medical este infracțiune”. În Suedia!

Pentru asemenea medici pacientul nu este om, ci doar pacient, adică cineva care are nevoie de bunăvoința lui și față de care el se simte net superior.

Medicii de astăzi din România au ajuns la salarii aproape egale sau chiar mai mari decât colegii lor din restul Uniunii Europene. Dar, între acest medic din Constanța și medicii pe care i-am cunoscut eu, ca pacient, de exemplu, în Suedia, diferența este enormă (Copiii mei, toți trei, sunt medici în Suedia).

În primul rând, medicii și întregul personal medical tratează pacientul ca pe un om aflat în suferință, față de care el, ca medic sau asistentă, este obligat, prin jurământ și statut, să-l ajute.

Întregul personal al oricărei unități medicale din Suedia este obligat să aibă atitudine binevoitoare față de pacient, să fie respectuos și să-i cultive încrederea ca un prieten. Zâmbetul afișat este o regulă respectată strict de tot personalul medical.

Un medic ca cel pe care l-am întâlnit eu astăzi în Spitalul Mare din Constanța ar fi fost adus imediat în fața Colegiului și chiar a Tribunalului. Ofensa adusă unui pacient de un cadru medical este infracțiune în Suedia, probabil și în restul țărilor din UE și nu numai”, mai arată Tasin Gemil.

El încheie arătând cum i-a crescut tensiunea, după umilința la care a fost supus.

„Dna. asistentă care mi-a pansat mâna a observat cum îmi tremurau degetele de nervi. Peste o oră, când am ajuns acasă, soția a sesizat starea mea și mi-a luat tensiunea, care era încă destul de mare, ca și pulsul și ritmul cardiac (15-80-90). Prin atitudinea lui grosolană și infatuată, acest doctor de la Urgență era să-mi provoace o afecțiune mult mai gravă decât cea pentru care îi cerusem ajutorul de medic”, încheie istoricul.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc
11:06Guvernul Ciolacu a investit 45 milioane euro într-un aeroport controlat de PSD care în 2024 a avut 1.621 de pasageri. În noiembrie – doi pasageri
11:00Doi moldoveni au cumpărat titluri de stat de 12 milioane de lei fiecare. Dobânzile, mai mari decât la bănci
10:45Dedeman a plătit degeaba 7,8 milioane de lei pentru concesiunea unui teren pe care voia să construiască un centru comercial, dar la care a renunțat
10:32Cum se mai moare la țară: beat, întins noaptea pe un drum de pământ, a fost călcat de mașina unui fost comisar de Poliție
21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”