/

Tren de la Târgu Jiu, blocat în câmp de trei ore. Pasagerii, fără apă, în căldură (presă)

Tren de la Târgu Jiu, blocat în câmp de trei ore Foto: CFR Calatori

Un tren care circulă de la Târgu Jiu la București este blocat în câmp de trei ore, anunță Antena 3. Imediat după ce aa plecat din gara Craiova, trenul pur și simplu s-a oprit la o distanță de aproximativ 5 kilometri de comuna Leu.

Tren de la Târgu Jiu, blocat în câmp

Zeci de pasageri sunt în câmp, în căldură. „Aerul condiționat nu funcționează, călătorii spun că nu mai au apă, iar peste 30 de persoane nu mai pot ajunge în vacanță, pentru că în scurt timp ei ar fi trebuit să ia avionul spre diverse destinații”, mai arată Antena 3.

Potrivit acestui post, oamenii sunt disperați, nu primesc nicio informație, iar căldura e din ce în ce mai greu de suportat.

Ieri, CFR Călători anunța că instalaţiile de climatizare din trenuri ar putea să funcţioneze, dar fără să asigure răcirea în parametri normali. „Pot apărea situaţii în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 – 38 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna şi peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametri normali„, a arătat compania.

Citește și: Fost subofițer de poliție, pensionat la 42 de ani cu 9.000 de lei pe lună, promovat secretar de stat la Interne

În iulie 2021, a izbucnit un scandal național după ce un tren cu 30 de copii a rămas blocat, timp de trei ore, în câmp.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

13:48Primăria București a atribuit încă un contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai de 293 de milioane lei fără TVA
12:06FOTO Prefectul PSD de Tulcea, în campanie cu colegii de partid, deși legea o interzice „sub sancțiunea demiterii”. Șefii deconcentratelor, certați pentru că au amendat candidații PSD
11:20Motivul stupefiant pentru care o judecătoare a amânat 44 de dosare într-o singură zi: „Standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”
10:33Dialogul halucinant din debutul procesului accidentului din stațiunea 2 Mai. Judecătoarea Popoviciu întreabă, mirată: „A decedat vreo victimă?”
20:46Candidatul lui Dan Voiculescu la Parlamentul European Mugur Ciuvică anunță cine este competitorul favorit la președinție: „Ar fi un super președinte, zic eu”
17:36Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători
16:19Procurorii europeni conduși de Kovesi au primit 3,6 milioane de euro în plus la buget, urmare a aderării Poloniei la EPPO
12:53Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
12:41Realizările lui Grindeanu: România are 18 km de drum național de pământ și 111 km de drum național pietruit. În 2018, erau 13 km de drum pietruit. Lungimea căilor ferate, în scădere
11:20Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro
10:19Mașini închiriate, vândute unei firme de dezmembrări. „Întreprinzătorii” nu au apucat să-și facă un portofoliu serios
10:02Aparatele de colectare a ambalajelor returnabile au început să dea rateuri iar unele au fost pur și simplu scoase din uz
21:11EXCLUSIV Jandarmeria cumpără veste, căști și scuturi antiglonț de la o firmă deținută de un fost polițist și de o chinezoaică cu conexiuni în Dragonul Roșu
20:32Intenția de vot pentru locale, în creștere pentru PNL și în scădere pentru PSD. Liberalii au ajuns la 26,7%
18:01Piedone are o clasă peste Nicușor Dan: a absolvit liceul de XIII clase, la 35 de ani. Ce note a luat la matematică