/

Atacuri în valuri ale liderilor PNL împotriva PSD: „Este o ghenă”. Plus un mesaj către USR: „Eu cred într-o astfel de colaborare şi la nivel naţional şi la nivel local”

Atacuri în valuri ale liderilor PNL împotriva PSD: „Este o ghenă”, a spus liderul organizației PNL din Olt, care a anunțat că a rupt orice colaborare cu PSD-ul local. Însă, doar azi, au mai criticat formațiunea social-democrată europarlamentarul Gheorghe Falcă și fostul ministru al Energiei Virgil Popescu. Citește și: La Curtea de Conturi, șoferii și muncitorii primesc spor de gestionarea informațiilor clasificate. Instituția, condusă de un ex-subofițer de poliție, popular denumiți „tablagii” În plus, Falcă a transmis un mesaj neobișnuit către USR. „Eu cred într-o astfel de colaborare (cu USR – n.r.) şi la nivel naţional şi la nivel local. Am

/

Fără precedent: un ministru PNL arată că, urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de alt ministru PNL, plata a 143 de milioane euro din PNRR va fi amânată

Un ministru PNL, Marcel Boloș, care deține portofoliul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), arată că, urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de alt ministru PNL, Virgil Popescu (Energie), plata a 143 de milioane euro din PNRR va fi amânată. Un comunicat al MIPE arată că această sumă va fi plătită abia după „finalizarea procedurii de clarificare a termenilor de îndeplinire a condițiilor specifice jaloanelor 129 și 133”. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online România are șase luni la dispoziție să „clarifice” îndeplinirea acestor jaloane. Plata a 143 de

/

Ministrul Energiei: Suntem deschişi să avem un proiect de lege offshore-wind cât mai bun, aprobat în această sesiune parlamentară

Suntem deschişi să avem un proiect de lege offshore-wind cât mai bun,aprobat în această sesiune parlamentară, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu. Guvernul lucrează, împreună cu Banca Mondială la un proiect de Lege offshore wind, care va fi trimis în Parlament, a mai precizat demnitarul. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Suntem deschişi să avem un proiect de lege offshore-wind „Dacă discutăm despre legea offshore wind, da, în Guvern lucrăm împreună cu Banca Mondială pe un proiect de lege pe care evident că îl vom trimite în

/

Virgil Popescu: România şi-a asumat, fără tăgadă, anul 2032 pentru scoaterea cărbunelui 

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, la Prima News, că România şi-a asumat, „fără tăgadă”, anul 2032 pentru „scoaterea cărbunelui”. El a susținut că, pentru punerea în conservare a unităţilor de la Rovinari „nu vorbim de niciun fel de disponibilizare”. Citește și: Capacităţile de producere a energiei electrice din surse de energie regenerabile în Republica Moldova au crescut de trei ori, din 2018, la 206,81 MW România şi-a asumat anul 2032 pentru scoaterea cărbunelui  „Prin PNRR aveam obligaţia să facem această lege a decarbonării, prin PNRR s-a replicat, în oglindă, acest plan de restructurare aprobat al CE Oltenia, în legea decarbonării,

/

EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare: ex-agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie

Responsabilul cu Schengen, tânăr politruc necalificat. Liberalul Alexandru Marcoci, protejatul ministrului Virgil Popescu, a fost uns secretar de stat la Ministerul de Interne, acolo unde răspunde de relațiile internaționale, inclusiv de aderarea României la spațiul Schengen, deși nu are experiență în domeniu. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Fost vânzător de medicamente, printre altele, Alexandru Marcoci a fost plasat de ministrul Virgil Popescu în Consiliul de Administrație al Engie România și președinte al Consiliului de Supraveghere (CS) al Complexului Energetic Oltenia. Pentru o perioadă de câteva luni

/

Ciolacu își umilește aliații: „Nu-mi doresc ca, la colegii noștri de la PNL, din cauza unei neputințe (…) să se transforme în ură”. Plus o amenințare: sunt miniştri care trebuie să dea lămuriri

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, pare că își umilește aliații, din nou: „Eu nu-mi doresc ca, la colegii noștri de la Partidul Național Liberal, din cauza unei neputințe (…) să se transforme în ură. Văd o tendință”, a spus el, la Antena 3. În aceeași emisiune, liderul social-democrat a părut că-i amenință pe unii miniștri și a cerut ca Virgil Popescu (PNL) să nu mai fie ministru al Energiei. Ciolacu își umilește aliații Moderatorul emisiunii l-a întrebat pe președintele PSD dacă a primit de la PNL „priorități din posibilul program de guvernare”, iar acesta i-a răspuns că a primit doar critici.

/

EXCLUSIV Apele Minerale, contracte cu firme reprezentate de contabilul de la firma familiei directorului și o firmă administrată de fratele directorului

Apele Minerale, contracte cu rudele directorului. Liberalul Iuliu Alin Udriște, șeful Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), a cumpărat cadouri de Crăciun și Paște de la două firme reprezentate de contabilul brutăriei deținute de familia sa. O altă societate, condusă de fratele liberalului, Mihail Udriște, a fost contractată de SNAM pentru a efectua o lucrare de peste 77.000 de euro la punctul de lucru Băile Herculane. Contabilul, consultant pe declarațiile de avere Iuliu Alin Udriște, actualul vicepreședinte al PNL Mehedinți, a fost recompensat de șeful său pe linie de partid, ministrul Virgil Popescu, cu funcția de director al Societății Naționale

/

EXCLUSIV Directorul Apelor Minerale, liberalul Udriște, cară sute de mii de euro cu sacoșa: a încasat aproape 400.000 de euro, împreună cu nevasta, nici unul nu are cont bancar

Liberalul Udriște cară banii cu sacoșa. Iuliu Alin Udriște, protejatul și subalternul ministrului Virgil Popescu pe linie de partid, este director al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), deținută integral de Ministerul Economiei. Salariul lunar este de 5.000 de euro brut, plus o primă anuală de aproape 15.000 de euro. Cu toate acestea, Udriște nu a menționat nici un cont bancar în declarația de avere. Cu atât maim ult cu cât susține că a încasat 200.000 de euro din vânzarea unui imobil, în timp ce soția sa a încasat aproape 170.000 de euro dintr-o altă vânzare. Director la SNAM pe

/

Virgil Popescu: Ca să salvăm Complexul Energetic Oltenia de la faliment, toate guvernele au plătit de la buget un miliard de euro

Ca să salvăm Complexul Energetic Oltenia de la faliment, toate guvernele au plătit de la buget un miliard de euro, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la Prima TV. Virgil Popescu a fost întrebat la emisiunea Insider Politic, despre acuzaţiile din partea senatorului PSD Daniel Zamfir potrivit cărora doreşte închiderea minelor şi mii de oameni ar rămâne fără slujbe. Complexul Hunedoara: datorii de 1,5 miliarde euro în șapte ani „În Valea Jiului, Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat în 2012, prin comasări, termocentrale cu mine cu tot. S-a plecat de la zero datorii. În 2019, în noiembrie, când am ajuns

/

România va primi un împrumut de peste trei miliarde de dolari de la SUA pentru finalizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

România va primi un împrumut de peste trei miliarde de dolari de la SUA pentru finalizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Construcția efectivă ar urma să se încheie în 2030. Împrumut de la SUA pentru finalizarea reactoarelor de la Cernavodă Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a primit miercuri de la președintele băncii americane US Exim Bank scrisorile de intenție pentru două împrumuturi, de 50 milioane de dolari și 3 miliarde de dolari, pentru construirea a două noi unități ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale. La ceremonia desfășurată în Egipt a participat președintele Klaus