Rusia a invadat Ucraina joi dimineață. Președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia a început o „operațiune militară specială” în Ucraina, susținând că urmărește „demilitarizarea”, dar nu ocuparea țării, într-un discurs ținut în această dimineață, înainte de ora locală 06.00, scrie The
Rușii, aproape să intre în Ucraina. Semnele războiului la granița ruso-ucraineană se înmulțesc pe măsură ce trec orele. Transporturi militare au fost reperate îndreptându-se spre Donețk. În Crimeea, o nouă provocare rusească pare să fi fost pusă în practică. Pretext pentru agresiune
Jumătate dintre ruși susțin războiul anti-Ucraina, consideră corect ca ţara lor să utilizeze forţa militară împotriva Ucrainei pentru a împiedica guvernul de la Kiev să adere la Alianţa Nord-Atlantică. Asta arată un sondaj citat miercuri de postul de televiziune CNN. Jumătate dintre
Ucraina se pregătește de război, pe fondul agresiunii Rusiei. Consiliul de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei (SNBO) a cerut miercuri instituirea stării de urgență în țară. Parlamentul Ucrainei a votat, în primă lectură, și un proiect de lege prin care civilii
Excluderea lui Putin din sancțiunile UE a fost criticată, miercuri, de vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourova. Comisarul european a arătat că președintele Rusiei ar fi trebuit să fie inclus pe lista celor direct sancționați. Mosova a recunoscut, luni, regiunile Lugansk și Donețk
Trump despre Putin: „Este geniu”. Donald Trump a văzut „geniu” în strategia preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu privire la Ucraina, marţi, criticând gestionarea crizei de către succesorul său Joe Biden, scrie AFP. Trump despre Putin: „Este geniu” Discursul de luni al lui
Dan Dungaciu, angajatul Academiei Române, apără poziția Moscovei pe un canal influente: Europa FM și Pro TV. Dungaciu este directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române. În vara anului trecut, el anunța că AUR
Fanii lui Putin din România au aplaudat, pe rețelele de socializare sau preluați de Sputnik, agresiunile în creștere ale Rusiei asupra Ucrainei. Cel mai recent, aceștia au găsit justificări pentru decizia Moscovei de a recunoaște independența celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut, marți, o nouă declarație de presă în care a anunțat că are aprobarea Dumei de Stat, legislativul Federației Ruse, să trimită trupe în Donbas. În discursul său el a susținut că Rusia se simte amenințată de
Vasile Dîncu, din pix: 500.000 de refugiați. Ministrul Apărării a declarat, marţi, că România poate primi peste 500.000 de refugiaţi, în cazul unui conflict în Ucraina. Dîncu, din pix: 500.000 de refugiați „Există mai multe estimări, dar am putea să primim peste