Reacția NATO după invazia Ucrainei: Ne vom apăra aliații. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat atacul „îngrozitor al Rusiei asupra Ucrainei”, relatează BBC News. Reacția NATO după invazia Ucrainei: Vom lua măsurile necesare pentru a asigura securitatea aliaților Jens Stoltenberg
Putin reunește Consiliul Securității Rusiei, în contextul crizei din Ucraina, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia oficială rusă TASS. Dmitri Peskov a susținut că „nu este o reuniune obișnuită”. Putin reunește Consiliul Securității Rusiei. Temele de discuție, secrete
Securistul Ciocotișan – „Dinu”, afară din Sport. Ioan Mircea Ciocotișan, sursa „Dinu” a Securității și șeful Auditului din Ministerul Sporturilor, a fost schimbat din funcție de ministrul Eduard Novak. Decizia a fost luat în urma dezvăluirilor făcute de către Defapt.ro. Care titra,
Grindeanu îl protejează pe „groparul” Stoica. Este vorba de Nicolae Stoica, directorul Autorității Aeronautice Civile Române, care a lăsat aviația civilă fără apărare în fața atacurilor cibernetice. Drept recompensă, actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, i-a prelungit mandatul de conducere. Culmea, instituții
Securistul Ciocotișan, ilegal la șefia Sportului. Ioan Mircea Ciocotișan, șeful auditului intern din Ministerul Sportului, a fost declarat colaborator al Securității în urmă cu zece ani. Definitiv. Securistul Ciocotișan, ilegal la șefia Sportului Dar a fost protejat și păstrat pe funcție de
Klaus Iohannis a analizat situația de securitate de la Marea Neagră, în cadrul ședinței CSAT. ”Am examinat măsurile pentru capacitatea de răspuns la noile provocări de securitate Am făcut o analiză completă a situație din regiune, și din perspectiva migrației necontrolate. România