/

EXCLUSIV Ioan Mircea Ciocotișan, sursa „Dinu” a Securității, păstrat ilegal în conducerea Ministerului Sportului

Securistul Ciocotișan, ilegal la șefia Sportului
Securistul Ciocotișan, ilegal la șefia Sportului. Ministrul Novak nu face nimic (sursa: Facebook/Eduard Novak)

Securistul Ciocotișan, ilegal la șefia Sportului. Ioan Mircea Ciocotișan, șeful auditului intern din Ministerul Sportului, a fost declarat colaborator al Securității în urmă cu zece ani. Definitiv.

Securistul Ciocotișan, ilegal la șefia Sportului

Dar a fost protejat și păstrat pe funcție de toți demnitarii care s-au aflat la conducerea ministerului. Inclusiv de actualul ministru al Sportului, Eduard Novak, care i-a fost șef în două mandate.

Fost rugbist la Știința Cemin Baia Mare, Ioan Mircea Ciocotișan a fost racolat pentru a-i „turna” pe cei care voiau să fugă din România. A dat note informative și despre antrenorul său, o traducătoare care coresponda cu un olandez și o contabilă de la un oficiu de pensii. Securitatea scria despre Ciocotișan că a fost plătit pentru notele informative, dar „a dovedit însă loialitate față de organele noastre, seriozitate și interes de colaborare”.

Judecătorii de la Curtea de Apel București au reținut că informațiile furnizate Securității de Ioan Mircea Ciocotișan au îngrădit dreptul la viață al persoanelor „turnate”, dar și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor.

Sursa „Dinu”, racolată în ’84. Și-a turnat antrenorul

Ioan Mircea Ciocotișan a fost racolat de Inspectoratul Județean de Securitate Maramureș în anul 1984, sub numele de cod „Dinu”. Documentele de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității arată că a fost recrutat pentru a turna „persoanele cu intenții de trecere frauduloasă a frontierei de stat sau de rămânere ilegală în străinătate”. Pe atunci. era angajat ca muncitor la Complexul Economic Carpați Baia Mare, dar și rugbist la Știința Cemin Baia Mare.

Citește și: Senatoarea PNL Alina Gorghiu a încălcat legea făcând reclamă unor ceaiuri de slăbit. Care sunt sancțiunile

Printre primele note informative scrise de sursa „Dinu” a fost despre propriul său antrenor: „acasă la numitul Tirnmiacev se pot găsi lucruri ce nu se găseau la noi, blugi, cafea, țigări”.

O altă delațiune a fost despre un anume Buru Grațian. Despre acesta scria: „în legătură cu Buru Grațian, vă informez că făcând rugby în cadrul Asociației Știința CEMIN Baia Mare, deseori ne-am întâlnit fără să ne cunoaștem personal. L-am văzut de mai multe ori în compania lui Vlădescu Aurel, care acum este în detenție pentru săvârșirea infracțiunii de viol și tâlhărie. După părerea mea, acești oameni sunt de ultima speță și cred că Grațian colindă toate localurile”.

Traducătoarea care coresponda cu olandezul

Pe 30 martie 1985, Ioan Mircea Ciocotișan scria o notă informativă despre traducătoarea de la Faimar Baia Mare. „Sursa vă informează în legătură cu numita M.L. angajată la FAIMAR Baia Mare. În virtutea funcției de traducătoare, vine în contact cu cetățeni străini.

Sursa cunoaște însă că în afara cadrului legal întreține relații și cu alți cetățeni din exterior, cum ar fi: G., M., încă unul din Olanda, cu care corespondează. Se pare că nu este singura care face acest lucru, pentru că în gașca lor sunt incluse câteva fete pe care le știu numai după numele mic /…/ și care au un loc de întâlnire pe care de asemenea nu-l cunosc deocamdată.”

Contabila, Ardealul, maghiarii și americanii

O altă „victimă” a șefului din Ministerul Sportului a fost o contabilă de la Oficiul de Pensii al Cooperativei Agricole de Producție (CAP). În clădirea Uniunii Tineretului Comunist (UTC), la parter, femeia „afirmă în prezența colegilor unele teze necorespunzătoare în legătură cu istoria poporului român, rezultând că nutrește sentimente puternice ale naționalismului maghiar.

Astfel în urmă cu o săptămână s-a exprimat față de H. – șeful oficiului (român), L – inspector și alții, în felul următor: cea în cauză, în cercuri restrânse, discută numai în limba maghiară și afirmă că ungurii nu mai au drepturi în România întrucât se desființează școlile în limba maghiară.

Este ascultătoare a Europei Libere, întrucât a afirmat că a ascultat o emisiune în care și americanii susțin necesitatea scrierii unei istorii noi a Ardealului, ceea ce în concepția ei aprobă recenta istorie editată de Academia Ungară.”

Ofițerii de Securitate: „aport satisfăcător”

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a decis în anul 2010 că Ioan Mircea Ciocotișan a fost colaborator al Securității. Decizia a fost contestată la instanță. În mai 2013, judecătorii de la Curtea de Apel București au decis că Ioan Mircea Ciocotișan a fost colaborator al Securității.

Conform sentinței civile nr. 1.716, judecătorii au reținut că activitatea lui Ioan Mircea Ciocotișan de a furniza informații Securității a fost apreciată pozitiv de ofițeri. „De la ultima analiză până în prezent, sursa a avut un aport satisfăcător în culegerea și furnizarea de informații de interes operativ exploatate în D.U.I. și pe alte linii de muncă, un caz fiind finalizat prin avertizare (…).

A dovedit însă loialitate față de organele noastre, seriozitate și interes de colaborare. A fost cointeresat material prin efectuarea unor servicii respectiv rezolvarea unor probleme personale și interes în colaborare.”

Ciocotișan s-a apărat susținând că nu e „Dinu”

Judecătorii au mai reținut că Ciocotișan „a furnizat informații despre o persoană care avea intenția de a pleca în străinătate”.

În urma analizei notelor informative, judecătorii au concluzionat că informațiile furnizate de Ioan Mircea Ciocotișan „au vizat îngrădirea dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și, respectiv, dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice”.

Ioan Mircea Ciocotișan a susținut în fața instanței că CNSAS face o confuzie între persoana sa și sursa „Dinu”. El a susținut că nu a avut nici o legătură cu Securitatea, iar semnătura de pe Notele Informative nu este a sa. Instanța a încuviințat proba grafoscopică pentru a se stabili dacă a semnat angajamentele.

Conform Raportului de expertiză criminalistică, angajamentul, nota de relații și notele informative ale sursei „Dinu” îi aparțin lui Ioan Mircea Ciocotișan. În raport, însă, se menționează că nu se poate stabili dacă semnătura aflată pe angajament aparține acestuia.

Decizia Curții de Apel București a fost contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistrații de la Curtea Supremă au menținut soluția pronunțată de Curtea de Apel.

Ciocotișan: „Care decizie a instanței? Nu a venit”

Contactat de către Defapt.ro, Ioan Mircea Ciocotișan a cerut inițial să se întâlnească cu reporterul pentru a explica ce s-a întâmplat, dar pe urmă a refuzat. „Haideți să discutăm toate problemele. Când putem să ne întâlnim să discutăm… nu știu ce să vă zic. Nu s-au făcut demersuri pentru ca să fiu schimbat din funcție. Expertiza, zic eu, este o făcătură”, a declarat Ioan Mircea Ciocotișan.

Întrebat dacă este de părere că ocupă ilegal funcția în urma deciziei definitive, Ioan Mircea Ciocotișan a spus că nu se află în ilegalitate. „Nu consider că ocup funcția ilegal. Care decizie a instanței? Nu a venit nici o decizie de la instanță, așa că ce să punem în aplicare? Urmează să se scrie. Procesul s-a terminat în 2013. Vă spun că nu am primit decizia instanței, dar nici nu am solicitat.”

Defapt.ro a încercat să obțină un punct de vedere și de la ministrul Eduard Novak, dar acesta a refuzat să facă orice comentariu, deși a primit întrebările.

Securistul Ciocotișan, ilegal la șefia Sportului

Constantin Buchet, președintele CNSAS, a spus că în mod normal această problemă trebuia gestionată de Ministerul Sportului. „Acolo e sediul materiei. Noi ținem legătura, îi informăm dacă e o decizie definitivă. E funcționarul lor. Măsurile trebuie să le ia în acord cu Codul Administrativ sau Legea 188/1999 (privind Statutul Funcționarilor Publici – n.r.). Noi ne-am făcut datoria. Nu putem să facem presiuni pentru că nu există Legea Lustrației.”

Cazemir Benedict Ionescu, membru în colegiul CNSAS, a spus că, potrivit legii, funcționarul public trebuia să fie demis: „Instituția trebuie să facă o acțiune pentru constatarea falsului în declarații pentru că funcționarul a dat o declarație pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea.”

Cătălin Boris Precul, secretarul Colegiului CNSAS, a declarat că „în acest caz, eliberarea din funcție a unui funcționar public aflat în situația prezentată de către dumneavoastră poate fi solicitată de către instituția unde acesta își desfășoară activitatea.”

Codul Administrativ e clar: „Dinu” trebuie dat afară

Conform Codului Administrativ, art. 465, alin (1), lit. k, o persoană nu poate ocupa o funcție publică în situația în care a fost colaborator al Securității. Tot în același act normativ, la art. 517, art. (1), lit. j, se stipulează că raportul de serviciu încetează de drept „ca urmare a constatării faptului că funcția publică a fost ocupată cu nerespectarea dispozițiilor legale de către o persoană care a fost lucrător al sau colaborator al Securității, pe baza hotărârii judecătorești definitive”. 

Astfel, Ministerul Sporturilor are obligația, conform Codului Administrativ, să constate de drept încetarea raportului de serviciu al funcționarului public Ioan Mircea Ciocotișan.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent (IBAN RO48BRDE445SV97760644450Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057).

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

10 Comments

  1. […] Securistul Ciocotișan – „Dinu”, afară din Sport. Ioan Mircea Ciocotișan, sursa „Dinu” a Securității și șeful Auditului din Ministerul Sporturilor, a fost schimbat din funcție de ministrul Eduard Novak. Decizia a fost luat în urma dezvăluirilor făcute de către Defapt.ro. Care titra, pe 5 februarie 2022: Ioan Mircea Ciocotișan, sursa „Dinu” a Securității, păstrat ilegal în conducerea Mi…. […]

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:32Relatare ceaușistă la Realitatea TV a vizitei de lucru a lui Călin Georgescu și a mult iubitei sale soții în Parcul Tineretului din București
11:25Tarom vinde bilete ieftine, între 24 și 26 ianuarie, către șapte destinații externe
10:59Premierul Marcel Ciolacu, în vacanță neoficială de circa o săptămână: nu a avut nici o activitate la Guvern, nu a fost văzut în public
10:11Delfinii, ca la pușcărie, sub PNL: un fost șef de penitenciar a fost pus de liberalul care conduce CJ Constanța la conducerea Delfinariului
09:58Fără discursuri ale politicienilor, dar cu mii de plăcinte la evenimentele de la Iași dedicate Unirii Principatelor Române
09:46Fostele cinematografe de stat, într-un film prost: abandonate, în ruină, în așteptarea investitorilor salvatori
09:21Avocatul și-a dat clientul în judecată, a pierdut, acum trebuie să plătească și onorariul noului avocat al fostului său client
20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc
11:06Guvernul Ciolacu a investit 45 milioane euro într-un aeroport controlat de PSD care în 2024 a avut 1.621 de pasageri. În noiembrie – doi pasageri