Lavrov, despre negocierile de pace cu Ucraina: discuțiile „nu sunt ușoare”, dar există „speranță pentru compromis”. Negocierile continuă miercuri între Rusia și Ucraina, după ce Moscova a invadat țara vecină în 24 februarie, ucigând, până în prezent, câteva mii de civili. Citește
Rușii minează câmpurile agricole în Ucraina, este un avertisment al unui consilier din Ministerul de Interne al Ucrainei, citat de agenția Ukrinform. Citește și: EXCLUSIV Două MiG 21 LanceR puse pe butuci din cauza kerosenului vândut MApN de un fost asociat al
Ucraina, verdict al Curții din Haga. Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cu sediul la Haga, se pronunţă miercuri în procesul deschis de Kiev care cere celui mai înalt tribunal al ONU să ordone Moscovei că înceteze imediat invazia din Ucraina. Acesta va
Rușii pretextează că negociază, dar omoară. „Contradicţii profunde” persistă în negocierile ruso-ucrainene, care vor continua miercuri. Rușii pretextează că negociază, dar omoară Dar un „compromis” este încă posibil, a apreciat marţi un consilier al preşedintelui ucrainean, Mihailo Podoliak, relatează AFP. „Este un
„Tot comerțul cu Rusia trebuie oprit. Ca să nu poată sponsoriza uciderea copiilor noștri”, a cerut președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un apel făcut pe Twitter către toți ucrainenii și către prietenii țării sale. Tot comerțul cu Rusia trebuie oprit „Orice comerț cu
Rusia, operațiune cu arme chimice în Ucraina, sub steag fals („false flag operation), este temerea lansată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Un avertisment similar a lansat anterior și America. Citește și: Jurnalista rusoaică anti-război, la judecată. BBC: Nu ar intra
Jurnalista rusoaică anti-război, la judecată, transmite marți BBC News. Marina Ovsyannikova, angajată la televiziunea de stat rusă, urmează să compară în fața Tribunalului Ostankino din Moscova. Citește și: ȘOCANT Principalul program de știri al televiziunii ruse, bruiat de o protestatară anti-război Jurnalista
Rușii bombardează când începe evacuarea civililor, în Harkov. Imaginile au fost publicate pe contul de Twitter al NEXTA. Citește și: Tot mai mult sânge pe mâinile lui Putin: 97 de copii ucraineni, omorâți de soldații ruși. Cel puțin cinci copii mor în
Cel puțin 97 de copii ucraineni, omorâți de ruși în cele 20 de zile de război, este bilanțul anunțat de procurorul general al Ucrainei, relatează Ukrinform. Cel puțin cinci copii ucraineni își pierd zilnic viața în bombardamente, este estimarea autorităților. Citește și:
Un jurnalist britanic a fost grav rănit în Ucraina, a anunțat procurorul ucrainean Irina Venediktova, citată de Jerusalem Post. Duminică, 13 martie, s-a înregistrat primul caz al unui jurnalist ucis în Ucraina, Brent Renaud de la revista Time. La 5 martie, forțele