Putin a început recrutarea prin e-mail. În viteză şi fără dezbateri, Rusia a adoptat miercuri o lege care simplifică procedurile de mobilizare în armată, îi pedepseşte pe cei refractari, un text care a suscitat mari nelinişti celor care nu vor să lupte în Ucraina, scrie într-un amplu comentariu AFP. Putin a început recrutarea prin e-mail În doar două zile, o celeritate neobişnuită, cele două camere ale parlamentului rus (Duma de Stat – camera inferioară şi Consiliul Federaţiei – camera superioară) au adoptat această lege care autorizează trimiterea ordinelor de mobilizare prin poşta electronică şi nu doar predate în mână destinatarului
Wagner crește numărul migranților din Africa. Creşterea valului migrator „pe frontul sudic” al Europei dinspre continentul african face parte dintr-o „strategie clară de război hibrid a unităţii Wagner, mercenari aflaţi în solda Rusiei”, a susţinut luni ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto. Wagner crește numărul migranților din Africa „Mi se pare că la aceste niveluri deja se poate afirma că creşterea exponenţială a fenomenului migrator dinspre coastele africane face parte, într-o măsură deloc de neglijat, dintr-o strategie clară de război hibrid pe care unitatea Wagner, mercenari aflaţi în solda Rusiei, o pun în practică, folosind influenţa lor considerabilă în unele
Spitalul modular COVID de război Iași. Acesta a fost achiziționat cu efortul principal al CJ Iași și nedecontat nici până azi din fondurile europene alocate exact pentru asemenea obiective continuă să încurce pe mai toată lumea. Spitalul modular COVID de război Iași În primul rând, pe cei de la Lețcani, pentru că este amplasat pe teritoriul comunei. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Primarul Stelian Turcu s-a arătat în mai multe rânduri nemulțumit că spitalul mobil blochează activitatea parcului agroindustrial Transagropolis. Citește și: VIDEO Manele la ICR
„Războiul digital”, testat pe teritoriul Ucrainei. La începutul războiului din Ucraina, armata rusă avea un avantaj net. Potrivit raportului „The Military Balance” al Institutului Internațional de Studii Strategice, în 2021 Rusia investise în apărare 45,8 miliarde de dolari, față de cele 4,7 miliarde investite de Ucraina. Forțele armate ale Rusiei aveau aproape un milion de militari activi și două milioane în rezervă, Ucraina – doar 196.000 militari activi și 900.000 de rezerviști. În momentul invaziei, Rusia a trimis pe front 280.000 de mii de militari, față de cei 125.600, cât avea Ucraina. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini
Kirill cere preoților implicare în război. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, le-a cerut sâmbătă preoţilor să se implice mai mult în campania militară din Ucraina, să-i mobilizeze pe enoriaşi pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente pentru soldaţi, ba chiar să se ducă pe front pentru a le oferi sprijin spiritual. Kirill cere preoților implicare în război „Dacă spunem că biserica este alături de poporul său, fiecare parohie trebuie să-i ajute pe cei aflaţi în prima linie. Trebuie să ne mobilizăm enoriaşii pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente”, a declarat Kirill, potrivit site-ului oficial al Patriarhiei de
Rafila și Arafat, război pe contracte. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a pierdut războiul cu secretarul de stat Raed Arafat care are ca miză Comisia interministerială pentru suport tehnic, organism care aprobă achizițiile de sute de milioane de euro pentru dotarea cu ambulanțe și echipamente medicale a serviciilor medicale de urgență. Defapt.ro a obținut în exclusivitate mai multe documente din care rezultă că scandalul dintre ministrul Alexandru Rafila și secretarul de stat nu este doar la nivel declarativ, ci și la nivel instituțional. Mai mult, ministrul Alexandru Rafila îi reproșează lui Raed Arafat că nu a mai convocat Comisia interministerială pentru
Putin, război de uzură în Ucraina. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se pregăteşte pentru un război de uzură pe termen lung după ce şi-a dat seama că nu va putea prelua rapid controlul asupra Ucrainei, potrivit Direcţia principale de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR). Putin, război de uzură în Ucraina „Faptul că Rusia se pregăteşte de un război de lungă durată înseamnă că inamicul înţelege că planul său de a cuceri rapid Ucraina este imposibil de pus în aplicare. În consecinţă, în prezent, Putin ia în considerare opţiunea unui război de uzură pe termen lung”, a declarat
Suedia se pregătește serios de război. Suedia va restabili serviciul civil obligatoriu, eliminat în anul 2008, având în vedere degradarea situaţiei de securitate în zonă ca urmare a războiului din Ucraina, a anunţat luni premierul suedez Ulf Kristersson. Suedia se pregătește serios de război Acesta a spus la o conferinţă de presă că măsura face parte din proiectul de consolidare a apărării naţionale, iar Agenţia pentru Urgenţe Civile (MSB) va primi joi sarcina de a elabora un plan, ce va fi axat iniţial pe serviciile municipale de urgenţă. „Observăm că în prezent aceste servicii nu au dimensiunea necesară în caz
Moscova jecmănește companiile să finanțeze războiul. Guvernul rus intenţionează să colecteze sume mai mari de bani de la unii producătorii de materii prime, precum şi de la companiile de stat, iar în paralel să reducă cheltuieile care nu au legătură cu apărarea, în contextul în care cresc costurile cu invadarea Ucrainei, potrivit Bloomberg. Moscova jecmănește companiile să finanțeze războiul Printre propuneri se află dividende mai mari de la companiile de stat şi „plăţi unice” de la producătorii de îngrăşăminte şi cei de cărbune, conform unor instrucţiuni emise la mijlocul lunii decembrie de către premierul Mihail Mişustin, potrivit sursei citate. Măsurile
Ucraina este noul Afganistan pentru Rusia. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, s-a declarat „convins” că Rusia îşi va atinge obiectivele din Ucraina cu „răbdare” şi „perseverenţă”, în special recunoaşterea celor patru regiuni ucrainene a căror anexare o revendică Moscova. Ucraina este noul Afganistan pentru Rusia „Sunt convins că datorită perseverenţei noastre, răbdării şi determinării noastre ne vom apăra obiectivele nobile, vitale pentru poporul şi ţara noastră, rămânând totodată deschişi la un dialog echitabil şi acorduri pentru a asigura o securitate egală şi indivizibilă în Europa”, a declarat Lavrov într-un interviu difuzat miercuri pe canalul de televiziune rus Pervîi Kanal. El a