/

Rușilor care critică invadarea Ucrainei li se vor confisca bunurile. Acum, aceștia riscă „doar” închisoarea

Rușii critici cu războiul, bunuri confiscate
Rușii critici cu războiul, bunuri confiscate (sursa: kremlin.ru)

Rușii critici cu războiul, bunuri confiscate. Rusia va examina săptămâna viitoare un proiect de lege ce vizează confiscarea banilor, bunurilor şi obiectelor de valoare ale oricărei persoane declarate vinovată de difuzarea de „informaţii false” cu privire la armata rusă, a anunţat sâmbătă un înalt responsabil rus.

Rușii critici cu războiul, bunuri confiscate

Moscova a declarat ilegale criticile la adresa armatei sale la scurt timp după ce şi-a lansat ofensiva asupra Ucrainei, în februarie 2022. Mii de persoane care se opun conflictului au fost de atunci trimişi la închisoare.

Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii”

Proiectul de lege care, potrivit media de stat, beneficiază de sprijinul tuturor principalelor grupuri parlamentare, va fi prezentat luni în Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a declarat preşedintele acesteia, Viaceslav Volodin.

„Oricine încearcă să distrugă Rusia şi să o trădeze trebuie să-şi primească pedeapsa pe care o merită şi să compenseze daunele cauzate cu preţul bunurilor sale”, a scrie el pe Telegram.

Această măsură, a adăugat Volodin, este menită să pedepsească „ticăloşii” care „denigrează ţara noastră, pe soldaţii şi ofiţerii ce participă la operaţiunea militară specială”.

15 ani de închisoare

Inculparea pentru difuzare de „informaţii false” cu privire la armata rusă este deja pasibilă de o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare şi a fost folosită de autorităţile ruse pentru a înăbuşi orice formă de disidenţă.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

În virtutea legii, informaţiile asupra ofensivei asupra Ucrainei care nu provin dintr-o sursă guvernamentală oficială pot fi considerate „false”, iar difuzarea lor poate face obiectul unor urmăriri penale.

Un militant rus pentru apărarea drepturilor omului a fost condamnat joi la trei ani de închisoare de un tribunal care l-a declarat vinovat de „discreditarea” armatei Rusiei într-un comentariu publicat pe reţele sociale.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

13:28Ciolacu crede că Mihai Tudose, care a fost premierul lui Dragnea, și-a plagiat doctoratul și se lăuda că nu are cont în bancă, ar fi un bun comisar european pe buget-finanțe
13:02Trolling masiv pe Facebook-ul lui Firea: un comentator îi urează să ajungă „unde a fost domnu Piedone”, candidata PSD răspunde „Mulțumesc pentru urările dumneavoastră”
12:12Băsescu explică de ce votează cu Nicușor Dan: „A reușit să lucreze la infrastructura subterană, ceea ce ceilalți primari nu au făcut dintr-un motiv foarte simplu – nu aduce voturi”
18:03DOCUMENT Guvernul a rămas fără bani de salarii: se caută câteva miliarde pentru salarii și drepturile salariale câștigate de magistrați în instanță, plus zece miliarde de lei pentru pensii
16:27Iubita lui Sorin Oprescu a pierdut procesul cu Cătălin Cîrstoiu: ea fusese eliminată din concursul de manager al Spitalului Universitar de Urgență București fiindcă nu avea dosarul complet
15:29Un bărbat întors din Lumea de Apoi va conferenția la Iași, promite Festivalul Holistic desfășurat în oraș
15:14Suzeta de 10.000 de euro tocmai a fost creată în România și se poate cumpăra și online
14:51Baronul PSD Ionel Arsene, zis „Șosetuță”, nu vrea în pușcărie în România fiindcă e „timid” și „sensibil”. Avocații săi blochează extrădarea pe motiv că a ajuns să evite „petrecerile și dansul”
13:48Primăria București a atribuit încă un contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai de 293 de milioane lei fără TVA
12:06FOTO Prefectul PSD de Tulcea, în campanie cu colegii de partid, deși legea o interzice „sub sancțiunea demiterii”. Șefii deconcentratelor, certați pentru că au amendat candidații PSD
11:20Motivul stupefiant pentru care o judecătoare a amânat 44 de dosare într-o singură zi: „Standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”
10:33Dialogul halucinant din debutul procesului accidentului din stațiunea 2 Mai. Judecătoarea Popoviciu întreabă, mirată: „A decedat vreo victimă?”
20:46Candidatul lui Dan Voiculescu la Parlamentul European Mugur Ciuvică anunță cine este competitorul favorit la președinție: „Ar fi un super președinte, zic eu”
17:36Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători
16:19Procurorii europeni conduși de Kovesi au primit 3,6 milioane de euro în plus la buget, urmare a aderării Poloniei la EPPO