/

EXCLUSIV Soția șefului RAAPPS, venituri de 10.000 EUR lunar de la companii de stat. RAAPPS reamenajează vila de pe Aviatorilor 86 cu șapte milioane EUR pentru un viitor ex-președinte

Soția șefului RAAPPS, 10.000 EUR lunar
Soția șefului RAAPPS, 10.000 EUR lunar de la companii de stat (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea, Nuclearelectrica)

Soția șefului RAAPPS, 10.000 EUR lunar. Marius Grăjdan, șeful RAAPPS, este unul dintre cei mai discreți angajați ai statului român. Și e plătit lunar cu 4.500 de euro.

Soția sa, Vasilica Grăjdan, încasează lunar în jur de 8.000 de euro de la Transelectrica, Nuclearelectrica și Eurotransgaz Chișinău. Pe lângă aceste venituri, la finalul fiecărui an mai primește un bonus de performanță de 25.200 de euro de la Nuclearelectrica.

Citește și: De unde are bani Regia Protocolului de Stat, cea care renovează o vilă cu astronomica sumă de nouă milioane de euro: intermediază tipărirea carnetelor de conducere, cu un profit imens

RAAPPS a bugetat între șapte și nouă milioane de euro într-o vilă de protocol în care ar urma să se lăfăie în lux și opulență un demnitar anonim, potrivit Recorder.

Șeful RAAPPS, arestat pentru corupție

Marius Grăjdan deținea în anul 2011 funcția de director tehnic al Sucursalei pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar (SAIFI), din subordinea Regiei Autonome de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS).

O funcție importantă, în contextul în care răspundea de întreținerea majorității locuințelor de protocol ale statului român din București. Adică de confortul unor politicieni români importanți, de la demnitari cu rang de secretar de stat, până la președintele României.

O oportunitate de avansare a apărut pentru Grăjdan în primăvara anului 2015, atunci când șeful RAAPPS, Gabriel Surdu, a fost arestat preventiv într-un dosar de corupție.

Grăjdan preia funcția. Soția, angajată la Transgaz

În acest context, funcția de director general interimar a fost preluată de Marius Grăjdan. După doi ani de interimat la conducerea RAAPPS, Marius Grăjdan a fost numit definitiv pe funcție.

La scurt timp după numirea definitivă, în noiembrie 2017, soția sa, Vasilica Grăjdan, a fost angajată la Transgaz, pe o funcție de director în cadrul direcției Resurse Umane. Angajarea Vasilicăi Grăjdan a fost girată de Ion Sterian, șeful Transgaz.

Tot Ion Sterian a decis un mai târziu ca subalterna sa, Vasilica Grăjdan, să fie numită în funcția de administrator al companiei Eurotransgaz Chișinău, companie înființată de Transgaz. Din februarie 2023, doamna Grăjdan a mai primit o sinecură: a fost aleasă pe o perioadă de patru ani ca membru neexecutiv în Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica.

Loc în CA al Nuclearelectrica

Marius Grăjdan primește lunar un salariu de 4.500 de euro de la statul român, conform declarației de avere depuse în vara anului trecut. Soția sa, Vasilica Grăjdan, a încercat în numeroase rânduri să își ascundă salariul colosal pe care îl încasează de la Transgaz, compania condusă de Ion Sterian.

Dar a uitat să îl anonimizeze în declarația de avere din mai 2023, depusă în calitate de membru în Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica.

Din documentul citat rezultă că Vasilica Grăjdan a primit pentru anul 2022 un salariu de 315.405 lei de la Transgaz. Adică, 5.300 de euro lunar.

Soția șefului RAAPPS, 10.000 EUR lunar

De la Eurotransgaz Chișinău, companie deținută intregral de Transgaz, ea a mai primit 136.144 lei moldovenești, echivalentul a 7.000 de euro. Ceea ce înseamnă în jur de 600 de euro lunar.

Vasilica Grăjdan a ajuns în februarie 2023 și în Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica. De aici, primește o indemnizație lunară de aproximativ 10.500 lei, echivalentul a 2.100 de euro. Însă la finalul fiecărui an de mandat mai primește, conform legii, un bonus numit „componentă variabil”.

Acesta însumează 12 indemnizații lunare a câte 2.100 de euro. Rezultă, așadar, un bonus de 25.200 euro anual. Ceea ce înseamnă că Vasilica Grăjdan încasează un venit cumulat de 10.000 de euro lunar.

Secretul vilei de pe Aviatorilor 86

Recorder a dezvăluit recent că RAAPPS urmează să investească peste șapte milioane de euro într-o locuință de protocol de lux pentru o singură familie. O investiție colosală într-o vilă de 1.200 de metri pătrați, amplasată pe Bulevardul Aviatorilor nr. 86.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Administrația Prezidențială a ținut să transmită că președintele Klaus Iohannis nu a solicitat atribuirea unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru.

Recorder a arătat, însă, că la cabinet de lucru în locuința primită de la stat nu are dreptul, prin lege, decât un fost președinte al țării.

RAAPPS a transmis că nu există nici o solicitare privind atribuirea vilei de protocol în care urmează să investească șapte milioane de euro și că, până acum, s-ar fi cheltuit doar 420.000 de euro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

5 comentarii

  1. Pardon! Ce nu este normal, că soția șefului de la raapps să nu aibă un salariu decent!? Este vreo problemă!?🤔 Atât timp cât corupția este înrădăcinată la vârful Statului,de ce ar fi acest lucru o problemă!!!??? Corupția colcăie în liniște la toate instituțiile statului.

    • Vreau să știu ce face acest site de știri, în afară de publicarea acestor informații. Presa chiar nu poate să facă nimic pentru curmarea acestor lucruri ? Adică ne oprim la publicarea informațiilor și atât ? A informat organismele europene cu ce se întâmplă? As dona bani acestei organizații dar vreau să văd rezultate concrete. Ca în rest, vedem la televizor destule. Si nu se întâmplă, după aceea, nimic.

  2. Vreau să știu ce face acest site de știri, în afară de publicarea acestor informații. Presă chiar nu poate să facă nimic pentru curmarea acestor lucruri ? Adică ne oprim la publicarea informațiilor și atât ? A informat organismele europene cu ce se întâmplă? As dona bani acestei organizații dar vreau să văd rezultate concrete. Ca în rest, vedem la televizor destule. Si nu se întâmplă, după aceea, nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu