/

Cum răspund rușii după ce au fost dați afară din Harkov: bombardează zone civile în regiunea eliberată

Rușii bombardează zone civile din răzbunare
Rușii bombardează zone civile din răzbunare (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)

Rușii bombardează zone civile din răzbunare. Ucraina a anunţat luni noi succese militare, spunând că a ajuns la frontiera cu Rusia şi că a eliberat într-o lună echivalentul unui teritoriu care are de şapte ori suprafaţa Kievului de sub controlul armatei ruse, care a răspuns bombardând unele zone recucerite de forţele ucrainene, relatează AFP.

6.000 kmp eliberați

Armata ucraineană a anunţat mai întâi o contraofensivă în sud, după care, săptămâna trecută, a realizat un avans fulgerător în regiunea Harkov din nord-est.

În est, „eliberarea localităţilor de invadatorii ruşi continuă în regiunile Harkov şi Doneţk”, a susţinut armata ucraineană.

Iar în regiunea Herson (sud), ea a revendicat recucerirea a 500 de kilometri pătraţi în două săptămâni, prima sa estimare în cifre a avansului din sud.

În total, „de la începutul lunii septembrie, soldaţii noştri au eliberat deja 6.000 de kilometri pătraţi de teritoriu ucrainean în est şi sud şi continuăm să avansăm”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski luni seară într-un video online. Kievul nu revendica duminică decât 3.000 de kilometri pătraţi „eliberaţi”.

Blinken: E prea devreme să anticipăm

Armata ucraineană a transmis luni că, pe întreg frontul, a „reuşit să alunge inamicul din peste 20 de localităţi” în 24 de ore, adăugând că „trupele ruse îşi abandonează poziţiile în grabă şi fug”.

În cursul serii, şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene, Andrii Iermak, a publicat un video în care o voce din off explică: „Brigada a 14-a mecanizată separată a ajuns la frontiera regiunii Harkov cu Rusia. Aici este satul Ternova”, situat la cinci kilometri de graniţa rusă.

„Este prea devreme pentru a spune unde ne vor duce toate acestea”, a reacţionat şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, în timpul unei vizite în Mexic.

„Suntem în primele zile (ale contraofensivei – n.r.), prin urmare consider că nu ar fi bine să anticipăm exact unde ne vor duce toate acestea”, a adăugat el.

Cadavre de civili cu semne de tortură

Tot în regiunea Harkov, parchetul ucrainean a anunţat luni descoperirea a patru cadavre de civili cu „urme de tortură” în satul Zaliznicinoie, recent eliberat. „Conform versiunii preliminare a anchetei, victimele au fost ucise de militari ruşi în timpul ocupaţiei satului”, a precizat parchetul. Forţele ruse au fost acuzate de abuzuri repetate în Ucraina.

Duminică, forţele ucrainene au intrat în Izium, în nord-est, localitate care număra 50.000 de locuitori înainte de război şi care a devenit un punct-cheie pentru logistica şi alimentarea trupelor ruse.

Pierderea acestui oraş ar putea contracara serios ambiţiile militare ale Moscovei în estul Ucrainei, consideră experţi militari.

Trupe ruse, înapoi în Rusia

„Ucraina a aplicat o înfrângere operaţională majoră Rusiei preluând aproape în totalitate regiunea Harkov (…), însă contraofensiva actuală nu va pune capăt războiului”, a atenţionat totuşi ISW (Institute for the Study of War – Institutul pentru Studierea Războiului).

„Soldaţii ucraineni au recâştigat astfel teren în regiunea Lugansk”, unde separatiştii proruşi au proclamat în 2014, la fel ca în regiunea vecină Doneţk, o „republică”, a adăugat acest centru de reflecţie american.

Autorităţile de ocupaţie din regiunea Harkov au spus că au plecat în provincia Belgorod, în Rusia, în apropiere de frontieră, oficial pentru a ajuta la gestionarea afluxului de refugiaţi, conform agenţiilor ruse de presă.

Citește și: Zelenski joacă o singură carte: scoaterea tuturor trupelor rusești din Ucraina și revenirea la situația de dinainte de ocuparea Crimeei, fără „negocieri de pace” cu Rusia

„În regiunea Harkov (…), forţele ruse şi-au abandonat în mare parte câştigurile (teritoriale) în faţa ucrainenilor şi s-au retras. Spre nord şi est, majoritatea acestor forţe s-au întors în Rusia”, a explicat pentru AFP un înalt oficial militar american, sub acoperirea anonimatului.

„Ucrainenii desfăşoară operaţiuni care îi obligă pe ruşi să decidă pe câmpul de luptă unde îşi vor direcţiona resursele şi în ce fel”, a rezumat el. Şi, date fiind dificultăţile ruşilor „pe planul aprovizionării şi logisticii, dar şi în ceea ce priveşte comandamentul (…), este o problemă foarte mare de rezolvat” pentru ei, a adăugat sursa citată.

Rușii bombardează zone civile din răzbunare

Moscova a afirmat luni că a bombardat zone recuperate de Ucraina nu departe de Harkov, în sectoarele Kupiansk şi Izium.

Statul Major al armatei ucrainene a numărat la rândul său circa 40 de atacuri ruse în timpul zilei „asupra unor instalaţii militare şi civile ucrainene” şi a semnalat pagube la multiple „infrastructuri esenţiale în oraşe ucrainene paşnice”, printre Harkov, Zoporojie, Sloviansk şi Kramatorsk.

Ofensiva rusă declanşată la 24 februarie va continua „până când vor fi îndeplinite obiectivele”, a transmis luni Kremlinul, conform căruia nu există în prezent „perspective de negocieri” între Moscova şi Kiev.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:54David Popovici, amenințat cu incendierea bolidului Porsche Spyder de către un vecin. Sportivul a cerut ordin de restricție
19:49Navigație pe Prut, cerință a mediului de afaceri din estul României. Finalizarea licitațiilor pentru Autostrada A8, alt obiectiv important
19:38Barajele mai multor lacuri de acumulare și instalațiile hidromecanice aferente vor fi reabilitate cu bani PNRR, dacă Guvernul nu-i pierde
19:23România riscă să piardă 660 milioane euro din PNRR fiindcă a modificat legea pensiilor speciale în favoarea specialilor, după ce primise OK-ul Bruxelles-ului
18:51Guvernul taie un miliard din banii Capitalei. „Cer scuze bucureştenilor că le-am transmis că partidele la guvernare vor înţelege ceva” – Nicușor Dan
17:37Marele scandal al avocaților care își spală rufele în public, faza pe reclamanți și pârâți în instanță
14:42Halucinant: fostul director Romsilva, care la pensionare a primit un bonus de 100.000 de euro, s-a reangajat în aceeași regie și are un salariu astronomic
12:28Subvenția pentru partide în 2025, prevăzută la uriașa sumă de 284 milioane de lei, mai puțin ca în 2024, dar mai mult ca în 2023
11:52Surse Antena 3: Iohannis nu va demisiona și va rămâne la Cotroceni până la instalarea noului președinte
11:50EXCLUSIV Creierul operațiunilor psihosociale derulate de Călin Georgescu este un absolvent al Academiei SRI și fost consilier în CSAT
10:49În fieful lui Bolojan, la Senat, și la Camera Deputaților, nu se taie nici un ban de la salarii, dimpotrivă, cresc ușor cheltuielile în 2025, arată bugetul de stat
10:10„Călin Georgescu prezintă planul de pace al Rusiei. Este un pericol real”, acuză un profesor universitar
22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor