/

România și alte patru state UE cer o reducere cu 90% a emisiilor provenite de la mașini până în 2035

Cinci state UE cer eliminarea motoarelor cu combustie internă
Cinci state UE cer eliminarea motoarelor cu combustie internă (sursa: Pixabay)

Cinci state UE cer eliminarea motoarelor cu combustie internă. Un grup de state membre UE, printre care se numără Italia şi România, încearcă să relaxeze un obiectiv important de pe agenda Uniunii Europene în domeniul climei: eliminarea motoarelor cu combustie internă până la mijlocul următorului deceniu, transmite Bloomberg.

Italia, ţara unde îşi au sediul mărci renumite de supercaruri precum Ferrari şi Lamborghini, este una din cele cinci state semnatare care cer o amânare cu cinci ani în planul UE ce ar obliga producătorii de automobile să elimine complet emisiile din vehiculele pe care le vând, potrivit unei propuneri consultate de Bloomberg News.

Cinci state UE cer eliminarea motoarelor cu combustie internă

Această iniţiativă prefigurează discuţiile dificile care vor avea loc marţi, în condiţiile în care Franţa, deţinătoarea preşedinţiei rotative a UE, vrea să să îi convingă pe miniştrii Energiei din blocul comunitar să fie de acord cu o serie de iniţiative legislative în domeniul mediului. Franţa a decis să respecte planul propus de Comisia Europeană privind eliminarea motoarelor cu combustie internă din noile autoturisme până în 2035.

La rândul său, Parlamentul European şi-a exprimat luna aceasta sprijinul pentru un plan care vizează eliminarea motoarelor cu combustie internă, ceea ce ar însemna sfârşitul unei tehnologii care a fost în centrul industriei auto timp de peste un secol.

Citește și: Zelenski îl provoacă pe Putin în problema transnistreană: sugerează că, dacă rușii staționați la Tiraspol atacă Moldova, Kievul îi poate anihila militar „cât ai pocni din degete”

Cu toate acestea, Italia, alături de Bulgaria, Slovacia, Portugalia şi România, vrea o reducere de 90% a emisiilor de la automobile până în 2035, anul în care Comisia Europeană şi-a propus să ajungă la o reducere de 100%. De asemenea, Italia vrea să obţină o reducere pentru constructorii auto de nişă, cum este Ferrari, cel puţin până în 2036.

„Pentru noi, neutralitatea tehnologică este o chestiune vitală. Nu credem că rezolvarea pentru problema transportului este să avem o singură soluţie. Noi propunem să deschidem meniul”, a spus ministrul italian al Energiei, Roberto Cingolani.

Un eventual acord convenit marţi între miniştrii europeni ai Energiei ar stabili poziţia de negociere a statelor membre în vederea viitoarelor negocieri cu Parlamentul european şi Comisia Europeană cu privire la forma finală a pachetului legislativ, astfel încât să fie atinsă ţinta de reducere cu 55% a emisiilor până la finele acestui deceniu, potrivit Agerpres.

Parlamentarii europeni au votat la începutul acestei luni să permită o excepţie pentru constructorii specializaţi care vor produce mai puţin de 10.000 de automobile până la finele lui 2035. Grupul de ţări condus de Italia cere de asemenea recunoaşterea combustibililor regenerabili, însă criticii susţin că aceasta este doar o modalitate pentru a prelungi utilizarea motoarelor cu combustie internă.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu
20:13Trump anulează vizele studenților străini care au participat la proteste pro-palestiniene, potrivit Casei Albe
20:03Două rafinării rusești foarte importante, avariate grav de drone ucrainene. Și un arsenal rus de rachete a fost țintit de Kiev
19:56BREAKING Trei arestări în cazul tezaurului dacic furat, anunță Poliția olandeză. Coiful și brățările nu ar fi fost recuperate
18:45Un spital modular din Ploiești, care a cost circa trei milioane de euro, nefuncțional la doi ani de la așa-zisa finalizare
16:45Contribuţia bugetară a companiilor din parcurile industriale şi investiţiile atrase în Oradea, 70 milioane de euro în 2024
15:47Zece adolescenți s-au sinucis săptămânal în 2024 în Japonia, număr în creștere față de 2023
15:33Un asteroid cât jumătate de teren de fotbal poate lovi Terra și declanșa distrugeri similare celor din Tunguska din 1908. Care este zona posibilă pentru impact
15:24Extrema dreaptă crește accelerat în Germania, social-democrații lui Olaf Scholz scad masiv. AfD, pe locul 2 în sondaje
15:17240 de posturi vor fi tăiate de la Camera Deputaților, președintele Ciprian Șerban spune că vor mai dispărea și altele
14:13Ministrul Fechet, încă o dezvăluire despre Romsilva: primele în 2024, 178 de milioane de lei, adică 10% din toate cheltuielile cu salarizarea
13:00Ministrul Mediului, despre dezastrul de la Romsilva: „Jumătate din Direcţiile silvice – pe pierderi, lemn care putrezeşte pe marginea drumului”