/

Regia Protocolului de Stat, reacție după scandalul vilei renovate cu milioane de euro: până acum s-au plătit 2,1 milioane lei. Regia explică de ce banii PNL n-au ajuns aici

Regia Protocolului de Stat, reacție după scandalul vilei renovate Foto: Puterea

Regia Protocolului de Stat (RAAPPS) are o primă reacție după scandalul vilei renovate cu milioane de euro: până acum s-au plătit 2,1 milioane lei, iar suma inclusă în contractul de execuție reprezintă „valoarea maximală a lucrărilor, plățile aferente urmând a fi efectuate pentru lucrările real executate”.

Citește și: O femeie a câștigat în instanță despăgubiti morale fiindcă amantul s-a lăudat cu relația lor la magazinul sătesc

RAAPPS mai afirmă că nu există nicio solicitare privind atribuirea imobilului, fapt confirmat anterior și de premierul Ciolacu, și de Administrația Prezidențială.

Potrivit RA-APPS, ”lucrarea ce urmează a fi executată la imobilul în discuţie face parte din strategia de consolidare şi conservare a patrimoniului statului, prin realizarea investiţiilor la imobilele emblematice/monumente istorice, şi este finanţată exclusiv din fondurile proprii ale R.A.-A.P.P.S, nefiind accesate fonduri bugetare”. 

Regia Protocolului de Stat, reacție după scandalul vilei renovate

”Veniturile obţinute din  activitatea regiei se utilizează, cu precădere, pentru realizarea investiţiilor la imobilele aflate în administrarea sa, precum şi în vederea asigurării cheltuielilor pentru întreţinerea şi administrarea întregului patrimoniu, astfel încât să se poată asigura fondurile necesare realizării acestor activităţi”, se menţionează în comunicat.

Regia mai afirmă că ”pentru imobilul situat în B-dul Aviatorilor nr. 86 nu a fost înregistrată nicio solicitare privind atribuirea/închirierea acestuia, stabilirea destinaţiei acestui imobil nefiind în competenţa R.A-A.P.P.S”. 

”Privitor la imobilul situat în B-dul Aviatorilor nr. 86, facem următoarele precizări: Imobilul situat în B-dul Aviatorilor nr. 86 este format din clădire principală cu regimul de înălţime S+P+Et şi construcţii anexe parter, împrejmuire şi utilităţi. Imobilul se află în patrimoniul R.A.- A.P.P.S., legea impunând administratorilor de imobile să acţioneze în scopul administrării, păstrării integrităţii şi protejării bunurilor proprietate a statului. Construit în perioada 1960-1965, cel mai probabil de echipa arh. Cezar Lăzărescu, imobilul a fost proiectat şi implicit utilizat în acea perioada ca locuinţă, din anul 1993 nemaifiind efectuate reparaţii majore. Datorită amplasării în cadrul Zonelor Construite Protejate şi a zonei de protecţie a Parcului Regele Mihai, anului construcţiei şi stilului arhitectural, pe lângă lucrările de consolidare obligatorii a se efectua pentru ca imobilul să fie utilizat în condiţii de siguranţă, este necesar a se respecta şi cerinţele privind protecţia monumentelor istorice – Legea nr. 422/2001, precum şi Legea nr. 372/2005, cu modificările şi completările ulterioare – privind performanţa energetică a clădirilor”, se mai arată în comunicat. 

Regia spune că principalele lucrări de restaurare ce se efectuează la imobil sunt conform Anexei 4 a Certificatului de Urbanism, document care impune o serie de condiţionări specifice, precum şi în acord cu  legislaţia aplicabilă regimului juridic al imobilului:

”Recondiţionarea faţadelor principală, laterale şi parţial posterioară, precum şi cele ale construcţiilor anexe, placate cu plăcute ceramice. Termoizolarea interioară cu tencuieli termoizolante, care să păstreze caracteristicile fizice ale pereţilor iniţiali, având în vedere obligativitatea restaurării faţadelor. Înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie din lemn cu eficienţă energetică ridicată şi reintroducerea rulourilor exterioare. Înlocuirea tâmplăriei exterioare din inox cu tâmplarie din inox cu eficienţă energetică ridicată. Conservarea şi recondiţionarea zonelor cu elemente din piatră naturală, marmură de Alun şi travertin de Geoagiu, care provin din cariere ce nu se mai exploatează la această dată”, specifică instituţia. 

Vila va avea panouri solare

Potrivit RA-APPS, conform dispoziţiilor legale, pentru clădirile care se renovează aprofundat, consumul de energie trebuie acoperit în proporţie de minimum 30% cu energie din surse regenerabile.

”Pentru îndeplinirea acestor cerinţe s-a avut în vedere, din punct de vedere constructiv: reabilitarea termică a pereţilor exteriori, a tâmplăriei exterioare, termoizolarea acoperişului terasă etc. Din punct de vedere al instalaţilor şi echipamentelor s-a avut în vedere: refacerea în totalitate a traseelor de instalaţii termice, sanitare, electrice, curenţi tari şi slabi, a echipamentelor de încălzire şi de preparare a apei calde menajere, pentru a fi integrate în noile sistemele, respectiv panouri solare fotovoltaice, pompe de căldură, colectoare solare etc”, menţionează comunicatul.

Banii plătiți de PNL pentru cumpărarea sediului, la buget

„Cu privire la contractele de vânzare – cumpărare încheiate între R.A-A.P.P.S. şi Partidul Naţional Liberal (P.N.L.), facem precizarea că P.N.L. a beneficiat de prevederile Legii nr. 90/2003 – privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a  statului, a unităţilor administrativ teritoriale sau a regiilor autonome, destinate sediilor partidelor politice. Potrivit prevederilor art.12^2 din H.G. nr. 927/2003 – pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 90/2003, sumele obţinute din vânzarea  imobilelor având destinaţia de sedii ale partidelor politice, se virează integral la bugetul de stat. În consecinţă, R.A. –A.P.P.S. nu reţine nicio sumă din aceste încasări”, mai afirmă Regia. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu