/

Putin încearcă să recupereze teren în sud-estul Asiei, însă americanii sunt deja acolo, militar, acuză ministrul de Externe, Serghei Lavrov

Putin, contrat de americani în Asia
Putin, contrat de americani în Asia (sursa: Facebook/Russian Foreign Ministry)

Putin, contrat de americani în Asia. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat Occidentul că „militarizează” sud-estul Asiei pentru a contracara intersele Rusiei şi Chinei.

Putin, marele absent din Bali

Prin poziţiile exprimate la încheierea reuniunii ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei) din Cambodgia, şeful diplomaţiei ruse a pregătit confruntarea cu liderii lumii la summitul G20, unde va conduce delegaţia Moscovei.

Reuniunea din Bali, spre care se îndreaptă Lavrov, este prima la acest nivel după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie. Kremlinul a comunicat că preşedintele Vladimir Putin este prea ocupat pentru a participa la summit.

Agenda summit-ului G20 va fi dominată probabil de războiul din Ucraina, iar occidentalii se vor opune Rusiei şi vor face presiuni ca India şi China să se alăture criticilor. Oficialii de la New Delhi şi Beijing s-au limitat până acum la exprimarea unor îngrijorări faţă de conflict, dar nu au condamnat Moscova pentru declanşarea războiului şi atacurile împotriva civililor ucraineni.

Putin, contrat de americani în Asia

La Phnom Penh, Lavrov a acuzat Statele Unite pentru acţiunile în sud-estul Asiei, considerat atât de Rusia, cât şi de Occident drept un câmp de luptă strategic în următorii ani. „SUA şi aliaţii lor din NATO încearcă să stăpânească acest spaţiu”, a declarat el presei.

Potrivit ministrului rus, strategia preşedintelui american Joe Biden în regiunea indo-pacifică reprezintă o încercare de a ocoli „structurile cuprinzătoare” de cooperare regională şi implică „militarizarea acestei regiuni, cu o concentrare evidentă asupra îngrădirii Chinei şi îngrădirii intereselor ruseşti în Asia-Pacific”.

Biden le-a spus partenerilor din ASEAN că Washingtonul este hotărât să construiască o regiune „liberă şi deschisă, stabilă şi prosperă, rezistentă şi sigură”; el a subliniat Parteneriatul Strategic Cuprinzător dintre Statele Unite şi Asia-Pacific.

ASEAN, preludiul G20

Rusia urmăreşte să îşi întărească legăturile economice, politice şi de securitate cu Asia, după ce a fost sancţionată într-un mod fără precedent de Occident pentru invadarea Ucrainei.

Nici Statele Unite, nici Rusia nu fac parte din ASEAN, structură care grupează zece ţări din sud-estul Asiei. La reuniunea organizaţiei au participat însă mai mulţi lideri din întreaga lume, înainte summit-ului G20 din Indonezia.

Citește și: Rușii se retrag și din Nova Kahovka, orașul în care se află un baraj enorm pe Nipru, semn că se pregătesc să-l arunce în aer. Zone extinse din Herson pot fi inundate

Putin prezintă Rusia şi China ca lideri ai unei revolte globale împotriva dominaţiei mondiale a SUA în era post-sovietică, în timp ce americanii consideră că din partea ruşilor şi a chinezilor vin cele mai mari ameninţări la nivel internaţional.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu