/

Primele demiteri la spitalul unde mai mulți pacienți și-au pierdut vederea, după infecții nosocomiale

Primele demiteri la SJU Miercurea Ciuc, anunță Borboly Csaba, președintele CJ Harghita Foto Facebook Borboly Csaba

Primele demiteri la SJU Miercurea Ciuc, spitalul unde trei pacienți și-au pierdut vederea urmare a unor infecții nosocomiale. Şeful secţiei de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc şi asistenta-şefă a secţiei au fost revocaţi din funcţie, după ce 14 pacienţi operaţi de cataractă senilă au dezvoltat o inflamaţie a globului ocular, în urma infectării cu bacteria Pseudomonas aeruginosa. Ulterior, trei dintre pacienți și-au pierdut vederea la ochiul operat.

Anunţul a fost făcut, miercuri, într-o conferinţă de presă de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, care a precizat că decizia a fost luată de Comitetul Director al SJU, „forul de conducere operativă al spitalului”.

Primele demiteri la SJU Miercurea Ciuc

După revocarea din funcţie a şefului secţiei de Oftalmologie, dr. Bodó Pál, şi a asistentei-şefe, Comitetul Director a început demersurile pentru scoaterea celor două posturi la concurs.

Potrivit lui Borboly, Comitetul Director „a reorganizat secţia de Oftalmologie pentru noi circuite”, a început demersurile pentru reautorizarea blocului operator, a cărui activitate a fost sistată de Direcţia de Sănătate Publică şi a solicitat Comisiei de Etică a spitalului să facă verificări în acest caz.

De asemenea, preşedintele CJ a menţionat că s-a întrunit şi Consiliul de Administraţie al SJU şi a luat mai multe decizii, cum ar fi reluarea activităţii blocului operator, în acest sens urmând să fie alocate fonduri din bugetul judeţean „pentru acele reparaţii sau modificări care sunt necesare”.

Borboly a ţinut să puncteze faptul că cel mai important lucru pentru el îl reprezintă bolnavii „care au suferit şi suferă” şi pe care încearcă să îi susţină „în toate felurile în care este posibil omeneşte şi instituţional”.

Preşedintele CJ Harghita a adăugat că un alt obiectiv al său îl reprezintă redeschiderea blocului operator de la secţia de Oftalmologie.

Citește și: Guvernele PNL l-au uitat pe Zaharescu la Cape Town. Consul, cu 6.500 USD/ lună

Soarta managerului, neclară

Întrebat dacă ia în calcul încetarea contractului managerului SJU Miercurea Ciuc, dr. Konrad Judith, Borboly a spus că aşteaptă mai multe răspunsuri din partea spitalului, după care va lua decizia corespunzătoare, dar a subliniat că „pacienţii sunt cei mai importanţi”.

„Am pus mai multe întrebări, la care aşteptăm răspunsul, pentru că din mânecă nu se poate lua o decizie. Aşadar, după ce vom primi aceste răspunsuri, vom lua decizia corespunzătoare”, a afirmat Borboly Csaba.

Preşedintele CJ Harghita a mai precizat că toate informaţiile pe care le-a furnizat jurnaliştilor provin de la Corpul de Control al instituţiei pe care o conduce, care a început verificările în acest caz, dar ancheta nu este încă finalizată.

Amenzi de doar 30.000 de lei

Un număr de 14 pacienţi care au fost operaţi de cataractă senilă la mijlocul lunii ianuarie la secţia de Oftalmologie a Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc au dezvoltat endoftalmită (o inflamaţie a globului ocular), la şase dintre ei fiind identificată bacteria Pseudomonas aeruginosă, iar 13 dintre ei au fost reoperaţi.

Trei dintre pacienţii reoperaţi şi-au pierdut vederea la ochiul operat, iar la şase vederea s-a deteriorat, în vreme ce în cazul a cinci pacienţi vederea nu s-a deteriorat, ci s-a deteriorat în mică măsură.

În acest caz, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Harghita a aplicat amenzi în valoare totală de 30.000 lei. La secţia de Oftalmologie au fost sancţionate şase persoane, inclusiv asistenta-şefă şi şeful se secţie, cuantumul total al amenzilor fiind de 26.000 lei, iar la structurile cu atribuţii în activitatea de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale au fost sancţionate cinci persoane, amenzile totale fiind de 4.000 lei, fiind aplicate şi trei avertismente.

Sursa infecției, necunoscută

Şefa DSP Harghita, Dr. Tar Gyogyi, a declarat că s-au constatat „severe probleme de respectare a măsurilor de sterilizare”, iar procedurile, chiar dacă existau, nu erau respectate.

De asemenea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu.

Sursa infecţiei nu a fost identificată, nici în urma anchetei DSP şi nici în a celei efectuate de Serviciului de Supraveghere şi Prevenţie a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale din SJU Miercurea-Ciuc. Se bănuieşte că bacteria a fost adusă de un pacient din afara spitalului şi manipulată de personalul secţiei de Oftalmologie, deficienţa în sterilizare ducând la această situaţie.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Become a Patron!
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu