/

Parlamentarii mai inventează zile în care angajații stau departe de muncă: ziua de naștere, liberă și plătită de angajator

Ziua de naștere, liberă și plătită de angajator Foto: Facebook

Parlamentarii mai inventează zile în care angajații stau departe de muncă: ziua de naștere ar urma să fie liberă și plătită de angajator.

Mai mulţi senatori au depus, la Parlament, un proiect prin care propun ca persoanele salariate să primească liber cu ocazia zilei de naştere.

Ziua de naștere, liberă și plătită de angajator

Propunerea legislativă, iniţiată de 19 senatori liberali şi unul social-democrat, completează în acest sens art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii.

Potrivit proiectului, „persoanele salariate au dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere”.

„Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi îşi serbează ziua de naştere contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de stat sau privat. În cadrul oricărei entităţi – instituţie publică, organizaţie economică etc -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia acestei entităţi. Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creşterea eficienţei organizaţiei respective”, arată iniţiatorii proiectului în expunerea de motive.

De asemenea, aceştia menţionează că faptul că salariatul va şti că va avea o zi liberă de ziua lui de naştere îi va oferi acestuia „posibilitatea de a achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate” şi astfel „se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local”.

„Ziua de naştere este un eveniment anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori cu prietenii”, au mai apreciat iniţiatorii.

Ei au arătat că angajaţii din România au fost pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficialul europeană de statistică.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Citește și: O jurnalistă turcă sugerează, în Washington Post, că dezastrul din Turcia își are rădăcinile în corupție: „Nu cutremurele ucid, ci clădirile de beton, construite de oameni”

Zile libere 2023

Ce alte zile libere vor fi în 2023:

14 aprilie – Vinerea Mare este următoarea zi liberă legală din an, fiind vinerea dinaintea Paștelui. 

16, 17 aprilie – Ca-n fiecare an, de Paști, bugetarii se bucură de o vacanță de patru zile, fiind legate ziua de vineri cu ziua de luni, respectiv a doua zi de Paști. 

1 mai – următoarea zi liberă este 1 mai, luni, o altă zi care prelungește weekendul. 

1 iunie – Ziua de 1 iunie va pica într-o joi, iar Guvernul a acordat liber și-n 2 iunie, vineri, oferind o nouă minivacanță, cu această ocazie. 

4 – 5 iunie – În total, vor fi cinci zile libere la începutul lunii iunie, a doua zi de Rusalii, 5 iunie, picând luni.  

15 august- Ziua Maicii Domnului va fi marți, iar Guvernul a stabilit zi liberă și pentru luni, 14 august. 

30 noiembrie – Sfântul Andrei va pica într-o zi de joi. 

1 decembrie – liberul de joi este completat de cel de vineri, 1 decembrie, formând, din nou, mai multe zile libere legate de weekend. 

25 – 26 decembrie – Crăciunul va pica luni şi marţi, în prelungirea weekendului. 

Lista concediilor suplimentare

În plus față de aceste zile, românii beneficiază de concediu de odihnă de 21 de zile pe an, dar se pot bucura și de alte zile de concediu, pentru evenimente deosebite în familie, precum: 

– căsătoria salariatului: 5 zile;

– căsătoria unui copil al salariatului: 2 zile;

– nașterea unui copil: 5 zile + 10 zile dacă tatăl copilului a urmat un curs de puericultură;

– decesul soțului/soției, copilului, părinților, socrilor: 3 zile;

– decesul bunicilor, fraților, surorilor: 1 zi;

– donatorii de sânge: 1 zi;

– schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiași companii, cu mutarea domiciliului în altă localitate: 5 zile;

– 30 de zile concediu fără plată pentru pregătirea și susținerea lucrării de diplomă în învățământul superior.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste