/

Ministerul Apărării a găsit, după peste 24 de ore, o dronă, dar o caută și pe cealaltă. Drona care a căzut, duminică, în Letonia avea explozibil

Ministerul Apărării a găsit o dronă, dar o caută și pe cealaltă Foto: Facebook

Ministerul Apărării a găsit, după peste 24 de ore, o dronă, dar o caută și pe cealaltă, a anunțat acest minister într-un comunicat de presă. Pe de altă parte, drona care a căzut, duminică, în Letonia avea explozibil, potrivit Reuters.

Citește și: Militarii români primesc „rații individuale de luptă” produse în Spania și Suedia

Ministerul Apărării a găsit o dronă, dar o caută și pe cealaltă

„Echipe din MApN, în cooperare cu specialiști din Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localității Periprava, judetul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale.

În perioada următoare vor fi executate acțiuni de cercetare și în proximitatea localității Caraorman, unde a fost semnalată o altă posibilă zonă de impact.

Menționăm cǎ, atât aria cercetată în apropierea localității Periprava, cât și posibila zonă de impact din proximitatea localității Caraorman se află în zone mlăștinoase, în afara localităților, nefiind afectate elemente de infrastructură”, arată ministerul Apărării.

„Forțele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în dimineața zilei de 8 septembrie, în proximitatea frontierei cu România.

Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Constanța, fiind transmise, la ora 2:20 respectiv ora 2:38, mesaje RO-Alert”, a anunțat MApN, duminică. 

Citește și: Prefectul PSD de Brăila, cu pensie specială uriașă și amicul lui Mihai Tudose, se ponta „în misiune” la înmormântarea unui coleg

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare
20:42EXCLUSIV Cum a „omis” Emil Hurezeanu să-și declare asocierea în afaceri cu Michael Schmidt, omul care a încasat 283 de milioane de euro de la statul român
19:08Protest al angajaților Senatului față de reorganizarea propusă de Bolojan: nu este benefică pentru funcționari și „familiile lor”
18:09BREAKING Bolojan se pregătește să dea afară aproape 200 de angajați ai Senatului și să reducă consumul de carburanți ai instituției
17:40Wizz Air renunță, în sfârșit, la taxa telefonică de lux de un euro pe minut: pasagerii români pot vorbi la tarife locale cu operatorii companiei
17:32Călin Georgescu, înfrângere de etapă la CEDO, care a respins cererea instituirii de măsuri provizorii în cazul alegerilor
17:24VIDEO Tragedie la schi: 66 de morți și 51 de răniți după un incendiu care a cuprins un hotel de 12 etaje în stațiunea Kartalkaya din Turcia
17:16Scădere semnificativă a exporturilor de țiței rusesc după cele mai recente sancțiuni SUA, pe care Trump le-ar putea relaxa
17:05Litoralul Mării Negre ar putea fi afectat de păcura scursă din cele două petroliere rusești naufragiate în strâmtoarea Kerci, Apele Române fac teste
16:49Fost ministru al Energiei: benzina la un leu litrul, cum propune Georgescu, înseamnă că nu mai sunt bani de salarii și ajutăm șmecherii cu mașini mari
14:15Ne batem de proști cu “extremiștii“: PSD și PNL susțin candidatura loserului Antonescu ca să se asigure că Georgescu va fi președinte, nu un om liber, fără tinichele
12:04ANALIZĂ Noul Marcel Ciolacu: zile întregi fără nici o activitate la Guvern, dar foarte activ pe TikTok