Mărturiile unor foști dependenți de droguri. Tinerii din Iași au avut ocazia să afle poveștile unor foști consumatori de droguri care și-au deschis sufletul pe scena Casei de Cultură a Studenților.
Mărturiile unor foști dependenți de droguri
Vineri, 5 aprilie, doi tineri care au luat contact cu programul de reabilitare al Teen Challenge România le-au explicat elevilor și studenților din Iași că niciodată nu poți avea doar partea plăcută a drogurilor, prețul cel mai scump fiind de fiecare dată propria conștiință.
Evenimentul a făcut parte din Caravana „Fără Bariere – TOT adevărul despre droguri”, organizată de Ministerul Familiei Tineretului și Egalității de Șanse, având în prim-plan tema drogurilor, impactului consumului și repercursiunile acestuia.
Sala a fost plină până la refuz. Scaunele au fost insuficiente, iar elevii și studenții, alături de profesori însoțitori, au luat loc și pe scările din sală sau au urmărit întregul eveniment stând în picioare.
Continuarea, în Ziarul de Iași.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.