/

Managerii unor spitale de stat de mâna a II-a, unele fiind notorii pentru situația dezastruoasă, salarii impresionante, mai mari decât ale președintelui României

Managerii unor spitale de stat, salarii impresionante, mai mari decât ale președintelui României
Managerii unor spitale de stat, salarii impresionante, mai mari decât ale președintelui României (sursa: presidency.ro)

Managerii unor spitale de stat de mâna a II-a, unele fiind notorii pentru situația dezastruoasă, au salarii impresionante, mai mari decât ale președintelui României.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Potrivit declarației de avere depusă de Klaus Iohannis în mai 2023, șeful statului a avut venituri salariale, în 2022, de 181.944 de lei.

Însă managerul spitalului din Fălticeni, Vlad Morariu, a avut, în 2021, 204.000 lei. În 2019, acest manager își făcea selfie-uri, alături de primarul din Fălticeni, de la mitingul PSD organizat de Liviu Dragnea la Iași.

Managerul spitalului din Fălticeni, în stânga imaginii, și primarul acestui oraș Foto: Facebook

Managerii unor spitale de stat de mâna a II-a, salarii impresionante

Iată câteva salarii ale managerilor celor circa 360 de spitale de stat, din care doar aproximativ 60 sunt subordonate ministerului Sănătății:

  • Anca-Mihaela Hâncu, manager la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Nicolae” din Roman: 242.530 de lei, în 2021, potrivit declarației de avere. Spitalul se află în subordinea Consiliului Județean Neamț. 
  • Maria Andrici, manager la Spitalului Municipal de Urgență Roman: 240.065 lei, tot în 2021, potrivit unei publicații locale.
  • Rodica Rusu, economist, manager al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare: 187.745 de lei – date pe anul fiscal 2021.
  • Maria Anton, manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani: 187.576 de lei – date tot din 2021.
  • Cambrea Simona, manager la Spitalul Clinic De Boli Infectioase Constanta: 171.018 lei, puțin sub șeful statului, dar ea mai câștigă 147.750 de lei din activitatea didactică și 15.412 lei din activitatea de cercetare. În 1 octombrie 2021 Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa și-a suspendat activitatea în urma unui incendiu în care și-au pierdut viața 9 persoane (7 persoane în incendiu și alte 2 ulterior). 
  • Bordazi Eerdgin, manager la Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța: 227.000 lei, în 2021, tot potrivit presei locale.
  • Vlad Vasile Cătălin, managerul Spitalului Căi Ferate din Cluj: 131.000 lei ca manager și 71.000 de lei- cadru universitar.
  • Iurciuc Stela, manager la Spitalul Clinic CF Timișoara: 131.000 lei ca manager, 111.000 lei – cadru universitar.

La spitale mai mari, precum Spitalul Universitar de Urgență București, managerul avea circa 26.000 de lei pe lună, cu tot cu sporuri, în octombrie 2022. La spitalul județean Cluj, tot potrivit datelor din toamna anului trecut, managerul primea sub 25.000 de lei pe lună, cu tot cu sporuri.

Record: o absolventă de Spiru Haret

Însă cazul cel mai scandalos este al managerului spitalului municipal din Mangalia: 42.736 de lei pe lunăpotrivit situației veniturilor salariale din acest spital la data de 31 martie 2023. Salariul este aproape dublu față de managerii altor unități medicale, mult mai mari.

Citește și: Adevărul despre salariile asistentelor medicale din spitalele de stat: salariile lor le depășesc frecvent pe cele ale unui conferențiar universitar și sunt mult peste cele ale profesorilor din școli

„Alina Niţoi este licenţiată a Universităţii „Spiru Haret”, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din Constanţa, având şi diplomă de Masterat pe care l-a urmat la Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative Braşov.

Înainte de a intra în administraţie publică, a mai lucrat în Turism, unde a fost recepţioner şi moderator evenimente de divertisment”, scria Editia de Sud, în 2017.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”
08:05Ai semnat contract de credit cu banca fără să fii atent? O poți da în judecată pentru clauze abuzive. Mulți clienți au luat bani înapoi
07:55A turnat țărani la Securitate, a fost declarat de o instanță colaborator al Securității, dar poate candida la alegerile locale
22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”
12:40VIDEO George Simion, limbaj și amenințări de interlop, după ce mai mulți candidați AUR s-au retras, afirmând că partidul acesta este „cea mai mare otravă”
11:59Probabil cel mai bogat candidat la Parlamentul European: are milioane de lei în conturi și investiții și locuiește într-un adevărat palat
11:07Dezastrul din ministerul Sănătății: dispariția misterioasă a „Sistemului Informatic de Înaltă Performanță”, nefinalizat de 24 de ani și care costă o sumă uriașă
09:04Colectorul de șpagă de la UMF, fără condamnare după un dosar de zece ani. Doar un intermediar, pedeapsă cu suspendare
08:51Șeful Poliției Rutiere, BMW de bombardier: are folii negre inclusiv pe faruri, lucru interzis de lege