/

Litoralul românesc, înecat în bacterii E.coli fiindcă turiștii l-au transformat în WC public. Fost guvernator al Deltei: „Marea Neagră a ajuns o hazna, așa cum sunt plajele și hotelurile”

Litoralul românesc, înecat în bacterii E.coli Foto: Economedia

Litoralul românesc este înecat în bacterii E.coli fiindcă turiștii l-au transformat în WC public: potrivit analizelor de săptămâna trecută, din 12 iulie, ale Direcției de Sănătate Publică din Constanța, arată o concentraţia de E.coli mult mai mare decât în mod normal.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Litoralul românesc, înecat în bacterii E.coli

„Cea mai mare concentrație a bacteriei a fost descoperită la măsurătorile de săptămâna trecută în Eforie Nord. 1.305 unități în 100 de mililitri, în contextul în care ar trebui să fie 250 ca apa să fie excelentă.

O concentrație mai mare de E.coli a fost descoperită și la Mangalia, 641, asta înseamnă ca apa de îmbăiere este satisfăcătoare”, arată Pro TV.

Poluarea se face direct, prin prezenţa turiştilor. Amplificată de vacanţe şi de numărul mare de turişti”, a declarat Adrian Bâlbă, doctor în ştiinţe, citată de Antena 3. Mai clar: turiștii folosesc marea pe post de toaletă publică.

Citește și: VIDEO Dana Budeanu a închis o stradă publică din București cu o barieră cât un gard, ilegal. Clotilde Armand a amendat-o și i-a demontat construcția

„Litoralul este o sumă de pensionari comunali cu vouchere de vacanță”

„Știam de mulți ani că litoralul românesc este de căcat. Acum aflăm că e căcat cu E. coli. Se cacă și se pișă românașii la grămadă în apă, Marea Neagră a ajuns o hazna, așa cum sunt plajele și hotelurile. O boschetăreală pe bani mulți, un ghiveci de prețuri de Saint Tropez, condiții de cazare de Lumea a Treia, prostituate de lux și fomiste plecate în căutarea milionarului vieții, cu 90% șanse să ajungă la produs prin Europa.

De la Vama Veche la Năvodări litoralul este o sumă de pensionari comunali cu vouchere de vacanță și tineret pesedisto-liberal cu Porsche și Maseratti.

Un amalgam de E. coli, puștani hotărâți să tragă și ei dintr-un joint de împrumut și bombardieri cu SUVuri pline de cocaină. Litoralul românesc este un amestec de duhoare de diaree împrăstistă în boscheți și parfum Hermes. Un amalgam de analfabetism și Yves Saint Laurent, de Vouiton și lăței, de Ferrari și apucături de șatră.

Cum să nu intre oamenii în apă pe canicula asta și să tragă o pishare neștiuți lângă o blondă botoxată din Făurei? Cum să nu ducă mamaia din Jina nepoțelul la căcare în val, pentru că e apă caldă și nu răcește copilu’?”, a scris, pe Facebook, Mălin Mușatescu, fost guvernator al Deltei Dunării, numit în această funcție în 2017, în regimul Dragnea.

Mălin Mușatescu Foto: Facebook
Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

  1. Amestec de lucruri corecte și atacuri partizane…Din păcate, nici politica , nici corupția endemica nu sunt cauza de baza. Este vorba de nivelul nostru de educație, al nostru ca indivizi, pentru ca a deveni cetățeni sunt necesari ani și lideri educați. Constrângerile, regulile impuse de regimul ante-1989, au ținut în frâu aceste comportamente, primitive, dezlantuite astăzi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:05Viktor Orban, liderul naționalist de la Budapesta, începe să aibă probleme electorale înaintea scrutinului pentru PE. Alocațiile mici pentru copii, temă de campanie
20:05Pariorii nu cred în Burduja: cotă catastrofală pentru candidatul PNL. Cine are cota cea mai bună, la distanță de ceilalți competitori
17:27Actele antisemite la nivel mondial, cifre-record mai ales în ultimele șapte luni, după atacul terorist al Hamas în Israel de la 7 octombrie 2023
16:29În timp ce Putin participa la slujba de Înviere, rachete și drone rusești ucideau și răneau ucraineni care se îndreptau spre biserici
13:20VIDEO Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, după ce Ciolacu a cerut să nu mai fie jignit că ar fi moldovean: „Mârlan fără educație”
12:29Încă un candidat la primărie, blocat de justiție: candidatura actualului edil din Silivașu de Câmpie, respinsă. Îi va lua locul fiul său, care luptă pentru PSD
16:27Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile”
14:57EXCLUSIV Lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, un furt de peste 700 de milioane de euro. Proiectul de 850 de milioane de euro, supradimensionat de opt ori
13:58The trick that airlines use to „bump” passengers: they „forget” to inform travellers that flights are overbooked
12:07Sondaj CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD: Dreapta Unită a crescut cu 3% în București, în patru luni. AUR, în cădere liberă, Șoșoacă – mult sub pragul de 5%
11:32VIDEO Mașina poliției locale din Constanța, împotmolită pe plajă. Tentative zadarnice de a o scoate din apă, salvarea a venit de la un Touareg
17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”