/

Înregistrări din ședința conducerii USR: Cioloș a amenințat cu demisia

Cioloș a amenințat cu demisia Foto: News.ro

Dacian Cioloș a amenințat cu demisia din funcția de președinte al USR dacă programul său nu va fi aplicat, arată înregistrările publicate azi de acest partid. Cioloş a declarat vineri că nu pleacă din partid, calificând drept ”complet false” informaţiile pe această temă.

Cioloș a amenințat cu demisia

Președintele USR a spus, în ședința de joi, că, dacă programul său nu este votat înseamnă că el nu este compatibil cu majoritatea.

“Însă eu am nevoie acuma de un acord, accept prin vot din partea BN-ului pe programul ăsta, ca să continui. Dacă nu îl am, înseamnă că agendele noastre nu sunt compatibile aproape deloc, sau pe lucrurile care pentru mine sunt esenţiale, şi atunci eu îmi depun mandatul. Deci da, luni, dacă programul ăsta nu e votat – că voi puteţi să ziceţi: dom-le, nu vrem să îl votăm, că nu scrie în statut, eu nu pot să vă oblig, că dacă nu facem cvorum nu avem şedinţă de BN, sau şi dacă facem cvorum şi voi nu vreţi să îl votaţi, nu pot să vă oblig, sau la fel, dacă votaţi împotrivă  – doar că atuncea eu îmi asum consecinţele şi îmi prezint demisia şi trebuie un alt preşedinte care să poată să-şi pună în aplicare programul, probabil ales pe un alt program”,le-a transmis Cioloş colegilor din USR.

„Dacă programul e respins – sigur, una e să discutăm anumite amendamente, dar eu, ca preşedinte am câştigat mandatul prin votul membrilor, promiţându-le că fac nişte lucruri şi pot să fac lucrurile alea cu susţinerea BN-ului, BN-ului trebuie să îi prezint un program care să mi-l accepte – dacă programul ăsta e respins luni, deci dacă eu nu am o susţinere în BN pentru programul ăsta, atuncea iau în considerare inclusiv să-mi depun mandatul, că nu are rost să-i mint pe oameni şi să spun că voi face nişte lucruri când eu nu am pârghiile să le fac”, a mai afirmat Cioloş.

Citește și: EXCLUSIV De ce l-a iertat ANAF pe Marcel Ciolacu de o țeapă de 11.000 de euro dată statului

Ședințele conducerii USR, publice

Biroul Naţional al USR a votat, duminică, în unanimitate pentru desecretizarea şedinţei, potrivit unor surse politice participante la şedinţă. Anterior, pe unul dintre grupurile interne, preşedintele USR, Dacian Cioloş, le-a transmis colegilor că a afirmat în şedinţa de joi ceea ce va spune şi luni: dacă măsurile propuse de el nu vor fi votate, va renunţa la funcţia de preşedinte. ”Voi continua ca membru”, a transmis Cioloş.

Vineri, după apariţia primelor informaii referitoare la şedinţă, la programul politic avansat de Cioloş, precum şi la faptul că ar fi ameninţat cu demisia, Dacian Cioloş a declarat pentru News.ro: “Este o dezinformare. Nu e adevărat, nu plec din partid. Câtă vreme partidul poate evolua şi se poate dezvolta, nu plec. Şi mai bine ar face colegii să se gândească la măsurile de reformă pe care le-am propus, să vină cu amendamente argumentate, sa dezbată conţinutul lor, decat să răspândească ştiri complet false”.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent (IBAN RO48BRDE445SV97760644450Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057).

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

8 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu