Ilegalități în serie la stația GPL din Crevedia: ISU Dâmbovița a dat amenzi peste amenzi, firma pesedistă s-a prefăcut că închide punctul de lucru, dar acesta a continuat să funcționeze

Ilegalități în serie la stația GPL din Crevedia Foto: Twitter

Ilegalități în serie la stația GPL din Crevedia: ISU Dâmbovița a dat amenzi peste amenzi, firma pesedistă s-a prefăcut că închide punctul de lucru, dar acesta a continuat să funcționeze, arată declarația șefului ISU Dâmbovița.

Citește și: Marii arși de după incendiul de la Crevedia, trimiși în grabă la spitale din străinătate. În 2015, după Colectiv, Ponta, Bănicioiu, Arafat au tergiversat transferul, spunând că „au de toate”

Stația fusese autorizată în 2011 „ca instalaţie de tip skid pentru distribuţia de GPL la autovehicule cu capacitate de 4.000 de litri”. Dar, în 2020, ISU a „constat” pierderea autorizației.

Ilegalități în serie la stația GPL din Crevedia

Iată cronologia măsurilor ISU și a ilegalităților constatate:

  • „În 30.07. 2020, în urma unor sesizări, se efectuează un control inopinat la acest obiectiv şi se constată că nu se respectă măsurile de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu în anul 2011, respectiv acea instalaţie tip monobloc a fost mutată pe amplasament şi nu mai respectau distanţele de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiie de securitate la incendiu”, a spus Benone Duduc, șeful ISu Dâmbovița
  • ISU mai „constată utilizarea unei pompe neomologate pentru transferarea GPL-ului dintr-o cisternă în cealaltă şi aplică şi sancţiunea contravenţională de 10.000 de lei, în data de 30.07.
  • În data de 28.09, se efectuează un nou control inopinat, se constată că obiectivul fucţiona în continuare, se constată funcţionarea ca faptă contravenţională, fără autorizaţia de securitate la incendiu şi se aplică sancţiunea contravenţională de 30.000 de lei şi de asemenea se constată pe amplasament un rezervor neomologat din care se transfera GPL şi se mai aplică o sancţiune de 10.000 de lei.
  • În urma controlui din iulie 2020, urmare a constatării pierderii valabilităţi autorizaţiei, ISU notifică Instituţia Prefectului şi Oficiul Regstrului Comerţului. Mai notifică Consiliul Judeţean, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia de Protecţie a Mediului şi Primăria Crevedia.
  • În 30.09, societatea emite o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor prin care închide punctul de lucru de la Crevedia şi se notifică Registrul Comerţului care emite certificat constatator prin care ia act de hotărârea AGA şi în 13.10 notifică ISU Dâmboviţa cu privire la faptul că punctul de lucru a fost închis şi anexează hotărârea AGA şi certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului. 

Cu toate acestea, punctul de lucru a rămas funcțional și, în explozia de acolo, doi oameni au murit și zeci se află în stare gravă. Mai mult, primarul PSD din Crevedia știa și a arătat că, la un moment neprecizat, acolo se încărcau butelii de aragaz – faptă complet ilegală, de a folosi GPL pentru mașini la aceste butelii.

Citește și: FOTO & VIDEO Două explozii uriașe la Crevedia, la o stație GPL. A doua a avut loc în timp ce pompierii interveneau. Un mort și zeci de răniți. Populația din zonă, evacuată

Stația GPL era amplasată la marginea unui drum național.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:34INTERCEPTĂRI Judecătoarea drogată de la Suceava lua cocaină sintetică diluată: „Odată am consumat și nefăcută cumva că nu au avut timp s-o prepare… și… mi-o rupt nasu’… (…) rană”
21:30Concurență pentru Wizz Air: zboruri interne de 25 de euro și externe de 57 de euro. De pe ce aeroporturi zboară avioanele AnimaWings
18:19România, anul 2024: Jumătate dintre funcţionarii publici din România nu ştiu ce servicii online oferă instituţia în care lucrează (studiu)
17:05Ridicol: candidatul PSD la primăria unei comune cu 88 de locuitori cu drept de vot a reușit să strângă 100 de semnături de susținere, cum cere legea
16:06Trafic de influență în subordinea lui Florentin Pandele, în Primăria Voluntari, prin intermediul clanurilor, suspectează procurorii. Doi suspecți, arestați
12:50Imaginea dezastrului PNRR: ministerul lui Câciu trebuia să cheltuie, în primul trimestru, 81 de milioane de lei din fonduri nerambursabile. A absorbit zero
12:05Dacă va fi din nou primar, Firea vrea să-și facă metrou până acasă, deși ea circulă cu mașina. O va ajuta colegul Daniel Băluță
11:23VIDEO Momentul șocant al împușcării premierului slovac Fico: acesta este proiectat pe spate de la forța împușcăturilor, în timp ce garda sa este concentrată pe atacator
10:49VIDEO Piedone anunță pe cine ar dori viceprimar, dacă va fi ales edil-șef al Capitalei: „Avem un interes în dezvoltarea Bucureștiului”. Rareș Bogdan: „Are dreptate!”
10:46ANALIZĂ De ce, pentru România, poate fi o strategie bună să transfere un sistem Patriot în Ucraina: țara noastră are patru sisteme, Polonia – doar două. Pozițiile țărilor UE care au Patriot
09:49Catastrofalul spital modular COVID de la Iași a fost achiziționat legal, spune o instanță. În practică, însă, a funcționat doar câteva luni
08:24Falimentul City Insurance a lovit grav și afaceri, nu doar șoferi. O firmă poate pierde milioane de lei din cauza unei polițe neîncheiate
20:52Premierul slovac, Robert Fico, împușcat miercuri în plină stradă este în stare critică iar șansele sale de supraviețuire nu sunt clare
18:21Un judecător din CSM își compară salariul cu cel al unui taximetrist sau frizer. El avea circa 15.000 lei/lună și dăduse statul în judecată pentru salarii mai mari
16:06Șef de secție din poliția Constanța, dosar penal după ce a fost depistat conducând haotic și a refuzat să i se verifice alcoolemia. El a condus poliția Costinești