Greva din Educație a trecut, dar marile hibe ale sistemului au rămas: finanțare de doar 3,2% din PIB (față de 6%, asumat prin lege), lege cârpită de peste o sută de ori, anul și ministrul

Greva a trecut, hibele Educației rămân. În 34 de ani, conducerea ministerului Educației din România s-a schimbat de 32 de ori. Cele două legi ale învățământului (prima – din 1995, a doua – din 2011) au fost modificate de mai mult de o sută de ori. Examenul de bacalaureat a suferit nouă modificări profunde și nenumărate modificări minore.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Nici o reformă nu a fost dusă până la capăt. Inițiativele de digitalizare a sistemului nu au făcut decât să cheltuie aiurea fonduri. La testele PISA din 2018, România a fost singura țară din UE care a susținut testele pe hârtie, cu pixul.

Nici un guvern nu a respectat legea Educației, în ceea ce privește alocarea a 6% din PIB.

După mai bine de 30 de ani de cînd a demarat reforma educației în România, nivelul educațional din țara noastră este în scădere de la an la an. În prezent, rata analfabetismului funcțional a crescut la 42%.

Greva a trecut, hibele Educației rămân

Reformarea sistemului educației în România a început imediat după Revoluție, fiind inițiată de Institutul de Științe ale Educației (ISE), desființat de comuniști în anii ’80 și reînființat în 1990, de Mihai Șora. Una dintre primele măsuri luate de atunci a fost reducerea duratei învățământului obligatoriu, de la zece la opt clase.

Până în prezent, au existat două legi ale educației: legea Învățământului (84/1995) și legea Educației (1/2011). De-a lungul timpului, amândouă au suferit peste o sută de modificări.

În 2019, ISE, singura instituție publică de cercetare a educației din România, care a inițiat reforma educației, a fost desființat printr-o ordonanță de urgență (OUG nr. 68/06.11.2019) de guvernul Orban.

Într-un comunicat de presă emis la acea vreme, cercetătorii ISE au susținut că instituția a fost desființată „În mod netransparent, fără consultare, fără o evaluare a activității”, știrea parvenindu-le din presă.

ISE a fost înlocuit de Centru Național de Politici și Evaluare în Educație, o instituție organizată prin comasarea cu Centrul Național de Evaluare și Examinare, aflată în subordinea Ministerului Educației. Deși guvernanții au susținut că „cercetătorii nu pierd nimic, vor fi preluați de noul centru”, aceștia au acuzat „Pierderea statutului de neutralitate profesională, prin alipirea cu o instituție care va fi condusă de o persoană numită sau subordonată politic”.

Prima lege, peste 50 de modificări

Reforma oficială, bazată pe cercetările ISE, a demarat începând cu anul 1995, prin adoptarea legii Învățământului, legea 84/1995, la inițiativa lui Liviu Maior.

În linii mari, erau prevăzute descentralizarea învățământului, schimbarea programelor școlare, reprofesionalizarea profesorilor, centrarea educației pe elev, abandonarea monopolului statului asupra manualelor  școlare și apariția manualelor alternative.

Sub această lege, conducerea ministerului Educației a fost schimbată de 11 ori.

Până în 2010, legea Învățământului a suferit mai mult de 50 de modificări și completări, prin ordonanțe de urgență și legi.

Cataclismul Andronescu

Câteva exemple: durata învățământului obligatoriu, care fusese redusă de la zece la opt clase de către primul ministru al Educatiei de dupa ’89, Mihai Șora, a fost modificată de Ecaterina Andronescu, care a decis revenirea la zece clase obligatorii. Tot ea a instituit Testele naționale, care au fost mai apoi anulate de Cristian Adomniței, câțiva ani mai tarziu. Adomniței a introdus Tezele cu subiect unic, pe care Ecaterina Andronescu le-a anulat, în următorul mandat.

Tot Ecaterina Andronescu a decis să desființeze școlile profesionale, înlocuindu-le cu Școala de arte și meserii, SAM, declarând că le-a „restructurat”. Dacă școlile profesionale puneau accent pe instruirea practică, oferind posibilitatea intrării rapide pe piața muncii, elevul neputând însă susține examenul de BAC, SAM-urile marșau pe teorie, în detrimentul practicii, oferind însă posibilitatea înscrierii la Bac.

Cu toate acestea, la mandatul următor, Andronescu decide să desființeze și SAM-urile, direcționând locurile către liceele tehnice, fapt care a dus la necontinuarea studiilor pentru cel puțin 10% dintre elevii care terminau clasa a VIII-a – conform datelor oficiale din proiectul „Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2020”, publicat de Ministerul Muncii.

A doua lege introduce celebrul 6% din PIB

În ianuarie, 2011 a fost votată o nouă lege a Educației, legea 1/2011.

Aceasta promova atât învăţământul orientat pe valori, creativitate și capacităţi cognitive, descentralizarea și depolitizarea sistemului, cât și finanțarea acestuia cu 6% din PIB.

La câteva luni de la intrarea în vigoare, au avut loc două modificări, prin legea nr. 166 din 5 octombrie și prin legea nr. 283 din 14 decembrie 2011, care viza reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Printre modificări, munca suplimentară „Se va compensa numai cu timp liber”, iar alocarea a 6% din PIB se amâna pentru anul 2013.

În 2012, Ecaterina Andronescu a emis OUG 92/2012, care elimina din Legea Educației Naționale incompatibilitățile care privesc rectorii parlamentari.

Andronescu fusese declarată de Agentia Națională de Integritate (ANI) incompatibilă pentru deținerea funcțiilor de rector și senator, simultan.

Cea mai cârpită lege

În prezent, legea Educației e cel mai modificat act normativ al ultimului deceniu, potrivit Consiliului Legislativ din 2020.

Anul trecut, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că au fost depuse în jur de 1.500 de seturi de propuneri pentru proiecte de lege ale educației, cu peste 9.000 de amendamente.

Până în 2022, legea Educației naționale suferise 112 modificări.

Cele mai multe modificări au vizat alocarea de bani înspre sistem, măsurile de descentralizare și de depolitizare a sistemului de educație, toate prevăzute în legea inițială.

Lunga listă de amânare a alocării a 6%

Potrivit legii Educaţiei naţionale, „Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”.

Însă articolul 8 nu a fost niciodată aplicat, fiind în continuu amânat prin Ordonanțe de Urgență.

În decembrie, 2011, a fost emisă Legea 283, care prevedea intrarea în vigoare a articolului începând cu data de 1 ianuarie 2013.

În 2012, Guvernul Ponta a emis o Ordonanță de urgență (84/2012) care amâna cu încă un an intrarea în vigoare a articolului.

În 2013, o altă ordonanță de urgență, tot a guvernului Ponta (103/2013), amâna până în 2014 aplicarea articolului, motivându-se că „Aplicarea prevederii a fost amânată anual prin acte normative, datorită impactului financiar major pe care îl generează. În situaţia în care măsurile mai sus menţionate nu ar fi prelungite şi pentru anul 2014, cheltuielile bugetului general consolidat s-ar majora.”.

În 2014, o altă ordonanță de urgență (83/2014) amâna din nou implementarea articolului, până în 2016.

3,2% în 2023

Guvernul Cioloș a emis Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2016 care împingea aplicarea articolului la 1 martie 2017.

În 2017, în luna ianuarie, guvernul Grindeanu emite Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 , care prevedea aplicarea articolului 8 de la 1 ianuarie, 2018.

În decembrie 2017, guvernul Tudose emite Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, împinge termenul către 31 decembrie 2018.

În 2018, Guvernul Dăncilă emitea Ordonanța de Urgență nr. 114 prin care suspenda aplicarea articolului timp de trei ani: „În perioada 2019-2021 nu se aplică prevederile art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.”.

În 2021, guvernul Cîțu emite Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 potrivit căreia „prevederile art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu anul 2023.”.

În 2023, bugetul alocat educației este de 3,2% din PIB.

Modelul finlandez

Sistemele de învățământ performanțe își plătesc profesorii mai mult, conchide un studiu PISA.

În țările în care salariile profesorilor îi plasează sub pragul sărăciei, sau mult sub ale altor locuri de muncă, studiile arată că, pentru a îmbunătăți motivația profesorilor, nu există alte soluții de redresare a sistemului, până când problema salariilor nu e rezolvată.

Finlanda deține în prezent titlul neoficial de cel mai bun sistem de învățământ din lume. Reforma educației a început în anii ’70. Primele măsuri luate atunci de guvernul finlandez au fost reducerea numărului de elevi în clase, solicitarea unei diplome de master pentru toți profesorii și majorarea salariilor din învățământ, pentru a le face competitive cu salariile pe care aceștia le-ar primi în alte domenii.

Citește și: Încă o măgărie Wizz Air, considerată cea mai proastă companie aeriană din Marea Britanie: perioada de check-in gratuit se reduce la 21 de ore, dacă nu ați achiziționat loc

Dacă în 34 de ani, România a schimbat miniștrii educației de 32 de ori, în Finlanda, din 1990, până în prezent, la conducera ministerului s-au perindat doar 11. Finlanda alocă aproximativ 7% din PIB sistemului de învățământ preuniversitare, în timp ce în România, educației îi revin doar 3,2%, din PIB.

În prezent, România, rata analfabetismului funcțional la elevii de 15 ani este de 42%.

În Finlanda doar 4,8% dintre elevii în vârstă de 15 ani au dificultăți în a înțelege ce citesc.