/

FAO: Carnea, ouăle şi produsele lactate sunt surse esenţiale de nutrienţi

Carnea, ouăle şi produsele lactate, esențiale Foto: Ferma Cobor

Carnea, ouăle şi produsele lactate sunt surse esenţiale de nutrienţi pentru populaţia lumii, mai ales în perioada copilăriei şi în timpul sarcinii, a afirmat FAO într-un raport publicat marţi, cerând în acelaşi timp industriei creşterii animalelor să rezolve problema impactului asupra mediului, relatează AFP.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Carnea, ouăle şi produsele lactate, esențiale

Confruntată cu amploarea malnutriţiei, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) încurajează guvernele „să promoveze beneficiile alimentelor provenite de la creşterea animalelor terestre”, care furnizează nutrienţi „greu de obţinut în cadrul unei alimentaţii vegetariene”.

FAO prezintă astfel concluziile unui raport realizat prin compilarea a peste 500 de lucrări ştiinţifice şi care este prezentat drept „cea mai cuprinzătoare analiză de până acum” privind beneficiile, precum şi riscurile produselor de origine animală.

„Alimentele provenite de la creşterea animalelor terestre oferă proteine de înaltă calitate, o serie de acizi graşi esenţiali, fier, calciu, zinc, seleniu, vitamina B12 (…) care asigură funcţii esenţiale pentru sănătate şi dezvoltare”, potrivit organizaţiei.

Citește și: Zero fonduri din PNRR, în primele trei luni ale anului 2022. Estimarea Finanțelor pentru 2023, doar 1,9 miliarde euro, sugerează că România va abandona numeroase jaloane din PNRR

„Acest lucru este valabil mai ales în anumite perioade cheie ale vieţii, cum ar fi sarcina, alăptarea, copilăria, adolescenţa şi vârsta înaintată”, notează FAO, al cărui raport nu include produsele marine.

Consumul lor poate reduce încetinirea creşterii şi malnutriţia la copiii sub cinci ani, poate combate greutatea mică la naştere şi poate preveni anemia la femeile aflate la vârsta fertilă.

Carenţele de fier, vitamina A şi zinc sunt printre „cele mai răspândite la nivel global”. Mai mult de unul din doi copii, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani, suferă de cel puţin o carenţă de acest gen, mai ales în Asia de Sud, Asia de Est, Pacific şi Africa subsahariană.

Zootehnia, responsabilă pentru 14,5% din emisiile de gaze cu efect de seră

Cu toate acestea, sectorul zootehnic va trebui să „abordeze o serie de provocări”, în primul rând de mediu, au declarat numărul doi al FAO, Maria Helena Semedo, şi economistul şef Maximo Torero Cullen.

Pe lângă defrişări şi utilizarea nesustenabilă a apei, sectorul este responsabil pentru 14,5% din emisiile de gaze cu efect de seră produse de om.

FAO aminteşte, de asemenea, că „un consum, chiar şi redus, de carne roşie procesată poate creşte riscul de mortalitate şi de boli cronice, inclusiv boli cardiovasculare şi cancer colorectal”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:03Un primar penal, acuzat că a furat alegerile din 2020, candidează din nou, acum sub sigla PSD
16:43Afaceri austriece: Austrian Airlines ia banii pe mai multe bilete decât locuri în avion, apoi le cere unor pasageri să renunțe la cursă
15:03Gabriela Firea, atac brutal la Ciprian Ciucu și Piedone: „În aceşti ani, doar două sectoare au avut noroc: Sectorul domnului Robert Negoiţă şi al lui Daniel Băluţă, în rest, Evul Mediu”
13:02Un fost bucătar îl atacă pe Nicușor Dan cu rețeta micilor: „Nu există mici fără usturoi în compoziția pastei”. Piedone a fost bucătar la Mărul de Aur, unde vindea carne la bișnițari
12:36Judecătoarea care a amânat 44 de procese într-o zi pe motiv de „standard de transparență” a trecut la anulări pe un alt motiv halucinant
16:13Mituitorul judecătoarei drogate din Suceava a șters-o de sub nasul Justiției: un judecător l-a scos din arest și l-a plasat în arest la domiciliu cu o zi înainte de o condamnare definitivă
16:04Un nou lot din autostrada A8, pregătit pentru licitație. Pe 19 kilometri vor fi construite șapte tuneluri
15:53Al doilea mare oraș al României nu-și mai permite cheltuielile cu termoficarea. Sistemul este în faliment
13:28Ciolacu crede că Mihai Tudose, care a fost premierul lui Dragnea, și-a plagiat doctoratul și se lăuda că nu are cont în bancă, ar fi un bun comisar european pe buget-finanțe
13:02Trolling masiv pe Facebook-ul lui Firea: un comentator îi urează să ajungă „unde a fost domnu Piedone”, candidata PSD răspunde „Mulțumesc pentru urările dumneavoastră”
12:12Băsescu explică de ce votează cu Nicușor Dan: „A reușit să lucreze la infrastructura subterană, ceea ce ceilalți primari nu au făcut dintr-un motiv foarte simplu – nu aduce voturi”
18:03DOCUMENT Guvernul a rămas fără bani de salarii: se caută câteva miliarde pentru salarii și drepturile salariale câștigate de magistrați în instanță, plus zece miliarde de lei pentru pensii
16:27Iubita lui Sorin Oprescu a pierdut procesul cu Cătălin Cîrstoiu: ea fusese eliminată din concursul de manager al Spitalului Universitar de Urgență București fiindcă nu avea dosarul complet
15:29Un bărbat întors din Lumea de Apoi va conferenția la Iași, promite Festivalul Holistic desfășurat în oraș
15:14Suzeta de 10.000 de euro tocmai a fost creată în România și se poate cumpăra și online