Familia mămicii care a murit după ore de chinuri la spitalul din Botoșani cere despăgubiri uriașe de la această unitate medicală, subordonată Consiliului Județean. Astfel, potrivit Monitorului de Botoșani, familia solicită despăgubiri de 7,5 milioane de euro, adică bugetul spitalului pe cinci luni.
Însă procurorii susțin solicitarea și consideră SJU Botoșani „parte responsabilă civilmente” în dosarul deschis.
Alexandra Ivanov, o tânără de 25 de ani, a murit pe 18 august, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Tânăra de 25 de ani nu a beneficiat, timp de aproape şapte ore, de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani.
Familia mămicii care a murit la spitalul Botoșani cere despăgubiri
„În acest moment procesural, raportat la configurația de moment a ansamblului probator, există indicii cu privire la o acțiune culpabilă a suspectei (N.Red: doctorul Mariana Pitrop), având drept consecință rezultatul letal menționat și implicit prejudicierea petenților, rude apropiate ale victimei sau, după caz, persoane care au stabilit relații similare cu cele de rudenie cu victima (…)
De asemenea, întrucât inacțiunea susmeționată a fost realizată de suspect în exercițiul atribuțiilor de serviciu ca medic în cadrul unității spitalicești, se apreciază că raporturile existente între suspectă și spital, ca persoană juridică angajatoare și furnizoare de servicii medicale publice, sunt apte să angajeze și răspunderea civilă a spitalului (…) în calitate de parte responsabilă civilmente”, arată procurorul de caz.
În schimb, CNAS a aplicat o amendă ridicolă spitalului, de 42.272 lei, în urma decesului Alexandrei Ivanov la Maternitatea din localitate.
Cuantumul sancţiunii reprezintă 0,5% din suma contractată de SJU pentru serviciile medicale spitaliceşti, fiind aplicată „pentru nerespectarea obligaţiei contractuale prevăzute la art.7, lit.d din Contractul de furnizare servicii medicale spitaliceşti”, legat de fişa de observaţie a pacientei Alexandra Ivanov.
„Această sancţiune nu ştiu dacă este chiar justificată, dar e dreptul celor de la Casa de Asigurări să ne sancţioneze, iar noi să contestăm. Dacă vom avea dreptate, vom câştiga. Dacă nu, vom pierde şi vom plăti această amendă, de 0,5% din contract. În urma discuţiilor cu juriştii spitalului, considerăm că această decizie poate fi contestată. Instanţa ne va spune dacă avem dreptate sau nu”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Monica Adăscăliţei, managerul interimar al SJU Botoșani.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
Daca vreți sa trăiți , feriti va de dr. DRAGHICI CRISTIAN TEODOR, NEUROLOGIE, si de tratamentele prescrise de acesta care va pot scurta viata.Tatăl meu, cardiac, infarct miocardic in antecedente, a ajuns cu salvarea la upu , simțindu-se extraordinar de rau.Am suspectat un nou infarct.L au trimis la urgente minore neurologie dr. DRAGHICI Teodor Cristian, care i a administrat Dexametazona intravenos,in condițiile în care se știe ( orice search google myocardial infarction dexamethasone) ca aceasta , administrata celor care au avut sau au infarct, poate provoca un nou infarct sau agrava pe cel existent.Tatal meu a precizat ca are în antecedente infarct anul trecut.Cel putin rea intenție, daca nu intenție criminala.Cum mai spunea cineva, răutate pura.Intors acasa, s a simtit slăbit in continuare, din ce in ce mai rau.Dupa o săptămână,Am fost nevoiți sa l ducem la upu militar, ne au primit dupa insistente.Diagnostic: infarct miocardic anteroseptal.Nu s a putut interveni. Dupa 10 zile, externat.Ajuns leguma, stat doar in pat.Multumita intențiilor rele ale medicului urgentist si ale tratamentului aplicat de dr. DRAGHICI CRISTIAN TEODOR,NEUROLOG, cel din poza de pe site .Poate se face si o investigatie la primiri urgente spital universitar , sa se vada cum sunt ajutati oamenii sa moara.Cititi si review urile Google maps ale spitalului.De asemenea,pare ca prescrie Dr neurolog Draghici Cristian prescrie Dexametazona si varstnicilor cardiaci si diabetici, la Ponderas, cu potential mortal, dupa cum gasesti pe net reviewuri
Problema e cu cei care trateaza gresit, cu intentie de multe ori,acuzati chiar de ucidere, vezi Robe polizu, Tesloianu Iasi, samd, multi probabil.Si pe bani multi ,in privat, de multe ori.Cautati pe net acuzatii despre marile lanturi private.Si nu li se intampla ceva.Ar trebui ca pacientii sa si descrie experientele.In familia mea, o ruda a fost la Dr Ana Maria Mitrica, cardiologie.Desi avea anterior diagnostic de cardiopatie ischemica,simptome specifice care se agravasera, aceasta i a spus ca nu are ceva, doar usoara hta.consult superrapid, pe bani multi.Cateva zile mai tarziu persoana a suferit infarct miocardic, aproape mortal.La toate simptomele descrise ,dr Ana maria Mitrica cardiologie nu a comentat ceva, nici macar nu a incercat un raspuns.Sec si rece.Precum doamna cu coasa..Evitati daca daca doriti sa aveti mai multe sanse la viata..La fel procedeaza si multi altii,de amintit Dr cardiolog Dorobantu Maria.Nu intamplator suntem pe podium la mortalitate in lume, loc doi conform statistici ,masluite probabil in dulcele stil romanesc ,la boli cardiovasculare in europa, sistemul de sanatate, format din oameni, mai mult omoara decat vindeca.
[…] […]