/

Număr uriaș de voturi anulate, cu circa 80% mai multe decât în 2019: aproape jumătate de milion de voturi aruncate la coș la europarlamentarele de anul acesta (analiză EFOR)

Număr uriaș de voturi anulate, arată Expert Forum Foto: Facebook

Expert Forum (EFOR) arată că la aceste alegeri pentru Parlamentul European s-a înregistrat număr uriaș de voturi anulate, cu circa 80% mai mult ca în 2019, dar ușor mai puține decât în 2014.

Citește și: Ce salariu imens îi plătesc contribuabilii lui Toni Greblă, autorul haosului de la alegeri, dublu pensionar special și revoluționar de Gorj

Număr uriaș de voturi anulate

Potrivit EFOR, „din 9.440.962 de voturi exprimate 488.261 de voturi au fost declarate nule, ceea ce înseamnă 5,1% din voturi.

În 2019 numărul acestora a fost de 274.415 din 9,3 milioane de alegători, adică 2,89% din voturi. Situația de anul acesta este comparabilă cu cea din 2014, când 5,83% dintre voturi au fost declarate nule”.

La o secție de votare din străinătate numărul voturilor nule a fost de 85%.

La nivel de județ, cele mai multe voturi nule au fost înregistrate în Vrancea și Vaslui (6,7%), iar cele mai puțin în Hunedoara, Timiș, Ilfov, Harghita și Cluj (aproximativ 4%).

În 10 județe procentul voturilor nule este mai mare de șase, ceea ce reprezintă o proporție semnificativă.

În străinătate procentul este de 2,5%.

Sectoarele din București au între 2,6 – Sectorul 1 și 3,8% – sectorul 5.

Deși nu există o limită clară de la care numărul de voturi nule devine problematic, considerăm că 10% din voturi nule pe secție poate deschide o discuție despre ce s-a întâmplat în secția respectivă, dacă procesul verbal a fost completat corect sau dacă există alte indicii de nereguli”, mai arată acest ONG.

Cele mai multe voturi nule (procentual) au fost înregistrate în localitatea Belin din Covasna (34%) și Racoș (Brașov). Pe de altă parte, există o singură localitate fără niciun vot nul – Osica de Jos – Olt, unde Alianța electorală PNL – PSD a obținut 99,22% in voturi. La Osica în 2019 procentul de voturi nule a fost de 5%.

Comparativ, la alegerile pentru primari, procentul de voturi nule era la data analizei de 3%, adică 275.505 din 9.055.959 de buletine. La consilii locale procentul este 3,7%.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare
20:42EXCLUSIV Cum a „omis” Emil Hurezeanu să-și declare asocierea în afaceri cu Michael Schmidt, omul care a încasat 283 de milioane de euro de la statul român
19:08Protest al angajaților Senatului față de reorganizarea propusă de Bolojan: nu este benefică pentru funcționari și „familiile lor”
18:09BREAKING Bolojan se pregătește să dea afară aproape 200 de angajați ai Senatului și să reducă consumul de carburanți ai instituției
17:40Wizz Air renunță, în sfârșit, la taxa telefonică de lux de un euro pe minut: pasagerii români pot vorbi la tarife locale cu operatorii companiei
17:32Călin Georgescu, înfrângere de etapă la CEDO, care a respins cererea instituirii de măsuri provizorii în cazul alegerilor
17:24VIDEO Tragedie la schi: 66 de morți și 51 de răniți după un incendiu care a cuprins un hotel de 12 etaje în stațiunea Kartalkaya din Turcia
17:16Scădere semnificativă a exporturilor de țiței rusesc după cele mai recente sancțiuni SUA, pe care Trump le-ar putea relaxa
17:05Litoralul Mării Negre ar putea fi afectat de păcura scursă din cele două petroliere rusești naufragiate în strâmtoarea Kerci, Apele Române fac teste
16:49Fost ministru al Energiei: benzina la un leu litrul, cum propune Georgescu, înseamnă că nu mai sunt bani de salarii și ajutăm șmecherii cu mașini mari
14:15Ne batem de proști cu “extremiștii“: PSD și PNL susțin candidatura loserului Antonescu ca să se asigure că Georgescu va fi președinte, nu un om liber, fără tinichele
12:04ANALIZĂ Noul Marcel Ciolacu: zile întregi fără nici o activitate la Guvern, dar foarte activ pe TikTok