/

EXCLUSIV Dezinformare Ciolacu-Boloș, demontată de un document al Finanțelor: „Decizia de suspendare a fondurilor europene nu va deveni efectivă până la începutul anului 2025”

Dezinformare Ciolacu-Boloș, demontată de un document al Finanțelor Foto: Facebook

O dezinformare Ciolacu-Boloș, folosită ca pretext pentru creșterea taxelor și impozitelor, este demontată de un document intern al Finanțelor, în care se prezintă calendarul declanțării procedurii de deficit excesiv și se concluzionează: „Decizia de suspendare a fondurilor europene nu va deveni efectivă până la începutul anului 2025”.

Citește și: Cine supraveghează industria „păcănelelor”: un mason din Constanța, cu CV-ul foarte bine ascuns. În 2013, era inspector la primăria din Poarta Albă

În documentul obținut de DeFapt.ro, elaborat de ministerul de Finanțe, condus chiar de Marcel Boloș, se arată că și termenul acesta, „începutul anului 2025”, poate fi considerabil amânat „din cauza obligației de a informa Parlamentul European cu privire la astfel de suspendări”. „Acesta a fost cazul Spaniei și Portugaliei în 2016, când întârzierea a fost de așa natură încât au fost implementate măsuri eficiente de către aceste state înainte ca Comisia să poată propune suspendarea fondurilor UE”, se explică în acest document.

Dezinformare Ciolacu-Boloș, demontată de un document al Finanțelor

Iată calendarul sancționării României pentru deficit excesiv:

  • 15 noiembrie 2023: Rectificare bugetară. „Exista un risc ca, odată cu rectificarea bugetară, publicarea deficitului prognozat (actualizat) pentru 2023, care va reflecta o deviație semnificativă față de ținta inițială, poate constitui o baza pentru COM de a accelera PDE la începutul anului 2024”, arată nota.
  • 3-4 iunie 2024: Recomandările specifice de țară (RST) ale Consiliului UE. „În primăvara anului 2024, COM va întreprinde o evaluare măsurilor eficiente implementate de RO (…) Pe baza informațiilor disponibile în prezent, pare puțin probabil ca România să îndeplinească vreunul dintre aceste obiective (…) În cazul în care în primăvara anului 2024 COM constată no effective action, aceasta recomandă Consiliului UE să adopte o decizie privind no effective action în temeiul art. 126 alin (8) TFUE, urmată de o nouă recomandare în temeiul art. 126 alin (7) din TFUE, care să înlocuiască recomandarea existentă. Ca parte a recomandării revizuite, României i se va acorda un termen între trei și șase luni pentru a prezenta un raport privind acțiunile întreprinse ca răspuns la noua recomandare de la articolul 126(7).Un scenariu probabil este ca recomandarea revizuită de la art.126 (7) să amâne termenul limită pentru corectarea deficitului excesiv și să stabilească noi ținte de deficit mai fezabile (pentru 2024-25)”.
  • Octombrie/noiembrie 2024: „Dacă un stat membru persistă să nu pună în practică recomandările Consiliului, Comisia este obligată să propună Consiliului suspendarea totală sau parțială a angajamentelor/plăților din cadrul MRR”

Cum au scăpat Spania și Portugalia

În finalul documentului, se arată că: „În cazul în care măsurile efective nu vor fi specificate și implementate până în termenul acordat de max 6 luni, se poate anticipa că totuși decizia de suspendare a fondurilor europene nu va deveni efectivă până la începutul anului 2025.

După adoptarea deciziei Consiliului cf. art.126 (8), propunerea COM de suspendare a MRR și a altor fonduri UE poate fi înaintată cu o întârziere considerabilă, din cauza obligației de a informa Parlamentul European cu privire la astfel de suspendări. Acesta a fost cazul Spaniei și Portugaliei în 2016, când întârzierea a fost de așa natură încât au fost implementate măsuri eficiente de către aceste state înainte ca Comisia să poată propune suspendarea fondurilor UE”.

„Suspendarea angajamentelor” va fi cuantificată la maximum 25% din angajamente sau 0,25% din PIB-ul nominal. Nivelul suspendării angajamentelor/plăților care urmează să fie impuse trebuie să țină seama de circumstanțele economice și sociale ale statului membru în cauză, în special de nivelul șomajului, nivelul de sărăcie sau excluziunea socială în comparație cu media UE și impactul suspendării asupra economiei statului membru în cauză, mai arată experții Finanțelor.

Minciuna lui Ciolacu: „Automat va duce la blocarea fondurilor europene”

Aceste informații vin în contradicție cu declarațiile făcute de premierul Ciolacu și ministrul de Finanțe, Marcel Boloș. „„România va ajunge la un deficit mai mare decât deficitul de anul trecut, de peste 6,2% dacă România nu ia măsuri. Automat va duce la blocarea fondurilor europene”, spunea Ciolacu, în august 2023. După cum arată Finanțele, nici nu se pune problema unei blocări „automate”.

Presa a publicat, recent, o dispută între Marcel Boloș și europarlamentarul Rareș Bogdan, în care ministrul de Finanțe susținea – în fața liderilor coaliției – că fondurile europene se vor bloca la 1 decembrie 2023.

Citește și: Avere uriașă a obscurului judecător Grădinaru, șeful CSM tovarăș cu Savonea. Co-autor la sentințe halucinante, precum condamnarea cu suspendare a unui prădător sexual

Rareș Bogdan către Boloș: „ Nu ne mai considera pe toţi prosti şi neinformați!”

Marcel Boloș: De trei zile nu dorm, speram ca luna septembrie să nu o închid pe deficit! Am un minus de 7,5 miliarde de lei  la încasare pe luna septembrie. O să opresc toate plăţile până la finalul anului, pentru că o să ni se suspende fondurile europene de la 1 decembrie!

Rareș Bogdan: Marcele, te rog frumos, nu suntem la televizor aici. Nu ne mai considera pe toţi prosti şi neinformați! E o întreagă procedură aici, supravegherea ar începe peste 9 luni, nu ne taie nimeni fondurile! Nicidecum nu se suspendă pe loc!”,  relatează Antena 3 discuția.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc
11:06Guvernul Ciolacu a investit 45 milioane euro într-un aeroport controlat de PSD care în 2024 a avut 1.621 de pasageri. În noiembrie – doi pasageri
11:00Doi moldoveni au cumpărat titluri de stat de 12 milioane de lei fiecare. Dobânzile, mai mari decât la bănci
10:45Dedeman a plătit degeaba 7,8 milioane de lei pentru concesiunea unui teren pe care voia să construiască un centru comercial, dar la care a renunțat
10:32Cum se mai moare la țară: beat, întins noaptea pe un drum de pământ, a fost călcat de mașina unui fost comisar de Poliție
21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”