/

După 15 luni la guvernare, ministrul Budăi anunță că a descoperit „acum” ce scrie în PNRR și refuză să respecte angajamentele privind pensionarea. Nimic despre pensiile speciale

Budăi anunță că a descoperit „acum” ce scrie în PNRR Foto: Guvernul Romaniei

După 15 luni la guvernare, ministrul Budăi anunță că a descoperit „acum” ce scrie în PNRR și anunță, la Antena 3, că refuză să respecte angajamentele privind pensionarea. În știrea difuzată de Antena 3 nu apare nici o referire a demnitarului PSD la legea pensiilor speciale, alt jalon care încă nu a fost îndeplinit.

România ar putea pierde sute de milioane de euro sau miliarde din neîndeplinirea jaloanelor din PNRR privind pensiile speciale și pensiile.

Acum un an, Budăi susținea că procentul din PIB alocat pensiilor va fi renegociat: „Ceea ce este important şi ceea ce eu susţin şi ceea ce domnul comisar va aproba este că acel procent de 9,4 nu este neapărat un procent unde să ne izbim ca de un zid”.

Budăi anunță că a descoperit „acum” ce scrie în PNRR

Acum mă uit şi mi se pare halucinant ceea ce găsesc acolo pentru că mi-am pus mie de foarte multe ori întrebarea: «au trimis la Bruxelles nişte lucruri aberante fără să ştie ce trimit sau au trimis cu bună credinţă, urându-i pur şi simplu pe cetăţenii români»?

Noi nu trăim nici în Germania, nici în Franţa, nici în Spania. Speranţa de viaţă a noastră, a cetăţenilor români, nu este nici pe aproape de speranţa cetăţenilor din ţările de vest. Eu cred că s-a pus foarte clar caru’ înaintea boilor, pentru că nu putem sub nicio formă să acceptăm o asemenea cerere”, a spus Budăi, referindu-se la vârsta de pensionare.

Citește și: Trei proiecte cruciale, blocate: pensiile speciale, noua lege a pensiilor și legile Educației. Coaliția majoritară, înțepenită între grupările de interese și revolta publicului

Ce prevede jalonul 214 privind pensiile

Iată ce ar trebui să conțină noua lege a pensiilor:

  • va reduce în mod semnificativ posibilitățile de pensionare anticipată, va introduce stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, în conformitate cu creșterea speranței de viață, și va egaliza vârsta legală de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani până în 2035
  • va introduce stimulente pentru amânarea pensionării
  • va revizui pensiile speciale pentru a le alinia la principiul contributivității

Acest jalon are ca termen de finalizare trimestrul I din 2023.

„Şi al doilea pilon este cel al pensiilor. Deci, din acest punct de vedere, e foarte multă responsabilitate şi în decizia pe care o va adopta Parlamentul pentru că fiind un jalon de tip red line va fi urmărit şi este urmărit îndeaproape de Comisia Europeană şi nu se va sfii să ne critice Comisia dacă jalonul nu este dus la bun sfârşit. Sunt jaloane pentru care decizia poate fi luată de suspendare a PNRR-ului, dar să sperăm că nu ajungem în această situaţie”, spunea ministrul Marcel Boloş în ianuarie, la Europa FM.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 comentarii

  1. Tocmai s-a pus în dezbatere un proiect al MApN – personalul civil să poată ieși mai devreme la pensie. Bun așa. Cred că băieții aceștia citesc cu google translate jalonul 214.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

15:45GALERIE FOTO Cum arată BMW-urile cumpărate de Poliția Română de la Automobile Bavaria. Achiziția, cercetată de Parchetul European condus de Kovesi, dar și de DNA
13:28Forțele ruse, măcelărite și demoralizate la Bahmut, ofensiva este aproape oprită. Ucraina pregătește o contraofensivă
11:57Caz tulburător: doi copii (nouă și zece ani) și un adolescent (15 ani) ar fi legat și ucis un bătrân de 80 de ani pentru a-i fura o bicicletă
09:30Mii de euro, bani publici, se cheltuie pentru doi lei și 13 bani: două instituții se bat în instanță să anuleze o amendă mai mică de jumătate de euro
09:21Avertisment al medicilor: demența și Alzheimer nu mai sunt boli ale bătrâneții, apar și sub 50 de ani
23:03Uniunea Europeană și SUA nu au, cel puțin în prezent, mijloace legale prin care să valorifice bunurile rusești „înghețate”. Miza: sute de miliarde de euro care ar putea ajuta Ucraina
20:15VIDEO Deputatul PSD Mina „Scheletu'” dă sute de euro unui manelist în timpul unei paranghelii în schimbul unor dedicații pentru „Cristina”. Mina este finul lui Bădălău
19:46Trump, foarte speriat de perspectiva arestului, vorbește de o „potenţială moarte şi distrugere” dacă va fi inculpat
18:04Seceta din Spania, Portugalia și Italia afectează producția mondială de ulei de măsline, prețurile au crescut deja
17:32Berlinul nu va atinge neutralitatea climatică până în 2030, potrivit primarului Franziska Giffey
17:10Încă o mini-pădure în Timișoara: are numai 500 de metri pătrați, un concept al botanistului japonez Akira Miyawaki
16:04Dacă Ucraina atacă Crimeea, Rusia are dreptul să folosească arme nucleare pentru a-și apăra teritoriul, spune Medvedev
15:34Un director în Hidroelectrica și-a construit un ponton pe banii companiei (325.000 de lei) pe lacul Vidraru. Dar faptele s-au prescris în urma deciziei CCR
11:25România va pierde între 700 de milioane și 3,2 miliarde de euro, din PNRR, dacă abandonează jalonul privind pensiile speciale – Cristian Bușoi, PNL
11:08Prețul polițelor RCA nu va fi plafonat prea curând, ASF și-a retras proiectul de HG privitor la această măsură după o ploaie de critici