/

EXCLUSIV Deputatul PSD Emil Florin Albotă, adus în partid de la UNPR de Paul Stănescu, peste o sută de contracte din bani publici pe două firme ale mamei sale

Deputatul PSD Albotă, contracte pe mamă
Deputatul PSD Albotă, contracte pe mamă (sursa: Facebook/Emil Florin Albotă)

Deputatul PSD Albotă, contracte pe mamă. Emil Florin Albotă i-a cedat mamei sale o firmă care a câștigat în ultimii doi ani peste o sută de contracte, în valoare totală de peste 12,3 milioane lei. Aproape toate contractele au fost încheiate cu administrații locale conduse de membri PSD.

Fost prim-vicepreședinte al UNPR Olt, partid controlat de generalul Gabriel Oprea, Emil Florin Albotă este acum vicepreședinte al PSD Olt, organizație controlată cu mână de fier de senatorul Paul Stănescu, actualul secretar general al social democraților.

Deputatul PSD Albotă, contracte pe mamă

Județul Olt, polul sărăciei din sudul României, i-a dat țării pe unii dintre cei mai bogați politicieni, în frunte cu senatorul Paul Stănescu. Care conduce de facto organizația PSD Olt, în timp ce răspunde de soarta politică a partidului la nivel central. La începutul anului 2020, în locul său la șefia PSD Olt, Stănescu l-a înscăunat pe Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.

Funcția de vicepreședinte al filialei județene i-a revenit deputatului Emil Florin Albotă, recuperat de Paul Stănescu de la UNPR Olt, partid înființat de generalul Gabriel Oprea. Emil Florin Albotă a fost prim-vicepreședinte al UNPR Olt și candidat la funcția de primar al orașului Slatina. În anul 2014, Emil Florin Albotă era asociatul unic al firmei Transcom Caraiman. Societatea de construcții a fost cedată, în acte, mamei sale, Violeta Albotă. De administrarea acesteia se ocupă Alin Ionuț Șerpou. Tot pe numele mamei deputatului se mai află și firma Advance Design Building Company SRL.

79 de contracte și 7,7 milioane de lei în 2020

Emil Florin Albotă a depus o primă declarație de avere la la finalul anului 2020, atunci când a preluat oficial funcția de deputat din partea PSD. În declarația sa de avere de atunci a menționat că cele două firme ale mamei sale primiseră pe atribuire directă sau câștigaseră nu mai puțin de 79 de contracte.

De exemplu, firma Transcom Caraiman primise 21 de contracte pe atribuire directă iar alte 39 le câștigase în urma unor licitații. Cealaltă firmă primise 18 contracte pe atribuire directă și luase doar unul în urma unei licitații. Valoarea cumulată a contractelor a fost de peste 7,7 milioane de lei.

Citește și: Fost subofițer de poliție, pensionat la 42 de ani cu 9.000 de lei pe lună, promovat secretar de stat la Interne

Printre instituțiile publice cu care firma a avut contracte în acel an se află Consiliul Județean Olt, zeci de primării din județ, inclusiv Primăria Slatina, condusă de pesedistul Constantin Stelian Emil Moț.

4,5 milioane lei pentru 30 de contracte în 2021

Deputatul Emil Florin Albotă a menționat în ultima declarație de avere depusă în iunie 2022 că cele două firme ale mamei sale au câștigat 30 de contracte în anul 2021 și începutul anului 2022. Societatea Transcom Caraiman a câștigat 23 de contracte, iar cealaltă, șapte.

La fel ca și în anul anterior, cele mai multe contracte au fost câștigate sau atribuite direct de primăriile conduse de primari PSD, subalterni ai lui Emil Albotă pe linie de partid.

Transcom a câștigat și un contract la Primăria Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu, în valoare de 973.000 de lei, pentru proiectarea și execuția unor lucrări.

Profit de 45% din cifra de afaceri

În schimb, Primăria Târgu Jiu, condusă de liberalul Marcel Romanescu, i-a atribuit direct un contract de proiectare în cuantum de peste 53.000 lei.

Valoarea cumulată a celor 30 de contracte se învârte în jurul sumei de 4,5 milioane lei. Datele fiscale pe anul 2021 ale firmei Transcom Caraiman arată că aceasta a avut o cifră de afaceri netă de peste 4,2 milioane lei și un profit net de peste 1,9 milioane lei, cu doar 17 angajați.

Cealaltă firmă a familiei Albotă, Advance Design Building Company SRL, a avut în anul fiscal 2021 o cifră de afaceri netă de peste 933.000 lei și un profit de peste 455.000 lei, cu un număr mediu de cinci angajați.

Deputatul Albotă: „Nu toate contractele sunt cu primării PSD”

Contactat de către Defapt.ro, deputatul Emil Albotă a declarat că nu toate contractele sunt cu primării conduse de colegii lui de partid. Într-adevăr, din cele 30 de contracte menționate în declarația de interese, cinci au fost atribuite de instituții conduse de PNL și Pro România. Restul, de instituții cu șefi de la PSD.

„Nu toate contractele sunt cu primării PSD. Dacă studiați cu atenție o să vedeți că sunt contracte și cu primării de la alte partide. Nu este nimic în neregulă. O primărie are de urmărit anumiți pași, nu este nimic în neregulă. Este ceva în neregulă că le-a primit pe atribuire directă? Explicația mea a fost dată. Este firma mamei mele. Mama mea este mama mea. Nu mai sunt implicat în firmă”, a declarat deputatul.

Marius Oprescu: „Este colegul meu de partid, și?”

Contactat de către Defapt.ro, Marius Oprescu, șeful PSD Olt și președintele Consiliului Județean Olt, i-a luat apărarea subalternului său pe linie de partid Emil Albotă.

„Nu comentez de ce a atribuit contractele Consiliul Județean Olt. De ce să comentez? Acolo sunt proceduri. Nu comentez pentru că nu fac eu acele proceduri și nu… Este colegul meu de partid, și? Domn’e, eu nu știu treaba asta cu primăriile. Nu urmăresc cu cine are contracte.

E posibil să aibă, da, și cu Consiliul Județean. Și eu ce să fac? Domnule, dacă e pe procedură, nu e nimic ilegal. Eu nu urmăresc evoluția firmei”, a declarat Marius Oprescu.

Deputatul cu cinci vile

Familia Albotă deține mai multe proprietăți în județele Olt, Argeș, Ilfov și București. Împreună cu mama sa, deputatul a moștenit șapte terenuri și trei vile. Un alt teren l-a moștenit împreună cu soția sa.

Cei doi soți mai dețin o vilă și două apartamente în București, plus o altă vilă în Voluntari. Bijuteriile și obiectele de artă au fost estimate la 55.000 de euro. În conturile bancare, Albotă are în jur de 139.000 de euro și 16.000 de lei.

Deputatul Albotă încasează o indemnizație anuală de la Camera Deputaților în cuantum de peste 131.000 lei, plus un salariu de peste 38.000 de lei de la Universitatea Tehnică de Construcții București. Soția sa a declarat venituri de peste 1,45 milioane de lei din activități juridice.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu