/

Conducerea Likud scrie parlamentarilor săi să nu aibă de a face cu George Simion

Likud exclude orice relații cu AUR Foto: News.ro

Likud exclude orice relații cu AUR: cel mai mare partid din Israel apreciază că formațiunea condusă de George Simion este antisemită.

Likud exclude orice relații cu AUR

Purtătorul de cuvânt al Likud şi directorul pentru afaceri externe, Eli Hazan, a scris un mesaj tuturor parlamentarilor partidului, arătând că AUR a fost ales în Parlamentul României şi creşte în popularitate pentru că „în parte pentru că este anti-sistem şi se opune vaccinurilor şi restricţiilor”, informează Jerusalem Post, citat de news.ro.

„Acest partid este antisemit”, a avertizat purtătorul de cuvânt al celui mai mare partid din Israel, conform sursei citate.

El a transmis acest mesaj, sâmbătă seara, după ce liderul AUR George Simion a afirmat în interviuri acordate presei din România că intenţionează să se întâlnească cu reprezentanţii Likud în luna aprilie. Oficialul Likud a declarat că nu ştie de niciun parlamentar al partidului care să fi acceptat efectiv să se întâlnească cu AUR.

„Vă implor: Nu o faceţi”, a scris Hazan.

„Este rău pentru statul Israel, rău pentru Likud, iar comunitatea evreiască din România este foarte îngrijorată de acest anunţ”, a mai spus acesta.

El s-a referit la poziţiile recente ale partidului AUR care s-a opus unei mai mari educaţii despre Holocaust în ţara noastră.

AUR, sub ancheta Parchetului

Pe 10 ianuarie, Parchetul General a anunţat că a deschis dosar penal in rem în cazul AUR, pentru „minimalizarea, în mod evident, a Holocaustului”, după ce reprezentanţii partidului au susţinut că sunt ridicate „la rangul de «materi» teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente”, precum Istoria Holocaustului.

De asemenea, AUR a votat în Parlamentul României împotriva unei condamnări a antisemitismului, iar co-preşedintele formaţiunii Claudiu Târziu a participat la conferinţe ale mişcării fasciste locale, a mai relatat Jerusalem Post.

Citește și: Cine controlează SRI-ul: pădurarul, TIR-istul și profa de engleză

Reprezentanţii AUR au încercat să îl contacteze pe Eli Hazan după ce au fost aleşi în Parlamentul de la Bucureşti în anul 2020.

Likud cere repudierea lui Antonescu

Hazan a afirmat că a cerut partidului să îl repudieze pe Ion Antonescu, dar AUR nu a făcut acest lucru. Politicile lui Antonescu au fost responsabile pentru moartea a 280.000 – 380.000 de evrei din România şi Ucraina, potrivit Comisiei Wiesel.

„Este altfel decât alte partide, la care am fost deschis pentru că ei chiar vor să se schimbe. Acest partid este catastrofal„, a explicat, sâmbătă, Hazan.

Likud s-a confruntat în trecut cu critici pentru că a stabilit contacte cu partide politice europene fondate de foşti nazişti, cum ar fi Partidul Libertăţii din Austria sau Democraţii Suedezi.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

12:11Legendarul manager „Titi” Preoteasa, care din 2001 îngroapă companiile CFR, și-a luat, într-un an, două apartamente în Dubai
10:38La 48 de ore după ce anunța majorarea TVA-ului, ministrul de Finanțe s-a răzgândit din nou: „Facem bugetul fără majorări de impozite-taxe”
10:14Ce promitea Bolojan la 27 noiembrie 2024 și ce s-a ales din angajamentele sale: „Să mai aud gluma cu desființarea pensiilor speciale în 30 de zile”
10:01A ucis patru oameni pe loc și a băgat alți doi în spital cu răni grave. Nici o urmă de regret la proces. Sentința: 24 de ani de închisoare
09:55Una din cele mari companii din industria cărnii din România așteaptă autostrăzile promise de Guvern pentru a-și reduce costurile cu transportul
09:46Proiectul pentru Spitalul Regional de Urgență Iași, blocat de compania turcă descalificată la licitație. Argumentele Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, subțiri
09:46STB bagă 50.000 de euro în publicitate la Gândul. Și CJ Ilfov a plătit 40.000 de euro tot trustului lui Radu Budeanu. Șeful CJ Ilfov, Hubert Thuma (PNL), l-a susținut pe Daniel Istrate pentru șefia STB
09:39Sute de polițiști din toată țara refuză să mai facă ore suplimentare după ce, prin „ordonanța trenuleț”, s-a sistat plata acestora
09:28VIDEO Gigi Becali, pledoarie înfocată pro-UE și NATO: Dacă nu era Uniunea Europeană, eram niște primitivi, niște săraci lipiți pamantului! Dacă suntem în NATO, investițiile străine sunt mult mai multe, de miliarde
09:15Agenția de presă de stat rusă TASS îl promovează pe Călin Georgescu: citează declarația acestuia că NATO va ataca Rusia de pe baza Mihail Kogălniceanu din Constanța
21:50Protest uriaș la Belgrad împotriva corupției care a dus la prăbușirea acoperișului unei gări, incident soldat cu 15 morți
21:41Mercenarul lui Călin Georgescu, Horațiu Potra, împreună cu fiul său, ridicați de jandarmi din mijlocul mitingului AUR
21:26Populistul Zoran Milanović câștigă un nou mandat de președinte al Croației cu un scor zdrobitor
21:16Un operator B1 TV, aproape linșat de participanți la mitingul AUR, a fost nevoit să se baricadeze în mașina de serviciu
18:03Premierul Suediei acuză Rusia că a declanșat un război împotriva țării sale și a vecinilor: Este un război prin intermediari, hibrid