/

Ciolacu, atac la primarul PNL al Constanței și laude către controversatul ex-șef al ANPC: „S-a implicat pentru protecţia consumatorilor, de fapt pentru protecţia românilor”

Ciolacu, laude către controversatul ex-șef al ANPC Foto: Focus Press

Premierul PSD Marcel Ciolacu, atac la primarul PNL al Constanței, Vergil Chițac, și laude către controversatul ex-șef al ANPC: „Un om care s-a implicat pentru protecţia consumatorilor, de fapt pentru protecţia românilor”, a spus el despre Horia Constantinescu, la lansarea candidaturii acestuia pentru funcția de edil al municipiului de pe Litoral.

Citește și: Uriașul efort al statului pentru salvarea lui Florin Piersic: 11 medici mobilizați de Paște, adus la București cu avion SMURD scos de la un exercițiu NATO, plimbat prin patru spitale

Ciolacu a susținut că performanţa administrativă, investiţiile şi accesarea de fonduri europene „lipsesc cu desăvârşire în municipiu”.

Ciolacu, laude către controversatul ex-șef al ANPC

„Niciodată administraţia locală sau preşedintele consiliului judeţean nu m-au sunat nici pe mine, nici pe domnul Grindeanu să afle sau să aibă curiozitatea care este planul Guvernului României pentru zonă şi portul Constanţa”, a adăugat Marcel Ciolacu, sâmbătă, la Constanţa, în discursul său de la lansarea candidaţilor social democraţi din judeţ.

„Horia Constantinescu, un om dificil, ca să spun într-un cuvânt. Un om cu care nu poţi să ai chimie decât după ce îl cunoşti. Nu e atât de dificil cum e Mihai Tudose. Se poate şi mai rău. Este, în schimb, un om determinat, un om onest, un om corect. Un om care s-a implicat pentru protecţia consumatorilor, de fapt pentru protecţia românilor. Şi mie mi-a arătat determinarea pentru a se implica pentru protecţia constănţenilor (…) S-a luptat cu companii care au bugete pentru publicitate cât bugetul municipiului Constanţa. Nu a avut nicio reţinere şi nu a pus imaginea lui personală înaintea protejării românilor”, a mai susținut liderul social-democrat.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

  1. Dacă mă gândesc bine, de fiecare dată când au fost la butoane, psd-ul a procedat la fel și au pierdut. Sper ca de data aceasta să se ducă în cap rău de tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu