/

CCR va respinge, miercuri, proiectul de lege privind tăierea pensiilor speciale – surse Spotmedia

CCR va respinge tăierea pensiilor speciale Foto: Inquam/ Octav Ganea

CCR va respinge, mâine, proiectul de lege privind tăierea pensiilor speciale, afirmă surse Spotmedia.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Acest site a obținut raportul de respingere, raport elaborat de însuși președintele CCR Marian Enache, benefiar a două pensii speciale – de magistrat și de fost parlamentar. De altfel toți judecătorii CCR sunt sau vor fi beneficiari ai unor pensii speciale uriașe, de 25-30.000 lei/lună, pe care le vor putea cumula cu salariul de la această curte.

CCR va respinge tăierea pensiilor speciale

Raportul invocă „independența Justiției” pentru a respinge textele care prevedeau ca baza de calcul a pensiei de serviciu să fie media veniturilor întregii cariere și să nu mai fie actualizată conform veniturilor celor în activitate, iar vechimea viitorilor pensionari să fie de 25 de ani efectiv în magistratură.

Nici recalcularea pensiilor aflate în plată n-ar fi posibilă, arată documentul publicat de Spotmedia. Recalcularea ar fi posibilă doar în condiții de criză economică.

Puteți citi aici întregul articol Spotmedia: „Exclusiv Pensiile speciale la CCR – Raportul președintelui Curții pregătește daună totală (document)”

La 29 iunie, Adunarea Generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis să sesizeze Curtea Constituțională a României (CCR) pe legea eliminării pensiilor speciale.

„Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc pensii de serviciu. Eu cred că putem să le numim şi pensii de recunoştinţă sau contribuţii de recunoştinţă. Nu le numim pensii speciale.

Dar ele tot aia sunt, pentru că nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi muritori: durata de cotizaţie, vârsta de pensionare şi modul de calcul al pensiei, în aşa fel încât, dacă anul acesta vorbim de 0,85% din PIB, care reprezintă pensiile speciale, în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% şi atunci va fi din ce în ce mai greu să arătăm că acestea sunt o cheltuială bugetară nu numai inacceptabilă, dar insuportabilă, nesustenabilă”, spunea, în ianuarie Eugen Rădulescu, fost director în cadrul BNR.

Citește și: Marțea neagră a sectorului privat: proiect de OUG cu măsurile de spoliere pentru a acoperi gaura de la buget. Afectați: proprietarii de locuințe, microîntreprinderile, IT-iștii

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:27Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile”
14:57EXCLUSIV Lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, un furt de peste 700 de milioane de euro. Proiectul de 850 de milioane de euro, supradimensionat de opt ori
13:58The trick that airlines use to „bump” passengers: they „forget” to inform travellers that flights are overbooked
12:07Sondaj CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD: Dreapta Unită a crescut cu 3% în București, în patru luni. AUR, în cădere liberă, Șoșoacă – mult sub pragul de 5%
11:32VIDEO Mașina poliției locale din Constanța, împotmolită pe plajă. Tentative zadarnice de a o scoate din apă, salvarea a venit de la un Touareg
17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”
08:05Ai semnat contract de credit cu banca fără să fii atent? O poți da în judecată pentru clauze abuzive. Mulți clienți au luat bani înapoi
07:55A turnat țărani la Securitate, a fost declarat de o instanță colaborator al Securității, dar poate candida la alegerile locale
22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”