UE ar putea impune noi sancțiuni Rusiei. Adoptarea unor sancţiuni suplimentare de către Uniunea Europeană împotriva Rusiei este o opţiune, a afirmat luni Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de
Ajutor pentru Ucraina din Noua Zeelandă. Noua Zeelandă va trimite miercuri în Europa un avion de transport Hercules C-130H și 50 de membri ai personalului de sprijin, pentru două luni, se arată într-un comunicat al guvernului neozeelandez transmis luni, informează CNN. Ajutor
Operațiune rusească sub steag fals. Armata rusă ar putea recurge la provocări în regiunea transnistreană a Republicii Moldova pentru a acuza Ucraina de „agresiune împotriva unui stat vecin”, relatează Pravda. Operațiune rusească sub steag fals „Nu este exclus ca forțele armate ale
Aderarea la NATO, soluția pentru evitarea războiului. Ministrul afacerilor externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat din nou că a fost o greşeală strategică faptul că Germania şi Franţa s-au opus aderării Ucrainei la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 2008, informează
Polonia reclamă genocidul de la Katyn.Preşedintele polonez Andrzej Duda afirmă că va aduce dosarul privind masacrul de la Katyn – asasinarea a aproape 22.000 de polonezi de poliţia lui Stalin în 1940 – în faţa justiţiei internaţionale, informează Agerpres. „Genocidul nu poate
Rușii bombardează de 47 de zile și se consideră victime. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski s-a adresat duminică națiunii sale, numindu-i pe ucraineni „cei mai curajoși oameni din cea mai bună țară din lume”. El îi acuză pe ruși că au provocat într-un
Răpit și executat de soldații ruși. Cineastul lituanian Mantas Kvedaravičius a fost răpit de soldații ruși, torturat și executat, potrivit Republica.it. Anterior, s-a raportat că acesta a fost ucis când o rachetă i-a lovit mașina în apropiere de Mariupol, Ucraina. Răpit și
Macron și Le Pen, turul doi. „Nimic nu este jucat” pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa de la 24 aprilie a lansat duminică după încheierea primului tur preşedintele în exerciţiu, Emmanuel Macron, care s-a situat în faţa candidatei de
Generalul Ciucă, candidat unic, președintele PNL. Premierul Nicolae Ciucă a fost ales, duminică, preşedinte al PNL în cadrul Congresului extraordinar al partidului, care s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului. Moţiunea cu care a candidat Nicolae Ciucă a obţinut 1.060 de voturi favorabile şi
Dan Drăgan redevine secretar de stat la ministerul Energiei, o lună de la demitere. El se ocupa de unul dintre cele mai importante instrumente de finanțare a sectorului energetic, respectiv Fondul de Modernizare, cu o capacitate de finanțare de circa 15 miliarde