/

Comportamentul agresiv în trafic va fi pedepsit. Noi sancțiuni rutiere și creșteri de amenzi

Noi sancțiuni rutiere, creșteri de amenzi. Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă, modificarea şi completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, stabilind noi sancţiuni pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră, precum şi definirea şi sancţionarea comportamentului agresiv la volan. Noi sancțiuni rutiere, creșteri de amenzi Astfel, potrivit notei de fundamentare, proiectul cuprinde mai multe dispoziţii, între care: * se defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale

/

Francisc Doboș, parohul Bisericii Franceze, șocat de factura la gaze, întreabă dacă să-și mai ia un job

Parohul Bisericii Franceze, șocat de factura la gaze, întreabă, pe Facebook, dacă să-și mai ai un job. Francis Doboș are aproape 50.000 de urmăritori pe Facebook. El a devenit celebru în perioada în care, în calitate de purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București, a avut mai multe dispute cu primarul Capitalei, Gabriela Firea. Parohul Bisericii Franceze, șocat de factura la gaze Factura arată că biserica are de plătit 4.325 de lei pentru gaze. “Biserică micuță dar factură mare. Promit că o să vă încălzesc mai degrabă cu predici călduroase.Aveți și alte sfaturi? Second job?“, a reacționat Doboș. La

/

EXCLUSIV Boloș: Trebuie să atragem 15 miliarde de euro până în decembrie 2023. Foarte dificilă această misiune

Zeci de miliarde de euro, disponibile pentru România din surse europene până în 2027. Numai în următoarele 23 de luni, rata de absorbție va trebui să fie de peste 600 de milioane de euro lunar. Într-un interviu pentru defapt.ro, Marcel Boloș, fostul ministru al Fondurilor Europene, a identificat obstacolele în calea acestui obiectiv. „Astăzi ne situăm cu absorbția la cam 56,7%” „De regulă când vorbim despre absorbția de fonduri europene, nu vorbim de sumele efectiv rambursate de la CE, vorbim de sumele solicitate la rambursare și pre finanțarea inițială, există un anume decalaj între momentul solicitării rambursării și rambursării efective,

/

Protocolul pentru construcția metroului din Cluj, semnat. Traseu de 21 de km, 19 staţii

Protocolul pentru construcția metroului din Cluj a fost semnat, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Traseul va avea de 21 de km și 19 staţii,  iar lucrările de bază ar trebui încheiate până în anul 2026. Protocol pentru construcția metroului „Am semnat astăzi protocolul de colaborare pentru construcţia metroului de la Cluj-Napoca şi Floreşti. Traseul va avea 21 de km, cu 19 staţii. Din estimările preliminare va transporta până la 164.000 de călători pe zi în anul 2030”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. El a subliniat că Ministerul Transporturilor va finanţa acest obiectiv prin Planul Naţional de Redresare

/

Ana Birchall, angajată la Nuclearelectrica pentru „proiecte strategice”

Ana Birchall, angajată la Nuclearelectrica: fostul demnitar PSD va fi „reprezentant pentru Proiecte Strategice şi Relaţii Internaţionale”. Poziția ei în cadrul Nuclearelectrica va fi de „special envoy for Strategic and International affairs”, conform unui raport al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti. Statul român deține 82,49% din acțiunile Nuclearelectrica. Ana Birchall, angajată la Nuclearelectrica „Rolul doamnei Birchall va fi de a contribui la eforturile Nuclearelectrica de a promova proiectele strategice pe care compania le are în desfăşurare, în special în cadrul parteneriatului nord-american în domeniul energiei şi securităţii energetice, precum şi în cadrul altor parteneriate strategice”, se menţionează în raport.

/

Simion și Târziu sunt Firicel și Celentano din politică, dar nesimpatici. Cine e în spatele AUR

Dacă ar fi simpatici, George Simion și Claudiu Târziu ar fi copiile identice ale personajelor Firicel și Celentano din „Las Fierbinți”. Simion ar fi ideal pe o tarla, cu o sapă în mână, pare genul care poate prăși o zi întreagă de vară, printre sudălmi, cântece de voie bună și câte un scuipat gros, din când în când, în brazdă. Târziu, e de altă parte, este un soi de Celentano care nu bea, dar care expune același tip de panseuri-clișeu, de birt sătesc, cizelate vag de mersul la școală până în clasa a VIII-a (nu ca ceilalți, doar până într-a

/

Ambasada SUA la Kiev recomandă americanilor să părăsească Ucraina

Ambasada SUA la Kiev cere cetăţenilor americani să ia în considerare plecarea din Ucraina, din cauza riscurilor unei acţiuni militare a Rusiei. Americanii ar trebui să folosească serviciile de transport comercial sau oricare alte opţiuni aflate la dispoziţia lor, scrie news.ro. Ambasada rămâne deschisă şi poate procesa paşapoarte americane şi raporturi consulare privind naşterile în străinătate, putând oferi şi împrumuturi de repatriere pentru cetăţenii americani care nu îşi pot permite în acest moment să cumpere un bilet de avion către Statele Unite. Citește și: Ungaria refuză să sprijine Ucraina în conflictul cu Rusia De asemenea, ambasada cere tuturor cetăţenilor americani

/

Un oficial rus cere înarmarea separatiștilor rusofoni din estul Ucrainei

Arme pentru separatiștii rusofoni din Ucraina, este ceea ce dorește un înalt responsabil al Parlamentului rus. Andrei Turciak a îndemnat miercuri Rusia să livreze arme separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, pe fondul tensiunilor în creştere la frontiera ucraineană, informează AFP. „În aceste condiţii, Rusia trebuie să acorde sprijinul necesar Republicilor populare Lugansk şi Doneţk, livrându-le unele tipuri de arme pentru a întări capacităţile lor defensive”, a declarat Andrei Turciak, prim-vicepreşedintele Consiliului Federaţiei, camera superioară a Parlamentului rus, la televiziunea publică. Citește și: EXCLUSIV Mama ministrului Vîlceanu de la Proiecte Europene continuă afacerile cu companiile falite de stat Reprezentant de marcă

/

Avertizare de călătorie în Turcia, din cauza ninsorilor abundente

Ninsorile aduc avertizare de călătorie în Turcia. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Turcia că, din cauza condiţiilor meteorologice, deplasarea pe autostrada E80 (O3) se desfăşoară în condiţii dificile, existând riscul închiderii sau blocării circulaţiei pe porţiuni din principalele artere care conectează oraşul Istanbul cu provincia turcă Trakiya şi cu Aeroportul Internaţional Istanbul, în special pe timp de noapte. Citește și: EXCLUSIV Mama ministrului Vîlceanu de la Proiecte Europene continuă afacerile cu companiile falite de stat Totodată, Aeroportul Internaţional Istanbul – Aeroportul Sabiha Gokcen funcţionează la capacitate redusă până în după-amiaza zilei de

/

Cazuri de Covid la Beijing, înaintea Olimpiadei de Iarnă

Beijingul e lovit de Covid înainte de Olimpiadă. Organizatorii Jocurilor Olimpice 2022 (4-20 februarie) au anunţat miercuri că s-au înregistrat nouă cazuri pozitive la Covid-19 printre cei sosiţi în China şi alte patru printre cei acreditaţi în bula de securitate de la Beijing, transmite DPA. Din cele 13 cazuri pozitive înregistrate miercuri, niciunul nu a implicat sportivi sau oficiali ai echipelor. Citește și: EXCLUSIV Mama ministrului Vîlceanu de la Proiecte Europene continuă afacerile cu companiile falite de stat Conform comunicatului organizatorilor chinezi, 334 de persoane au sosit marţi la Beijing şi au fost testaţi direct acolo. Într-o singură zi, în