Incidentele antisemite din Marea Britanie au ajuns la un nivel record anul trecut, din cauza reacţiilor la intensificarea violenţelor din Israel şi Gaza, a transmis joi un organism consultativ evreiesc, potrivit Reuters. Raportul anual al Community Security Trust (CST), care le oferă
Europenii ar dori o femeie la conducerea NATO. Succesorul norvegianului Jens Stoltenberg la şefia NATO va fi ales pentru summitul de la Madrid de la sfârşitul lunii iunie, iar ţările europene vor să desemneze o femeie, o premieră pentru Alianţa Nord-Atlantică, aceasta
Declinul democraţiei a continuat la nivel global în anul 2021, potrivit Indexului Democraţiei realizat de Economist Intelligence Unit, transmite joi dpa. Conform studiului întocmit anual de grupul The Economist, 45,7% dintre locuitorii planetei trăiau într-o formă de democraţie în 2021, comparativ cu
Manevre de amploare ale armatei ruse, în Belarus. Armatele rusă şi belarusă au dat startul joi unor manevre militare pe teritoriul Belarus, sub numele de cod ”Hotărârea aliată – 2022″, preconizate să dureze zece zile, a indicat Moscova, aceste exerciţii intervenind pe
Europenii cred că Rusia va invada Ucraina în acest an. Majoritatea cetăţenilor în şase din şapte ţări UE analizate cred că Rusia va invada Ucraina în acest an, constatată un nou sondaj de opinie, în timp ce alte studii efectuate în mai
Europa se pregătește de relaxare după doi ani de pandemie. Tot mai multe state anunță planuri pentru relaxarea restricțiilor, după doi ani de pandemie, potrivit digi24. Italia, primul focar european, a anunțat că masca de protecție nu va mai fi obligatorie afară.
Londra e gata să sprijine eforturile umanitare în cazul unui conflict. Marea Britanie este pregătită să desfăşoare 1.000 de soldaţi suplimentari în cazul unei „crize umanitare” legată de tensiunile din Ucraina, a anunţat miercuri seară premierul britanic Boris Johnson, care se deplasează
Cu ce l-a servit Putin pe Macron: meniul bogat a fost publicat, pe Twitter, de Bruno Jeudy, redactorul-șef de la Le Monde. Cu ce l-a servit Putin pe Macron Potrivit meniului, cina a început cu cartofi înăbușiți cu languste. La felul doi
Joe Biden vorbește fără menajamente despre Putin, în consversațiile private. În discuţiile sale private, preşedintele american Joe Biden se referă la lideri străini mai puţin oficial, pe care îi caracterizează într-o manieră colocvială, ca de exemplu pe preşedintele rus Vladimir Putin, pe
Vremea poate influența decizia privind invadarea Ucrainei. Ucrainenii se întreabă dacă anul acesta „Rasputița”, noroiul de primăvară, a venit mai devreme, iar aceeași întrebare este, probabil și în mintea generalilor ruși, arată o analiză CNN citată de Digi24. Rasputița este termenul pentru