/

Câciu face performanță, înainte de a fi schimbat: datoria statului a sărit, pentru prima oară, de 700 miliarde de lei și a depășit 50% din PIB

Datoria statului a depășit 50% din PIB Foto: Inquam/ Octav Ganea

Datoria statului a sărit, pentru prima oară, de 700 miliarde de lei și a depășit 50% din PIB, scrie Profit. Aceste date sunt publice și apar în așa numitul raport privind „Datoria administratiei publice conform metodologiei UE*) (datoria guvernamentala)”, publicat de ministerul de Finanțe.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

De altfel, cheltuielile cu dobânzile au fost, în 2022, de 2% din PIB, iar în primele trei luni din 2023 crescuseră cu 58,3% față de perioada similară a anului trecut și deja consumaseră 0,6% din PIB.

Datoria statului a depășit 50% din PIB

„Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent plățile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 3,36 mld lei ca urmare a prefinanțării în primele 3 luni a necesarului brut de finanțare pentru anul 2023.

Astfel, dupa primele 3 luni ale anului, în contextul unui apetit crescut al mediilor investiționale interne și externe pentru titlurile de stat, este asigurat deja 43,0% din necesarul brut de finanțare pentru anul 2023”, explică ministerul de Finanțe.

„În februarie, datoria a ajuns la 706,5 miliarde lei (50,1% din PIB), față de 695 miliarde lei (49,2% din PIB), în ianuarie, și 667,3 miliarde lei (47,2% din PIB), în decembrie.

Legea responsabilității fiscal-bugetare prevede că depășirea pragului de 50% în ceea ce privește îndatorarea presupune ca Guvernul să prezinte în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei în PIB, urmând ca programul să cuprindă, fără a se limita la acestea, și măsuri care determină înghețarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public”, scrie Profit.

Citește și: Dependența de gazele rusești este istorie: în Europa, depozitele de gaze sunt pline în proporție de 62%. România – 50%. Prețurile au scăzut cu 150% față de august 2022

Potrivit datelor ministerului de Finanțe, datoria publică era de doar 34,5% în 2018, 35,1% – 2019 și a sărit la 46,9% în 2020, în perioada pandemiei.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu