/

Uniunea Europeană și SUA nu au, cel puțin în prezent, mijloace legale prin care să valorifice bunurile rusești „înghețate”. Miza: sute de miliarde de euro care ar putea ajuta Ucraina

Bunurile rusești înghețate, greu de confiscat
Bunurile rusești înghețate, greu de confiscat. Cum ar fi yacht-ul "Solaris" al lui Abramovici (sursa: TASS)

Bunurile rusești „înghețate”, greu de confiscat. Uniunea Europeană intenţionează să acorde prioritate unor active ruseşti în valoare de sute de miliarde de euro, în cadrul unui proiect fără precedent de confiscare, a explicat vineri agenţiei France Presse coordonatorul operaţiunii, înaltul funcţionar suedez Anders Ahnlid.

Bunurile rusești „înghețate”, greu de confiscat

Într-un dialog cu AFP la Stockholm, oficialul a recunoscut că „nimic nu este simplu” însă privinţa planului, însă Europa intenţionează să fie „inovatoare”.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Averile ruseşti sunt peste tot, de la iahturi luxoase la rezervele din străinătate ale băncii centrale, însă confiscarea lor legală nu este uşoară. „Mijloacele legale acceptabile sunt greu de găsit”, a explicat şeful grupului de lucru al UE reunit pentru prima dată săptămâna trecută.

Cetăţenii ruşi vizaţi de sancţiuni după ce Rusia a invadat Ucraina contestă în prezent în justiţie motivele măsurilor luate împotriva lor. Unul din cazurile reprezentantive este cel în care Tribunalul Uniunii Europene a suspendat la începutul lui martie o parte din sancţiunile împotriva pilotului rus de Formula 1 Nikita Mazepin, fiul proprietarului şi directorului general al producătorului de chimicale Uralchem.

„Asta dovedeşte că Uniunea noastră europeană este bazată pe statul de drept”, a subliniat Ahnlid în privinţa demersului respectiv.

Mondial, precedente puține

AFP observă că este pentru prima dată în istorie când UE nu doar îngheaţă active, ci intenţionează să le confişte şi să redistribuie capitalul sau cel puţin dobânzile. Chiar şi la nivel mondial există puţine precedente în acest sens, cum ar fi confiscarea activelor irakiene de către Statele Unite, în timp ce Irakul era condus de dictatorul Saddam Hussein.

Ahnlid a fost numit luna trecută şi nu riscă să anunţe o dată la care Ucraina va primi primii bani luaţi de la ruşi. „Sperăm să obţinem rezultate în timpul preşedinţiei noastre”, a spus el, referindu-se la preşedinţia UE, asigurată de Suedia până la sfârşitul lui iunie.

„Sunt însă dosare complicate. Vor fi aspecte pe termen scurt şi pe termen lung”, a insistat diplomatul suedez, care a lucrat şi la primele pachete de sancţiuni împotriva Rusiei după anexarea Crimeei în 2014. „Trebuie să fim puţin mai inovatori dacă dorim să progresăm”, a adăugat el.

Banii Rusiei, mai ușor de confiscat

Juriştii fac distincţii între averile private îngheţate de guvernele occidentale, cum ar fi un iaht al unui oligarh, şi bunurile publice, cum ar fi rezervele valutare ale băncii centrale ruse. Acestea din urmă sunt mai mari – aproape 300 de miliarde de dolari, potrivit Uniunii Europene – şi totodată mai uşor de confiscat din punct de vedere legal.

În cazul activelor private, măsurile de protecţie juridică din statele occidentale permit confiscarea permanentă doar cu condiţii foarte stricte, cum ar fi cazurile în care provin din infracţiuni.

În Statele Unite, Congresul încearcă să stabilească cum ar putea fi modificată legislaţia pentru a permite confiscarea permanentă, însă puterea executivă condusă de preşedintele Joe Biden este în continuare prudentă.

Firmele-paravan îngreunează situația

Ahnlid a arătat că una din opţiuni ar fi confiscarea doar a veniturilor sau dobânzilor, nu a activelor în sine. Grupul său de lucru precizează că UE nu a identificat încă averile respective, însă speră că se vor face progrese în acest sens până la sfârşitul lui mai. „Despre ce active vorbim şi unde se află? Încă nu este totul atât de clar cât ar trebui”, a spus oficialul suedez.

Citește și: Soarta peninsulei Crimeea, marea necunoscută a războiului din Ucraina: secretarul de stat american Blinken, evaziv pe subiect, spune că „e o decizie pe care trebuia să o ia Ucraina”

Confiscările sunt îngreunate şi de numărul mare de bunuri private implicate, care sunt în multe cazuri protejate de firme-paravan.

Cu toate dificultăţile, diplomatul consideră că „este firesc” ca agresorii să plătească pentru „repararea distrugerii brutale a Ucrainei”, care continuă şi în prezent.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

19:51Cartel ALFA cere demiterea ministrului Muncii: „Interpretează într-un mod personal şi dictatorial dialogul social”. Greva din Educație continuă, sindicatele nu cedează
16:55Profesoara de română Monica Anisie, fost ministru al Educației, își promovează pagina de Facebook cu o virgulă între subiect și predicat. Anisie nu a spus nimic public în favoarea profesorilor greviști
16:27Zelenski: Cel puţin 500 de copii ucişi în timpul războiului
16:20Deși cadrele didactice sunt în grevă, unii elevi au fost chemați la școală pentru ore de inspecții de definitivat și titularizare pe post ale profesorilor
12:50În unul din cele mai sărace județe ale României, Teleorman, un magistrat are pensie specială de aproape 30.000 de lei, de 14 ori peste pensia medie pentru limită de vârstă
11:59Sindicatele din Educație anunță că greva continuă: cer ca salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie
09:01Putin îi aruncă în luptă pe cecenii lui Kadîrov, după ce Prigojin și-a retras mercenarii Wagner de pe linia frontului
20:15FOTO Incredibilul urs gigant din Tușnadu Nou: lovit în plin de tren, cu organele interne zdrobite, a reușit să se refugieze în sat. A fost împușcat
17:59Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Creşterea salariilor îmbunătăţeşte semnificativ calitatea serviciilor medicale
15:30Un profesor, despre unii din colegii săi greviști: Participă „la banchetele costisitoare plătite de părinții copiilor”, deși nu încheie situația elevilor
13:52Petiție online lansată de părinți pentru susținerea examenelor de Evaluare Națională și BAC 2023 la datele fixate
12:56Efectele grevei din educație: șef de promoție de la un liceu din Iași riscă să piardă admiterea la Universitatea Pennsylvania. Elevul, solidar însă cu profesorii
12:55Marile lanțuri de hipermarketuri o duc mai bine ca niciodată în România. Un depozit de șapte hectare se construiește lângă Iași
12:42Unul din cele mai poluate mari orașe din România are doar o singură stație fixă de măsurare a nivelului de noxe
19:06Sindicatele din învățământul superior, solidare cu greva din preuniversitar: „Percepem greva din învăţământ drept o mişcare socială de o amploare neaşteptată”