/

A8, autostradă aeriană: trece peste Iași ca un avion, mediul de afaceri reclamă inexistența nodurilor rutiere care să facă legătura cu localitățile de pe traseu

Autostrada A8, noduri puține în Iași
Autostrada A8, noduri puține în Iași (sursa: ziaruldeiasi.ro)

Autostrada A8, noduri puține în Iași. Chiar şi stabilit, traseul Autostrăzii Unirii (A8) încă este subiect de discuţii aprinse.

Autostrada A8, noduri puține în Iași

Astfel, încă din vara trecută, Camera ieşeană de Comerţ a făcut un apel public în favoarea creşterii numărului de noduri şi drumuri de legătură, care, de la Moţca/Paşcani până la Prut ar fi mai puţin de zece puncte de pe traseul A8. Adică, în medie, un nod la 9 km.

Citește și: Averea uriașă a nepoțicii pesedistei Aura Vasile, plasată de Ciolacu șefă peste Inspectoratul în Construcții: salarii mediocre, dar cu trei vile imense și două BMW-uri

„Este revoltător şi de neînţeles ca, după 25 de ani de tergiversări, să se prezinte un proiect de autostradă în care practic să nu existe Iaşi, Ruginoasa, Valea Lupului, Popricani, să fie mai uşor de ajuns de pe autostradă la Sculeni decât în Iaşi, să nu existe o racordare directă la traversarea DN 24C care să permită accesul pe A8 a zonei Popricani – Vlădeni – Trifeşti – Bivolari – Şipote plus sud-estul judeţului Botoşani.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Să nu existe o legătură directă cu Valea Lupului, să nu existe un nod de legătură amplasat direct pe cel mai aglomerat şi «ucigător» Drum European, E583, şi, culmea absurdului, să nu existe o legătură directă şi rapidă cu un aeroport internaţional de peste 1,5 milioane pasageri!”, menţionează documentul.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local
12:44În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente
12:14Mielul și ouăle s-au scumpit cu 30-50% față de perioada de dinaintea Paștelui de anul trecut
11:41Ce sumă a câștigat Piedone în mod onest, muncind la pușcărie. Restul averii sale uriașe, donată copiilor
08:47IKEA nu a fost sancționată de Garda Forestieră după ce compania a fost acuzată de două ONG-uri că exploatează ilegal păduri din România
18:50Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită (analiză)
16:59Colac de salvare pentru Buzatu din Vaslui: o judecătoare a eliminat din dosar mai multe înregistrări. Procurorii DNA trebuiue să se decidă dacă mențin trimiterea în judecată
15:08Guvernul bagă 175 de milioane de euro în două stadioane, deși propriile estimări arată că nu mai sunt bani de pensii și salarii
12:47Misterioasa dispariție a candidatului Piedone: două zile de când nu a mai postat pe rețelele sociale și nu a mai apărut la TV. Retragerea sa ar ajuta-o pe Firea, și ea o apropiată a lui Voiculescu
12:03Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite: vrea să fie europarlamentar, primar al Capitalei și consilier local. Nici Șoșoacă nu a reușit această performanță